”Balcanii. O istorie despre diversitate și armonie”, de Andrew Baruch Wachtel
Editura Corint, Colecție Istorie, București, 2016
Traducere din limba engleză de Cristina Ispas
Prefață de Daniel Cain
În prefața la ediția în limba engleză, semnată de Bonnie G. Smith și Anand Yang, tradusă și în prezenta ediție în limba română, aceștia spun că volumul de față face parte din New Oxford World History, o serie ce dorește să prezinte toată istoria lumii, nu numai a statelor ce sunt de obicei prezentate americanilor sau britanicilor (respectiv istoria lumii occidentale – Europa și Statele Unite ale Americii), inclusiv istoria locală într-un context global. Nu știu dacă acest volum este primul din serie care apare în limba română (titlurile din serie sunt oricum foarte interesante), dar putem spune că a plecat parțial cu stângul: ”Balcanii” nu acoperă mai mult de 200 de pagini și se pot identifica ușor multe erori, cele privind România fiind semnalate de altfel de redactor.
Istoria Balcanilor, așa cum este ea sistematizată de Andrew Baruch Wachtel, ne poartă de-a lungul întregii istorii, cronologic, începând din preistorie și până în aproximativ anul 2007, anul în care două dintre țările balcanice, România și Bulgaria, aderă la Uniunea Europeană și denumirea de ”balcanic” devine un simplu fapt geografic, fără a mai avea prea multă însemnătate din punct de vedere politic. Nu voi detalia aici fiecare capitol – Începuturile: din preistorie până în perioada Imperiului Bizantin; Balcanii în Evul Mediu; Balcanii sub stăpânirea otomană; Lungul secol al XIX-lea (1775-1922); De la Balcani la Europa de Sud-Est –, ci voi semnala câteva dintre ideile pe baza cărora profesorul american își construiește volumul.
Trecând pentru epoca antică și prima parte a celei medievale, în care Balcanii au fost deseori la mâna imperiilor, a barbarilor sau a invadatorilor, perioada de relativă stabilitate a fost cea în care acest teritoriu extins a fost sub stăpânire otomană. De altfel, autorul scrie în dese rânduri despre stăpânirea otomană și faptul că, spre deosebire de alte imperii care au colonizat o mare parte a lumii, Imperiul Otoman a lăsat destulă libertate supușilor lor, care nu au fost obligați să vorbească limba turcă sau să treacă la islamism. Dacă acest lucru a fost benefic pentru populații, inclusiv pentru români (care nu au fost integrați imperiului, dar au plătit o perioadă îndelungată tribut), balcanicii au pierdut pe termen lung: aici totul era disipat, în vreme ce statele vest-europene se organizau lent, dar sigur, în jurul unor națiuni și cetățeni care aveau aceeași limbă, cultură și legislație:
”Trebuie să recunoaștem că otomanii obișnuiau să îi lase în pace pe cei care nu aveau înțelepciunea de a se converti și le permiteau să își vadă mai departe de treburile lor, sub supravegherea propriilor autorități religioase și cu aplicarea propriilor legi.” (pag. 97)
Dacă până atunci nu exista pur și simplu o ”conștiință balcanică”, aceasta a devenit evidentă începând cu finalul secolului al XVIII-lea, când Imperiul Otoman decade din ce în ce mai mult și se cristalizează în Balcani o mare diversitate de obiceiuri, tradiții, religii și populații. Nu putem lăsa la o parte nici bucătăria (un mixaj de savori și mâncăruri), limba diferită de la loc la loc, dar și orașele pline de diversitate, precum Ragusa, Salonicul sau Istanbulul. Toate acestea reprezintă un adevărat melanj cultural care caracterizează balcanismul, cel puțin din punct de vedere al localnicilor.
Pe de altă parte, occidentalii au continuat să considere sub acest nume – Balcanii – o regiune problematică, tocmai datorită diferenței de civilizație. În vreme ce statele din Europa de Vest erau deja centralizate și cu secole de educație, în Balcani luptele pentru constituirea națiunilor și statelor au început abia la finalul secolului al XIX-lea, cu lupte și violențe. Iar unele dintre ele, chiar constituite, au reprezentat scene de lupte de zeci de ani, fie la suprafață, fie conflicte etnice mocnite, așa cum s-a întâmplat în cazul Iugoslaviei. Abia prin apariția Uniunii Europene în această regiune, Balcanii s-au transformat dintr-o regiune exotică într-o graniță a Uniunii, în ceea ce numit acum Europa de Sud-Est.
Din acest volum, redescoperim și lucruri cunoscute (mai ales cu privire la ținuturile românești), dar aflăm și informații noi și inedite despre ținuturile balcanice, precum istoria Albaniei, felul în care a fost construită celebra Via Egnatia (cu un traseu destul de similar cu autostrada modernă Egnatia Odos) sau cosmopolitul oraș Ragusa (Dubrovnikul de acum). Cu toate acestea, marea problemă a volumului sunt erorile care apar ici și colo: câteva dintre ele au fost identificate, mai ales când vorbim de istoria României, de către redactor, acestea fiind îndreptate în notele de subsol, iar altele le-am descoperit și eu (Carol al II-lea este uneori numit doar Carol, Cadrilaterul devine Dobrogea de nord etc.). M-am gândit că, dacă despre istoria României știm câteva lucruri și putem identifica mai ușor greșelile din text, oare câte asemenea erori sunt cu privire la celelalte țări?. Poate de aceea îi dau acum dreptate unui prieten care îmi spunea că un istoric nu ar trebui să se apuce să scrie niciodată doar din cărți, iar istoria unui ținut nu poate fi făcută decât după ce ai fost acolo și l-ai simțit cu adevărat.
Andrew Baruch Wachtel scrie, așadar, o istorie a Balcanilor pentru publicul larg, fără pretenții de a intra în amănunte, asumându-și faptul că volumul scris este o simplă carte de popularizare a științei. De altfel, pentru cititorul occidental, Balcanii par în continuare un tărâm exotic, Budapesta se confundă în continuare cu Bucureștii, Transilvania cu Dracula, acesta fiind poate familiarizat doar cu plajele din Grecia, cu Atena și poate parțial cu Turcia. ”Balcanii” este o carte pentru cei interesați de istoria locală a acestui teritoriu și au nevoie de câteva informații succinte, pe înțelesul tuturor, de la care pot pleca spre studii mai amănunțite. Cu toate acestea, e necesar ca lectura să fie însoțită permanent de surse alternative, astfel încât erorile din volum să nu fie asimilate.
