”Aventurile unui gentleman bolsevic”, de Catalin Mihuleac
Editura Cartea Românească, București, 2012
Pana la aceste aventuri ale “gentlemanului comunist” invocat in romanul sau, recunosc cu parere de rau ca nu am mai citit niciun produs literar de-al lui Catalin Mihuleac. Mea culpa, oferta librariilor si a tuturor altor canale de difuzare a cuvantului scris este coplesitoare si cu greu poate cineva sa faca fata – lipsit de o indrumare profesionista si bine intentionata. De aceea, parteneriatele blogului nostru cu o serie de edituri si librarii online reprezinta exact calauzele pe mana carora ne incredintam cu incredere.
Prin urmare, blogul nostru a primit spre lectura si recenzare “Aventurile unui gentleman bolsevic”, eu am ales acest volum si am descoperit, dincolo de contradictia in esenta din titlu, binestiuta si amara realitate a imbinarii in timpuri a celor doua cuvinte: gentleman si bolsevic.
O satira acerba, amara si inventiva a vremurilor dictaturii, vremuri care pe de o parte au oplosit si imbuibat jalnice slugi zeloase, pe de alta parte au distrus firi mai sensibile si mai slabe in procesul de reeducare si nu in cele din urma, au pervertit o intreaga societate si au redus-o la un instrument dezarticulat al fricii, delatiunii, pedepsei, anihilarii.
Sunt in paginile halucinante ale acestui roman puncte de apropiere cu Lucian Dan Teodorovici (Matei Brunul – triunghiul Matei / Bojin / Eliza), dar si cu lumea lui Orwell si a lui Kafka si a a atator scriitori care au reprezentat apocalipse dictoriale, traindu-le sau imaginandu-le.
Si romanul lui Mihuleac construieste un triunghi uman (cam greu sa-i spun uman) in mijlocul intrigii (Emil Faure-Buliga / Ion Scutelnicu / Mihaela – Ella Garneata), dar este imposibil sa facem abstractie de cel de-al patrulea personaj pe umerii caruia se edifica intreg sistemul criptocomunist. Blocul! “Blocul de pe Strada 1 Mai, numarul 55”. Blocul ca entitate de baza a societatii si instrument bine utilizat pentru controlul total asupra vietii locatarilor-prizonieri.
“Intreaga constructie respira sanatate, prin toti porii apartamentelor, ocupate fie de cetateni al caror program de reabilitare se apropia de sfarsit, fie de cei abia sositi la reeducare, fie de simpli oameni ai muncii dati lor de exemplu, fie de activistii de partid iesiti la pensie, pe a caror vigilenta se putea conta in continuare. Fiecare locuinta avea cate un difuzor radio si un televizor, unde se ascultau si se vizionau numai programe corespunzatoare: buletine de stiri, muzica patriotica, fragmente pline de seva din cuvantarile Tovarasului …” Blocul care la un moment dat, in afara de ochiul si timpanul Partidului, va deveni si ucigasul celor indezirabili.
Blocul in curtea caruia aveau loc apelurile de dimineata si de seara ca la inchisoare, ca intr-un regim de incarcerare, blocul in care bietul Emil invatase “repede regula planetara: cand nu ai cui sa te rogi, te rogi Cerului!”. Aceeasi regula ca si in Orfelinatul in care crescuse si isi facuse ucenicia in ale vietii, ca de altfel si tortionarul sau, tovarasul Ion Scutelnicu. Cei doi orfani avusesera in fata doua drumuri distincte si Scutelnicu il alesese pe cel izvorat din bezna iadului.
Si Emil Faure, la fel ca si Ion Scutelnicu, “se stia bine cu sobolanii”, din vremurile lor de orfelinat! Prin urmare, inca un personaj central al romanului si al lumii sale, este SOBOLANUL. Pentru ca bietul artist/pictor Emil Faure, in ochii lui Scutelnicu si al sefilor lui ierarhici, era un rebut social, ba mai mult, era un pericol pentru noua societate in edificare.
