Armele secrete ale CIA – Tortura, manipulare si arme chimice, de Gordon Thomas
Editura Litera, Bucuresti, 2010
Traducere din limba franceza de Aurelia Ulici
Urmaresc cu interes aparitiile in zilele de luni ale Saptamanii Financiare – pentru a ma bucura de cate un nou Bestseller International oferit impreuna cu paginile publicatiei. Armele secrete ale CIA – cumparata in 18 ianuarie este o carte grea, cutremuratoare, pe care a trebuit sa o lecturez in doze mici, suportabile pentru mintea intens bombardata cu un gen de informatie care s-a cerut citita, recitita si integrata in harta generala a cunostintelor istorice, politice, economice si medicale pe care le-am acumulat dealungul anilor.
Autorul, Gordon Thomas, are calitatea de ziarist de investigatie recunoscut pe plan mondial, este autorul unui numar impresionant de carti si pentru redactarea volumului discutat a depus o munca bogata de documentare, intinsa pe un numar mare de ani, care acopera un segment zbuciumat al istoriei umanitatii, incepand din anii 50 si pana in prezentul cotidian. Dar in afara de incontestabila documentare, de talentul de organizare a materialului acumulat intr-o constructie logica si cursiva, Gordon Thomas are calitatea de a ne pune in fata unor complicate probleme morale, ridicate de intrebarea : are cineva dreptul sa dispuna discretionar de sanatatea fizica si psihica a semenilor sai, controland mintea acestora prin metode de tortura, prin arme chimice si bacteriologice, ba chiar si prin lama ascutita a bisturiului, impotriva stiintei si vointei victimelor ?.
Pentru ca aceasta este ceea ce a faptuit ani indelungati, CIA, pe teritoriul Statelor Unite, in Canada si in multe alte colturi ale lumii, in spitale, clinici, centre universitare sau in campurile de lupta din Coreea, Vietnam, Liban, Egipt, Siria, in cadrul unor programe « stiintifice » – imense gauri negre care au supt ametitoare sume de bani, cu concursul unor « halate albe » care au calcat cu infatuare si hotarare pe urmele inumane ale « doctorului » Mengele !
Paranoia nascuta din acerba concurenta « stiintifica si tehnica » dintre SUA si Blocul Sovietic a condus la un tip de programe de cercetare diabolice, care au utilizat “subiecti de unica folosinta”, OAMENI, in experiente de o cruzime si suferinta neingradite de vreo etica medicala, religioasa, sociala, UMANA ! Torturi greu de imaginat : lobotomii, socuri electrice, injectarea repetata a celor mai noi si mai perfide droguri, infestarea cu cele mai nocive ciuperci sau tulpini de virusi si microbi, galeria practicilor si experientelor in numele STIINTEI si al ADEVARULUI este dureros de bogata.
O mare parte dintre marturiile acestor practici abominabile se intemeiaza pe o sursa de mare credibilitate, un inalt oficial al CIA, William Buckley, supraveghetor al programelor legate de controlul mintii si numai, rapit in 1984 in Liban, supus vreme indelungata torturii si ucis in cele din urma de catre Hezbollah. « Bill Buckley lucrase in CIA timp de 30 de ani. La venirea lui, Agentia facea parte din visul american de a crea o lume noua. La moartea lui, devenise o institutie birocratica, increzatoare, din ce in ce mai mult, in tehnocratie si analiza calitativa. In aceasta lume Buckley devenise un strain. La fel ca Ronald Reagan, unul dintre putinii presedinti pe care i-a admirat, Buckley credea ca forta Statelor Unite ers sa se desprinda deliberat de restul lumii. America la care visa el era cea a virtutilor din Vestul Mijlociu, pe cale de disparitie, asa cum crestinismul universal al copilariei lui nu mai era decat o amintire.(…….) Era un om cinstit, care isi servea cu loialitate Agentia si tara.”
Analiza – de fapt epitaf – de care, in final, ma indoiesc puternic. Pentru ca acest om s-a miscat permanent prin miezul murdar al orgoliilor medicale criminale, prin maruntaiele putregaite ale orgoliilor politice fara limite. Si asa cum spune intr-un alt paragraf autorul cartii: “ Cu siguranta, multi factori concura la definirea sortii lui Buckley. El intelegea mai bine ca oricine ca pentru a supravietui in Agentie, trebuia sa iei parte la intrigi politice, la lupre pentru teritoriu, la lovituri de pumnal date pe la spate. Modul lui de a face fata era sa loveasca – si sa loveasca dur. Faptul nu-i atragea simpatii, dar, in acea perioada, spunea cu placere: <nu concurez pentru titlul de Miss Langley>. Atinsese un nivel al succesului aproape de neegalat in toata istoria Agentiei. Aceasta ii facuse pe multi invidiosi. Buckley era dificil, nemilos si uneori coleric si nu-si cerea niciodata scuze. Cu putin inainte de plecarea lui la Beirut, isi rezumase astfel atitudinea: <Incerc sa-mi fac treaba bine, dar inteleg si ca recunostinta nu face parte din ea>”.
Acest om a cunoscut in detaliile cele mai dureroase si mai morbide si mai inumane eforturile depuse de “cohorta de medici” pentru ingenuncherea mintii umane si pentru crearea celor mai neinchipuite arme chimice si bacteriologice – “in numele apararii valorilor umane”. Astfel incat, la caderea lui Buckley in mainile Hezbollah, CIA si-a pus problema daca acesta va claca si va vorbi. “Chuck Cogan, un agent care fusese un apropiat al lui Buckley, considera ca acesta era prea impregnat de omerta, vechiul cod sicilian al tacerii pe care veteranii Agentiei il arborau ca pe o medalie, ca sa vorbeasca. Expertii nu erau la fel de categorici. Stiau ca nimeni nu putea rezista pana la capat unui tortionar medical experimentat; ca fiziologia sistemului nervos uman este la fel pentru toata lumea, indiferent de origine, de cultura sau profesie. Niciuna dintre cunostintele capatate de Buckley despre arta spionajului nu-l putea ajuta prea bine sa reziste electrosocurilor, batailor, atarnarii prelungite de brate sau de picioare, administrarii drogurilor, izolarii sau cagulei. Era la fel de vulnerabil ca oricare altul. Poate chiar mai mult: vointa de a rezista fiind deosebit de puternica la el, prabusirea n-ar fi decat mai spectaculoasa.”
Si iata cum omul care a stiut, a concurat, a contribuit la programele de cercetare experimentala privind armele psihice, chimice si bacteriologice, impreuna cu toate metodele teroriste nascocite de mintea umana, care a fost in mijlocul actiunilor americane, sovietice, chineze, japoneze, arabe, care a fost la cativa pasi de presedintele Sadat in momentul atacului ucigas asupra acestuia, acest om a sfarsit ca victima a diavolului pe care l-a slujit intreaga viata.
Si nu imi pun problema daca este drept sau nu acest lucru. Problema pe care o ridica cartea lui Gordon Thomas este cata dreptate poate avea un grup elitist sa isi aroge drept de viata si de moarte asupra semenilor lui, in numele aflarii adevarului si al salvarii vietii! Ce drept are un astfel de grup (indiferent unde se situeaza el – in America, in China, in Japonia, in tarile arabe), sa actioneze cu puteri discretionare asupra semenilor sai. Gordon Thomas ne spune: “Acest tip de cercetare continua în lume, inclusiv în Coreea de Nord si China, ca si în America. Ei inca încearca sa gaseasca drumul magic de a controla mintea si sa manipuleze-o.”
