”Habarman pe lună”, de Nikolai Nosov
Editura Humanitas, Bucureşti, 2013
Traducere din limba rusă de Sanda-Felicia Misirianțu
Ilustrații de Silvia Olteanu
Nu fac parte dintre aceia care se laudă că au citit în copilăria lor timpurie (sau le-a fost citite) ”Aventurile lui Habarnam”. Asta e, nu am de ce să spun o minciună, pentru mine este prima întâlnire cu Habernam și prietenii săi, princhindeii, și sper ca în puțin timp să îi prilejuiesc și copilului meu această întâlnire simpatică. Recunosc acum, de asemenea, că am pierdut că nu am citit aceste cărți atunci când ele producea probabil cea mai mare fascinație, când copilul din mine ar fi apreciat simpaticele aventuri ale prichindeilor și ar fi discutat (într-un articol precum acesta), peste ani, cele mai importante amintiri din cărți. Dar nu e niciodată prea târziu!
Nu e niciodată prea târziu să intri într-o poveste care este în același timp o lectură tipică pentru copii, dar pe care autorul rus Nikolai Nosov a construit-o ca un adevărat roman de aventuri, care împletește romanul de călătoria cu intriga polițistă și cu elementele science-fiction, care dovedesc o viziune impresionantă pentru acea epocă (să nu uităm că romanul a apărut inițial în URSS în anul 1965, cu patru ani înainte ca primul echipaj uman, american, să ajungă pe Lună).
Dacă titlul acestui roman de aventuri – Habarnam pe Lună – ne poate crea impresia că acțiunea se concentrează pe un singur personaj principal, Habarnam (o diferență față de primul roman din serie, care se intitulează sugestiv ”Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi”), vom descoperi rapid că, aproape jumătate din carte, Habarnam este un personaj secundar, care apare tangențial prin cadru, pentru a lăsa ideea aventurii spre Lună să apară în mintea unui alt personaj savuros, dar pe care îl cunoaștem cu toții: Știetot.
Știetot, în confruntările sale zilnice cu prichindeii obișnuiți, dar și cu oamenii de știință din Orașul Florilor (locul de baștină al prichindeilor care dețin pârghiile cărții, consideră că pe Lună sau, mai bine zis, în Lună, locuiesc prichindei ca și ei, care trebuie descoperiți și cu ajutorul cărora să descopere formula imponderabilității. Este luat rapid în derâdere, dar discursul său devine unul ambițios și, pe alocuri, chiar motivațional: ”Nu, o să demonstrez că nu sunt simple născociri! țipă el. Există prichindei pe Lună. Nu se poate să nu existe. Știința nu înseamnă doar fapte goale. Știința înseamnă fantezie… adică… ptiu, drace! Ce prostii spun?… Știința nu este fantezie, dar ea nu poate să existe fără fantezie. Fantezia ne ajută să gândim. Faptele goale… încă nu înseamnă nimic. Faptele trebuie înțelese!” Spunând asta, Știetot bătu cu pumnul în masă. ”Am să demonstrez” strigă el.”
Ambiţia lui Ştietot nu are margini şi, după multe insistenţe, prichindeii din Oraşul Florilor, cu ajutorul celor din Oraşul Soarelui, construiesc o navă spaţială ce are ca punct terminus Luna şi splendorile ei (dacă le putem numi aşa). Sunt multe lucruri de descoperit, sunt multe lucruri necunoscute şi care aşteaptă doar oamenii de ştiinţă şi astronauţii potriviţi. Şi poate că Luna chiar este locuită de prichindei despre care nu se ştie nimic!
Dar aventura nu este decât la început, pentru că personajele principale sunt cu totul altele, deşi a trecut peste o treime din carte: umflatul Gogoaşă, care nu se gândeşte decât la mâncare şi la îndestularea burdihanului, un prichindel care este foarte departe de echipajul care pleacă pe Lună şi, poate de aceea, mult mai credul şi lipsit de personalitate; nebunaticul Habarnam, care este un nonconformist, ce nu acceptă nici regulile stabilite de ceilalţi şi nici aparenta aroganţă a celor mai isteţi decât el, precum susnumitul Ştietot. Aşa că, lipsiţi de cunoştinţe şi de recunoştinţă, cei doi fură naveta spaţială şi încep o călătorie interesantă pe Lună, plină de descoperiri neaşteptate.
Despre adevăratele aventuri de pe Lună, nu vă voi mai povesti nimic. E alegerea mea, este necesar să lecturaţi această carte şi să descoperiţi voi înşivă ceea ce s-a întâmplat acolo (multe-multe lucruri), dar trebuie să ştiţi că poveştii nu îi lipsesc deloc amănuntele esenţiale pentru a fi o capodoperă, măcar prin prisma mesajelor enunţate. Iată unul dintre ele, pe care Calicus, nume providenţial!, îl anunţă/enunţă fără a avea nicio urmă de regret pentru viaţa de până atunci, pentru o mare parte din romanul lui Nikolai Nosov în care a fost pur şi simplu insuportabil: „Mă gândeam doar cum să fac mai mulți bani, pentru toate celelalte nu-mi mai rămânea timp, să fiu al naibii dacă mint! Acum știu însă că nu banii sunt adevărata valoare, ci toată această frumusețe din jur pe care nu poți s-o ascunzi în buzunar, s-o mănânci sau s-o închizi într-un cufăr.”
Populată de o multitudine de personaje cu nume din ce în ce mai fistichii (și cu atât mai ușor de reținut de către adulți), precum Gogoașă, Habarnam, Știetot, Telescop, Trosc şi Pleosc, Caracatiţă sau Calicus, umplută de locuri şi localităţi precum Oraşul Florilor, Oraşul Soarelui, Insula Proştilor sau Fundăturica, acest frumos roman de aventuri pentru toate vârstele, Habarnam pe Lună, este, în mod sigur, o adevărată splendoare pentru toate vârstele: copiii vor descoperi prin intermediul unei poveşti cum se învârste Luna în jurul Pământului şi acesta din urmă în jurul Soarelui, dar şi ce înseamnă starea de imponderabilitate, cum se construieşte o navă spaţială şi multe-multe altele, iar adulţii vor fi impresionaţi de policier-ul care stă ca bază acestei aventuri, de multele momente de science-fiction, dar vor descoperi şi o cale uşoară de a ajunge la inima copiilor prin lectura acestei cărţi şi prin explicarea anumitor pasaje, mai puţin pe înţelesul acestora, dar la fel de captivante. Acum înţeleg de ce o astfel de carte a avut un aşa de mare succes în amintirile copiilor de atunci şi sunt sigur că are un succes asemănător şi acum, peste mulţi ani! Pentru că merită!
2 comments