Astfel incat “Blocul de pe Strada 1 Mai, numarul 55” si sobolanul, isi dau mana, sau laba, sau caramida, cum vreti sa-i ziceti, pentru curatarea si primenirea atmosferei, pentru “ozonul intremator al comunismului”
“Ideea folosirii sobolanului ca terorist de apartament venise de la foarte respectatul tovaras Ion Scutelnicu. ”Guzganul este gri!!! “S-o luam metodic. Culoarea lui gri are o forta de sugestie recunoscuta. Gri este culoarea cerului inorat. Gri este culoarea lipsei de perspective. Gri este culoarea disperarii. Gri este culoarea haului numit depresie. Gri este culoarea dragostei pe care oamenii si-o poarta unul altuia.” Gri al vesniciei sunt si sosetele tovarasului Scutelnicu. Prin urmare tovarasii securisti erau si mari scule psihologice incaltate in sosete gri!! Din pacate!
Pentru ca pictura, tablourile lui Emil Faure reprezinta intr-un mod mai mult decat expresionist-modernist-intolerabil omul nou, cu atat mai ciudat pe tinerele nudiste-comuniste angrenate in procesul muncii. “Pana la un moment dat, organele de cenzura ii tolerasera panzele reprezentand tinere femei, surprinse in diferite ipostaze ale goliciunii. In fond, un tablou cu o inginera goala in fata plansetei dintr-un atelier de proiectare, inconjurata de colegi care-si vedeau responsabil de lucru, putea simboliza fecunditatea constructiva a neamului romanesc. Privind lucrurile mai pragmatic, o asemenea imagine avea si un rol stimulativ pentru libidoul privitorului, traducandu-se intr-un nou imbold dat ratei natalitatii. <Nicio ovulatie, fara fecundatie!> versifica pe la colturi poporul, jumatate in gluma, jumatate in serios.”
Faptul ca Faure, care picta sau altii care scribaluiau scarta-scarta pe hartie, nu erau incadrati “efectiv” in campul muncii reprezenta un fel de act de lezmajestate fata de conceptiile marilor conducatori: “Gandea sanatos Tovarasa (<Tovarase, nu poti sta si scrie ca un trantor! Trebuie sa si muncesti undeva!>), gandea sanatos si subaltern tovarasul Scutelnicu. Camarazii din Partid il dezmierdau Nelu Scut, deoarece facea scut in jurul Partidului, de cele mai multe ori fara ca Partidul sa i-o ceara. Unii numeau asta patriotism.” Patriotism! “Subtil de tot, cenaclul Flacara propunea tineretului un afrodisiac nou si imbatator: patriotismul. Se putea regula ca lumea, ametind gagicile cu posirca patriotica. Fetelor li se parea ca si-o trag pentru progresul tarii.”
🙂 Si daca tot am scapat cuvantul “efectiv” sa va amintesc ca el facea parte intrinseca “din limba vorbita a Romaniei socialiste”. Mda, nici astazi unii nu reusesc sa scape de limba de lemn si de stereotipurile ei limitative. Drumul iesirii din robie se pare ca este mult mai indelungat decat acelasi prin care ai cazut in ea si nu te-ai mai putut desprinde cu una cu doua.
Patriotismul desantat al cenaclului Flacara, patriotismul cu iz ilariant al tovarasilor care botezau unitatile industriale sau cooperatiste socialiste alipindu-le fara nicio noima cuvantul “rosu” ba chiar si “tricolor”.
“El era gata sa puna pariu ca <Vagina Rosie> se numea fabricuta, de la culoarea Partidului, caci, vorba poetului George Lesnea, <Partidul e-n toate, e-n cele ce sunt/Si-n cele ce maine vor rade la soare>, din care cauza unitatilor productive le placea sa se numeasca ba <Steagul Rosu>, ba <Otelul Rosu>, ba <Flamura Rosie>, ba <Vagina Rosie>” Mai exista o solutie “Vagina Tricolora” 🙂
Tovarasul Ion Scutelnicu, patriot si manipulator de clasa al limbii de lemn “si-a incheiat cuvantarea in aplauzele celorlalti, cu un scurt citat, extras din opera exemplarului <Poet si Om> Mihai Beniuc, prototipul artistului comunist, nu ca altii: <Cand voi izbi o data eu cu barda, / Aceasta stanca are sa se crape / Si va tasni din ea izvor de ape! / Baieti, aceasta este arta!>” 🙂
Ciudata si rubensiana iubita a pictorului Faure, fiica bine protapita de tata-scula-mare nu este neaparat turnatoare la securitate, precum Eliza a lui Lucian Dan Teodorovici. Nu, Ella este doar o jalnica si pacalita tradatoare, care ajunge dupa revolutie sa faca pereche cu “domnul” Scutelnicu si in familie si in infloritoarea afacere a “Muzeului comunismului”, intr-o zguduitoare inlantuire anecdotica de diorame si “marturii” trunchiate.
Mihaela Garneata …a fost insa “o inventatoare cutezatoare. (…) Se stie ca, in spatele marilor descoperiri ale lumii, sta deseori intamplarea. Intamplator isi descoperise si Ella trotineta de vazduh, intr-o zi cand, zorita sa-si incaseze retributia, a calcat intr-un scuipat si a fost gata-gata sa-si rupa gatul. Asa s-a nascut IDEEA. (…) Vehicol din saliva“.
Ella, inventatoarea “vehicolului din saliva expandata!!! Covorasul fermecat!!!” Oprita insa din avantul vitezei de vajnicii militieni si iata aici o mostra neaosa de limbaj specific al “aparatorilor disciplinei in circulatie”: “Opriti-va, stimata tovarasa umflata! Graso, stai! Putoarea dracului, pun eu laba pe tine! Stop, baga-te-as in tovarasa ma-ta!”
Si de aici incolo, Mihuleac desfasoara in transa imaginativa, o intreaga increngatura de intamplari fantastice – si mai este doar un pas pana la transformarea Ellei in sfanta, o sfanta mantelata intr-un nor salvator, din care”se vedea plutind ceva de forma unei parasute stravezii si urzicatoare, un soi nemaipomenit de meduza de vazduh, ce se apropia usor de sol, atingand asfaltul intr-o mutenie plina de groaza. – Chilotii sfintei!”
Dar eu va recomand nebunia urmatoarelor doua pagini, 137 si 138, care respira adancimea dementei Romaniei, romanilor si “conducatorului ei suprem” in acei ani apocaliptici ai “Iepocii de Aur”. Sa nu credeti insa ca acei ani si-au etalat pe deplin tot spectrul nebuniei, ani despre care Ella spune ca “Traim in cea mai creativa tara din lume, unde pana si turnatorii sunt niste demiurgi! Asta-i situatia, sterge-m-as undeva cu notele lor informative! Iar activistii de partid, cand e sa te beleasca disciplinar, par mai inspirati ca Samuel Becket si Eugen Ionescu la un loc. Sa mor eu, daca nu-i asa!.”
Va recomand sa cititi neaparat acest roman unic in peisajul tematic romanesc, pentru ca reuseste sa ne prezinte intamplarile si traile noastre atat de amarnic de triste din epoca, intr-o nota exaltata de comedie, de tragicomedie, de anecdotica.
„Blocul era cu totul pradă spasmelor, huruind ca un robot dat de viu la casare“ blocul ucigas, un fel de “Hruba si Pendulul” lui Poe sau tragandu-si radacinile din nuvelistica insolita a lui Villiers de l’Lisle Adam, zidurile intre care locuia acest creator problema, Emil Faure, actioneaza intr-un suprem gest de autoimunitate. Isi anihileaza pana la spulberare virusul inofensiv.
Iar apoi, blocul criminal – la fel ca si sculele criminale ale comunismului – trec prin mana esteticienilor care realizeaza “schimbarea la fata”. Blocul e nou, oamenii vechi sunt oameni noi, Orfelinatul in care a crescut disparutul Emil primeste o mare donatie din partea lui “nea Nelu” Scutelnicu, dimpreuna cu numele de “Emil Faure-Buliga”… Schimbarea la fata este doar o cosmetizare de suprafata, astfel de oameni nu isi modifica structura psihologica cu una cu doua, asa cum nici timpurile nu se schimba cu usurinta si mai ales mentalul colectiv in vremuri.
Astfel incat Ion Scutelnicu, pe cale a deveni tata prin efortul comun alaturi de noua sa sotie Ella fosta Garneata (si posibil la un moment dat sa fi ajuns chiar Faure), se repede vindicativ pe capul bietei-fostei-sale-sotii-sterpe, cerandu-i sai returneze banii retinuti ani de zile la salariu, drept “impozitul pe sula” Va mai amintiti de acest impozit tambel si intrusiv in intimitatea patului familiilor fara copii?
Gandesti mult citind acest roman, mai ales daca ai trait si experimentat timpurile! Te intristezi, dar si zambesti – asa – ca o dovada ca ai inteles si te-ai distantat, dar nu ai uitat.
Confortabil insa nu te simti, pentru ca si tu ai plecat capul, in rand cu altii. Si poate ti-l pleci si astazi! Fara ipocrizie, doar asa, ca sa supravietuiesti!
