”Augustus”, de John Williams
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Esențial, Iași, 2017
Traducere din limba engleză de Ariadna Ponta
Epoca lui Octavianus Augustus (27 î.Hr. – 14 d.Hr.) a fost una dintre cele mai înfloritoare din istoria Romei antice, mai cu seamă că acesta a reușit să tempereze la începutul domniei sale războaiele interne, cât și incursiunile barbarilor, aducând pacea Imperiului și liniștea locuitorilor, cărora a încercat să le aducă și siguranța financiară, reușind de multe ori acest lucru. În plus, a fost o epocă care a fost plină de oameni care au rămas în istoria omenirii pentru realizări impresionante în domeniul artistic sau militar (Iulius Caesar, Cicero, Vergilius, Horațiu, Agrippa, Marcus Antonius, Cleopatra, Ovidiu etc.)
Pe toți aceștia și mulți alții îi reunește John Williams într-o altă capodoperă a sa, romanul ”Augustus”, un volum foarte bine documentat (autorul a făcut o călătorie de documentare în Italia) despre o epocă foarte violentă și promiscuă, pe care o știm prea puțin din istorii care s-au păstrat doar parțial. În nota care însoțește volumul, John Williams recunoaște că romanul său este unul de ficțiune istorică, plecând de la fapte și personaje reale pentru a ficționaliza multe din lucrurile care nu au ajuns până la noi și solicitându-i cititorului să le accepte așa cum le-a pus pe hârtie – ca o ”creație a imaginației”.
Maniera de a construi acest volum ce se dorește a fi o biografie a lui Octavianus Cezar Augustus este atipică, autorul american alegând calea unei scrieri compuse din fragmente de jurnale, dări de seamă publice, scrisori între protagoniști pentru a creiona nu numai viața și realizările lui Augustus, ci și a celor mai interesante și mai importante personaje ale timpului său. Așa cum spune și autorul, mare parte din aceste scrieri epistolare sunt inventate, dar acest lucru este aproape insesizabil de vreme ce nimic nu pare a fi în plus sau nelalocul lui, cuvintele puse în pagină au sens și mesaj, descrierile venind din partea altor personaje par foarte pertinente și realiste:
”În liniștea zorilor, evenimentele de peste zi par îndepărtate și ireale. Știu că tot cursul vieții mele – al vieților noastre, ale tuturor – s-a schimbat. Oare cum se simt ceilalți? Oare știu și ei? Știu ei oare că înaintea noastră se întinde un drum la capătul căruia ne așteaptă fie moartea, fie măreția? Cele două cuvinte mi se învârt în minte, se învârt și se tot învârt, până ce par să se contopească.” (Quintul Salvidienus Rufus, pag. 33)
Așadar, suntem în fața unei realizări complicate și complexe, prin care John Williams încearcă să reinventeze istoria, având de partea sa o carte foarte bine pusă în pagină și personaje puternice și bine conturate. Augustus este cel care, desigur, păstrează partea leului, dar din personajul istoric puternic și cu aură legendară se distinge mai degrabă omul șovăielnic, cel care se sprijină foarte mult pe prieteni și parțial pe familie pentru a face față vremurilor potrivnice, adversarilor nenumărați și vicleniilor acestora. Astfel, el a fost puternic cât timp cei trei prieteni apropiați au fost în viață și de partea sa, devenind apoi tot mai închis și mai îndepărtat de toți atunci când aceștia, treptat, dispar, lăsându-l singur împotriva tuturor. Romanul începe chiar cu porunca lui Iulius Caesar, ca fiul său adoptiv, Caius Octavius Cezar, să fie trimis pentru studii la Apollonia, împreună cu trei prieteni, care vor deveni stâlpi ai domniei viitorului Augustus (și naratori de seamă în roman): Marcus Vipsanius Agrippa, Quintus Salvidienus Rufus și Caius Cilnius Mecena (aceste nume le vor spune desigur ceva celor care știu ceva istorie). Peste ani, Augustus mărturisește ce importantă a fost prietenia cu acești oameni, deja dispăruți:
”Nu te amăgești singur în legătură cu consecințele propriilor acțiuni. Te amăgești cu gândul că îți va fi ușor să trăiești cu acele consecințe. Eu eram conștient de consecințele deciziei mele de a trăi închis în mine însumi, dar nu am putut prevedea cât de grea va fi pierderea. Căci nevoia mea de prietenie a crescut pe măsură ce mi-o refuzam. Și cred că prietenii mei – Mecena, Agrippa, Salvidienus – nu mi-au înțeles niciodată această nevoie.” (pag. 303)
Ciudat este, nu numai pentru romani, dar probabil pentru toate popoarele, că și atunci când situația cetățenilor și a autorităților este bună și bunăstarea domină societatea, există încă focare puternice de respingere a celui care a organizat lucrurile în chip strălucit. Așa pățește și Augustus, chiar dacă el a adus liniștea și pacea romanilor, chiar dacă a reformat instituțiile și a apărat mereu granițele Imperiului, au existat mereu atentate, comploturi, atât în senat, cât și în rândul celor apropiați. Putem spune că acest lucru este stârnit mai ales de dorința unora de a ajunge la putere, dar Octavianus Cezar a reușit, în cele din urmă, să domnească mult timp, până la moarte.
Mi-a plăcut mult și felul în care John Williams a pus accentul pe fiica lui Augustus, Iulia, singurul său copil. Chiar dacă a fost deseori numită ”mica Romă” și a avut parte în copilărie de iubirea tatălui său, fiind, de asemenea, una dintre puținele beneficiare ale învățământului de calitate (rezervat deseori numai bărbaților). În timp însă, pentru împărat, a contat mai mult statul decât propria familie, fapt ce a însemnat mai multe căsătorii încheiate de către Iulia cu politicieni abili, dar fără a descoperi și dragostea. Important era să asigure stabilitatea statului și un număr de copii, care să devină apoi moștenitori ai tronului. Mai apoi, așa cum descoperim din jurnalul ei, s-a îndrăgostit de un frate vitreg, pentru a fi apoi exilată de Augustus pentru promiscuitate pe o insulă italiană, de unde își rememorează viața și influența sa în politica Imperiului Roman.
Pentru iubitorii de romane istorice și pentru cei care au făcut o pasiune din istorie, în general, ”Augustus” este alegerea perfectă, fiind o realizare atipică, dar care descrie atât de bine viața și obiceiurile (morale sau mai puțin morale) din Roma antică. În plus, descoperim aici și personaje istorice care ne-au fascinat de-a lungul anilor, precum Cezar, Cleopatra sau Antonius, dar și autori celebri, pe care îi amintim câteodată cu admirație, deși nu i-am citit niciodată. John Williams, așa cum spun de fiecare dată, este un mare scriitor.
