Cărți pe scurt: Băieţii de pe strada noastră, de Naghib Mahfuz

„Băieţii de pe strada noastră”, de Naghib Mahfuz
Premiul Nobel pentru literatură în 1988. Interzisă în ţările musulmane.
Editura Polirom, Iași, 2009.
Traducere din arabă de Nicolae Dobrişan.

Acu’, băieţii n-ar fi chiar băieţi. Povestea e cam aşa: 

La marginea oraşului Cairo şi-a făcut pe vremuri apariţia un viteaz înţelept, Al Gabalawi pe numele lui. Atât de viteaz şi de înţelept, încât în scurt timp a agonisit o moşie imensă, pe care a construit o casă superbă, înconjurată de grădini cu iazuri şi paseri cântătoare. Şi de ziduri înalte.

Al a avut doi fii: Adham şi Idris (ar. Ilbis=Diavolul). Dar ei i-au înşelat aşteptările şi atunci i-a izgonit din Casa Mare. Adham şi-a construit o casă a lui lângă cea părintească şi a avut şi el doi fii, dar unul l-a omorât pe celălalt. Fiul rămas a fost însă atât de prolific, încât descendenţa lui a ajuns să umple o stradă întreagă, Strada Noastră.

Cu bunicul retras din viaţa publică strada a ajuns sub talpa administratorului moşiei, ajutat de haidamaci (din tc. haydamak), care terorizau lumea şi îi luau toată agoniseala. Până când a apărut Gabal (munte), care la sugestia lui Al a organizat o răscoală, i-a răpus pe haidamaci şi a împărţit la lume veniturile furate. Plus că a primit de la bunicul său 10 principii după care să se conducă oamenii.

După moartea lui Gabal însă, alţi haidamaci au repetat figura primilor. Până la apariţia lui Rifaa (înălţare), căruia Al i-a sugerat în vis să reia lucrarea. Doar că haidamacii s-au prins de data asta şi mi ţi l-au omorât pe Rifaa. Însă învăţătura lui despre iubire a fost atât de puternică încât ucenicii, după ce i-au furat şi ascuns corpul, i-au lichidat pe haidamaci şi strada a devenit din nou mai bună.

Ca apoi să apară, normal, alţi haidamaci, drept care Al şi-a trimis servitorul la Qasem (împărţitorul dreptăţii) cu aceleaşi sfaturi. Qasem, care ţinea de cel mai amărât grup de pe stradă, al şobolanilor de deşert, l-a ascultat şi, după ce s-a însurat cu o mătuşă bogată, apoi cu o nepoată de 9 ani, le-a pus în practică. Şi iar a fost bine, iar şobolanii de deşert au devenit un grup respectat.

Cu timpul însă lumea a uitat tot ce învăţase de la Gabal, Rifaa şi Qasem şi a fost încălecată iar de haidamaci. Şi atunci a apărut ca din senin Arafa (mesagerul ştiinţei) care, stăpânind vrăji, a simţit că are şi el o misiune de îndeplinit. Având însă nevoie de şi mai multă ştiinţă a pătruns pe şest în Casa Mare, provocând moartea lui Al Gabalawi. Ca în cele din urmă să fie şantajat de administratorul moşiei care i-a furat ştiinţa şi care, într-un final, l-a omorât pe Arafa.

Presupun că povestea vă este cunoscută, aşa că nu e grav că v-am spus-o. Cunoscută li s-a părut şi autorităţilor musulmane, de au interzis-o pe motiv de blasfemie. Ce nu înţeleg este de ce a primit Premiul Nobel. Nu doar că e simpluţă, asta mai treacă-meargă, dar e şi plină de tot felul de confuzii. Sau poate că aşa mi s-a părut mie, pentru că nu-i uşor de tradus din limba arabă un text şi aşa metaforic.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro.