Carti Memorii jurnale Recomandat

Câștigă urât. Războiul mental în tenis, de Brad Gilbert & Steve Jamison

Castiga urat„Câștigă urât. Războiul mental în tenis”, de Brad Gilbert & Steve Jamison

Editura Publica, Colecţia ”Victoria Books”, București, 2013
Traducere din limba engleză de George Chiriță și Silvia Dumitrache

Moto: ”Lecția? Niciodată nu renunța la a încerca să devii mai bun, să perfecționezi nivelul mecanicii și al gândirii jocului tău. Dacă unul dintre cei mai mari jucători din istoria tenisului poate simți că jocul său nu este niciodată destul de bun, la fel poți simți și tu. La fel și eu.”

Multă lume îl cunoaște pe Brad Gilbert mai degrabă ca ”fostul antrenor al lui Andre Agassi” decât ca un jucător de tenis de mare performanță, ce a avut ca vârf al carierei sale locul 4 în lume în ianuarie 1990. Chiar și eu, care urmăream foarte mult tenis în anii ’90, nu l-am cunoscut decât probabil vag în acea perioadă (s-a retras în 1995) și l-am redescoperit în cartea de memorii a lui Andre Agassi, ”Open”, cea mai bună carte din Colecția Victoria Books, din punctul meu de vedere.

Despre cartea ”Câștigă urât” se spune că înfățișează în mod elocvent modelul tenisului pe care l-a ales Brad Gilbert atunci când era în clasamentul ATP: fostul tenisman recunoaște în mod sincer, de mai multe ori pe parcursul cărții, că nu a fost un sportiv talentat, lipsindu-i mare parte din loviturile pe care astăzi le considerăm direct câștigătoare, dar compensând toate lipsurile prin câteva metode pe care le descrie aici pe larg. Printre ele, concentrarea, gândirea (și în perspectivă), fizicul. În acest sens, antrenorul său din acea perioadă, Tom Chivington, declară în carte:

”Mulți experți au criticat abilitățile lui Brad, pentru că nu au văzut o genialitate evidentă care caracterizează jucători precum McEnroe, Becker, Agassi sau Sampras. Atunci când a jucat ca amator, spuneau că nu poate deveni profesionist. Când a devenit profesionist, au spus că nu își va putea câștiga existența. Atunci când a ajuns pe locul 4 în lume și a câștigat 4 milioane de dolari, tot mai mulți oameni au început să creadă în el. Au admirat capacitatea sa de a găsi o modalitate să câștige. Atunci i s-a pus eticheta de ”câștigă urât”.

Brad Gilbert
Brad Gilbert

Scrisă la apusul carierei (prima ediție a apărut în anul 1993), pare a fi cartea perfectă pentru un tânăr care pleacă în cucerirea topurilor din tenis. Chiar m-am gândit des atunci când am citit-o cât din această carte este aplicată acum în mod consecvent în circuit, care sunt atributele care și-au menținut actualitatea, câte dintre sfaturile lui Gilbert se regăsesc acum în jocul unui Djokovic, Nadal sau, de ce nu!, Simona Halep.

”Pe parcursul acestei cărți, vei găsi și oportunitățile de care trebuie să fii conștient, opțiunile pe care le ai și modul în care le poți fructifica de dinaintea meciului până după meci. Cum să te pregătești mental și fizic pentru bătălia de pe teren. Cum să joci împotriva oricărui stil de tenis. Cum să recunoști dinamica importantă într-un meci. Cum să faci față presiunii și stresului. Și multe altele.”

Este o carte tehnică și poate plictisi pe cineva care nu este familiarizat cu lumea tenisului, cu loviturile și cu multe ore de muncă, ce stau în spatele celor care au reușit în acest sport. Primele două mari capitole tocmai cu aceasta se ocupă: primul – Avantajul timpuriu. Meciul începe înainte ca meciul să înceapă – cu  pregătirea meciului, care pleacă de la o personalitate puternică (pregătirea mentală), ajungând până la pregătirea echipamentului, cu ultimele momente de stretching și încălzirea pe care o văd, în cele din urmă, pe teren și noi, spectatorii; al doilea – A juca inteligent: Găsește o modalitate de a câștiga – se concentrează pe descoperirea avantajelor din timpul meciului și fructificarea acestora. Poate cel mai important sfat al lui Gilbert este acela că ”cele mai bune lovituri ale tale trebuie să lovească spre cele mai slabe puncte ale adversarului tău.”

winning-uglyDacă nu mai sunt la vârsta la care pot deveni un jucător de tenis (poate doar la nivel de veterani, dar și aici este destul de târziu), sunt un fan necondiționat atât al tenisului din prezent, urmărindu-l de-a lungul fiecărei săptămâni de competiție, cât și al istoriei tenisului și marilor meciuri din această istorie. Din acest punct de vedere, cel mai mult m-a atras al treilea capitol – Jocurile minții, cum să te joci cu mintea adversarului și calculul probabilităților: Povești din turnee. Și chiar asta dezbate Brad Gilbert: cum s-a jucat el cu mintea jucătorilor pe care i-a întâlnit, punând accentul, normal!, pe jocurile pe care le-a câștigat, cum au fost întâlnirile cu McEnroe, Connors, Agassi-viitorul său elev, Wheaton sau Lendl, ultimul dintre ei fiind singurul pe care, până la apariția cărții, nu reușise să-l învingă. Iar la final, o mărturisire în oglindă, ulterioară apariției primei ediții a cărții (undeva de prin 1995-1996), despre parteneriatul Gilbert-Agassi, fiecare dintre cei doi descriind momentul când s-au întâlnit, primele discuții despre parteneriat și cum au decurs primele luni/ani.

În final, vă las cu cele două reguli de aur ale lui Gilbert, care se concentrează asupra jocului de tenis, dar care pot fi aplicate, cu modificările de rigoare, după părerea mea, și în viața de zi cu zi, fără să ”câștigi urât”. ”Câștigă urât” este așadar, în afara de regulile tehnice ale tenisului (o carte pentru practicanți), și o carte despre cum să reușești în viață. Brad Gilbert a făcut-o, noi de ce nu am reuși?

”1. Trebuie să ai un plan.
Un jucător care are un plan este un jucător care gândește. Chiar și un plan greșit este mai bun decât niciun plan. Un plan greșit va fi identificat și schimbat de către un jucător care gândește. Rezultatul va fi un plan mai bun. Planurile mai bune câștigă meciurile.
Acest lucru se aplică tuturor aspectelor jocului tău de tenis. Trebuie să ai un plan pentru pregătirea mentală, pentru stretching, pentru încălzire și pentru începutul meciului. Trebuie să ai un plan în timpul meciului și o rutină pentru evaluarea eficacității tale în timpul competițiilor. Trebuie să știi ce faci pe teren.
2.     Nu te grăbi.
Trebuie să știi care este cel mai bun ritm sau tempo al meciului pentru tine și să îl respecți. Nu te lăsa grăbit de ritmul punctelor jucate. Gândește, deliberează, observă și analizează – încorporează gândirea analitică în jocul tău de tenis. Nu poți să controlezi ritmul atunci când joci tenis de tip aerobic.”

Articole similare

Top 5 filme despre pariuri

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (14 – 20 noiembrie 2011)

Delia Marc

Cu ochii-n 3,14. O antologie Dilema Veche

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult