”din România sunt doar eu”, de Daniel D. Marin
Editura Paralela 45, Colecția Odiseu, Pitești, 2018
Motto: ”Unde sunt când nu sunt pe insula mea?” (pag. 46)
Am pornit la drum, citindu-l pe poetul Daniel D. Marin, nu cu una din poeziile sale, ci cu un jurnal atipic, construit din preumblările sale prin lume. Nu este neapărat un jurnal turistic sau unul care să marșeze pe obiective, ci unul care împletește relatările directe și concrete cu elemente de psihologie, filosofie și auto-dezvoltare. Rezultă astfel un amestec de literatură și geografie, de sondare a propriei personalități și a felului în care se simte, de la distanță, relația cu propria țară.
Daniel D. Marin a avut două călătorii esențiale și care i-au permis să scrie două jurnale total diferite. Primul dintre acestea a fost intitulat ”America în 36 de zile” și este o relatare destul de concisă, în care fascinația pământului american (care există pentru foarte mulți români, măcar pentru o vizită turistică, în care să observe cu ochii lor ”visul american”) este descrisă în fraze scurte, cu multe amănunte turistice. Călătorește în mare parte din locurile pe care mulți dintre noi le-am văzut numai în filme, de la New York la Los Angeles, de la Las Vegas la San Francisco, de la Washington la Marele Canion și face însemnări sumare despre aceste locuri și mai ales necosmetizate.
Nu este furat de mirajul turistic și se oprește uneori din peregrinările la muzee pentru a asculta niște artiști stradali sau pentru a discuta cu turiștii care sunt asemenea lui (care locuiesc la hosteluri ieftine sau merg cu autocarele pe distanțe imense). Constatările sale sunt, de aceea, mai prietenești și mai apropiate de realitate decât cele din ghidurile turistice: New York-ul i se pare ”ceva de nelocuit”, Los Angelesul ”cel mai mare sat pe care l-am vizitat vreodată” și doar orașul San Francisco i se pare simpatic, fiind ”cel mai neamerican oraș din U.S.”
Al doilea jurnal – Mic jurnal de pe insula mea – pare a fi relatarea unui supraviețuitor. Contextul este important: Daniel D. Marin ajunge pentru cinci lui în Sardinia, cu o bursă, și trăiește toate momentele într-o dualitate destul de complicată. Pe de o parte, ca personalitate culturală, nu se poate despărți de lumea literară de la care a plecat și care l-a format, cea din România. Pe de altă parte, el caută mijloace de supraviețuire, cu alte cuvinte mijloace de a rămâne în Italia, departe de România, a cărei tranziție nu se mai termină. Ambele fațele ale acestei dualități rămân în personalitatea sa și ambele îi reușesc. Bursa sa se prelungește pentru încă 5 luni și, dincolo de acest jurnal, îl regăsim acum pe Daniel D. Marin stabilit (pentru totodeauna?) în Italia.
În Sardinia, senzațiile trăite în America nu se schimbă total: este, din nou, o lume diferită față de România, iar scriitorul nu poate rata cercetarea antropologică: el observă cu atenție totul, participă la evenimente, încearcă să interacționeze cu colegii săi (nu prea îi reușește, dar asta e altă poveste: ”Oare ce-mi voi aminti de colegii mei? / Poate faptul că i-am cunoscut prea puțin.”-pag. 66) și merge, împins de la spate de italieni, în locuri mai puțin turistice. Iar observațiile sale, mici evenimente și întâmplări, se regăsesc și în jurnal.
Dar ”unde se află când nu este pe insula sa”, în Sardinia? Gândurile îl copleșesc și, deși este tânăr, face deseori retrospective, își rememorează cei mai importanți pași din viață și pe prietenii care i-au influențat-o. Aceștia îi lipsesc tocmai pentru că țara îi e prea departe și se află pe niște teritorii în care ”din România sunt doar eu”. Nu se menajează în scris și filosofează cu gândul la propria țară și la departarea fizică și mentală dintre aceasta și el:
”Mâine e luni și eu n-am apucat să fac mare lucru. Teoretic, ar fi trebuit să mă pregătesc pentru săptămâna viitoare în acest weekend. Dar aici lucrurile nu se petrec neapărat cum vrei tu, iar uneori scapă de tot de sub control, întrucât poți să stai mai mult cu ceilalți decât cu tine. Asta se mai întâmpla și în România, însă aici nici n-ar trebui să mă deranjeze deloc.” (pag. 36)
Mi-au plăcut jurnalele lui Daniel D. Marin. Cum visez și eu să ajung vreodată în America (deși șansele sunt extrem de mici), amănuntele lui mi-au format o imagine mai aproape de realitate, mai ales că, cel mai probabil, prezumtibila mea călătorie ar urma coordonatele sale social-economice. La fel, jurnalul italian mi-a arătat felul în care (nu) poți să te desparți de locul unde ai trăit și ai prietenii și rudele. Sunt, cum spuneam, jurnale concise, atente la detalii, care ascund și delicii turistice, și puțină filosofie, și care sunt, mai ales, surprinzător de sincere.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Levurelitteraire.com)
