”anaBASis”, de Bogdan-Alexandru Stănescu
Editura Cartea Românească, București, 2014, 64 p.
Cu 12 ilustrații de Laurențiu Midvichi
Există unele volume ce au, accidental, o pagină sau mai multe imprimate în mod eronat; departe de a fi o eroare, bibliofilia transformă orice posibil „defect” într-o raritate, exemplarul respectiv ieșind în evidență și fiind cotat separat pe piața de carte. Astfel, ceea ce o mentalitate obișnuită consideră defect de fabricație, este în mod special apreciat.
Bogdan-Alexandru Stănescu scrie o carte de tip palimpsest, punând la încercare nu doar emoția cititorului („noaptea îți umblă prin minte strigoiul unui bărbat îngropat în cimitirul ghencea militar / care te strigă pe nume, îți spune – femeia mea din Gibraltar”, în poemul „Femeia mea din Gibraltar” gândindu-te poate la Ceaușescu, fantomă colectivă și totodată personală), ci și abilitatea fizică, de reader, pentru că exemplarul pe care îl am în fața ochilor îmi arată, pe pagina a patra (deci imediat după titlu, și înainte de un motto) finalul complet din poemul citat mai sus, un text deci cu imigranți, Europa, Mediterana, timp și climă încremenite, Ghencea Militar, posibilul Ceaușescu etc.
Este un fragment de text scris (imprimat) cu o vagă nuanță de gri, aproape ilizibil, necesitând chiar eforturi (v. foto) pentru a fi „descifrat”; imprecizia tipografică devine o tehnică de tip avangardist (mesaj subliminal totodată), de atragere a atenției pentru un arrière, așa cum o fac și coperta, și titlul și, mai ales, conținutul cărții, oscilație permanentă între un timp trăit în Epoca de Aur ceaușistă și timpurile de aur ale Antichității.
Astfel, Bogdan-Alexandru Stănescu e vechi, e scindat între copilăria de atunci (cu scara de bloc și piața obscură, cu bârfele copilăriei – „Cu multă mânie, înapoi. Brâncoveanu. 1986”) și referințele la clasici (aici Titir, întrebându-se despre fericire, dincolo Babilonul, sub knutul cuceritorului sau poate lotofagii – peste toți și toate, soldatul-scriitor Xenofon și expediția „anabasis”), între un derizoriu mizerabilist (sticla de pet Timișoreana ce rulează printre versuri, „latin loverul” ce ispășește pentru „Agape”, viermele dintr-un boboc de trandafir) și o aspirație către ideal, așa cum sugerează coperta I, imaginară hartă de metrou bucureștean (de care… altul?) peste o geografie antică.
Dincolo de avangardemul palimpsestului, poetul mai este atras o dată de experiment prin concepția grafică asupra poemului, cu 12 ilustrații (la care se adaugă menționata copertă) de Laurențiu Midvichi (actualmente, „copertașul” Poliromului). Sunt imagini care completează textul, alcătuind împreună cu acesta un întreg, nemaifiind o simplă ilustrare (de pildă, la poemul „Tații mei” sau la „Vin cu mirodenii”).
Cu aceste argumente, călătoria lui Bogdan-Alexandru Stănescu poate începe: este o călătorie în sine, după cum este ortografiat titlul poemului, emfatizând prin majuscule literele din acronimul autorului, anaBASis, în fond o oglindire orgolioasă în lumea culturii, între Eufrat („Trecerea Eufratului” este primul poem din periplu) și finalul „Thalassa, Thalassa”. Multe momente de furie sparg oglinzile, precum acelea în care eul prea se recunoaște: „muzica fiartă a unui început de viață” sau „Pe barba Antigonei. Scurt interviu cu zeii nopții”, zei care vor primi furia unei premeditate explozii a unui cadavru de bishon maltez.
Larg, zgomotos, reciclând metode brevetate cu succes de avangarda istorică (voluntar sau nu), poemul lui Bogdan-Alexandru Stănescu, conducătorul reputatei colecții de literatură universală „Biblioteca Polirom”, dezvăluie o mentalitate de luptător: cu sine, cu ceilalți, cu ceilalți poeți sau cu poezia (prin faptul că scrie adesea critică de poezie), o luptă de care are nevoie pentru a exista. Iar conștientizarea acestui conflict îl face deosebit.
