Devil (2010)

Devil (2010) – Demon
Regia: John Erick si Drew Dowdle
Story: M. Night Shyamalan
Scenariul: Brian Nelson
Distributia: Chris Messina, Bojana Novakovic, Jenny O’Hara, Logan Marshall-Green, Geoffrey Arend, Bokeem Woodbine, Matt Craven, Jacob Vargas

Am onorat cu mult entuziasm invitatia Ro Image la vizionarea pentru presa a acestui film din doua motive cu egala greutate pentru mine: Shyamalan (producatorul si parintele povestii) si story-ul incitant.

M. Night Shyamalan (Manoj Nelluyattu Shyamalan, nascut in 1970 in India, traind si lucrand in Statele Unite, inseamna pentru mine, in primul rand „The Sixth Sense”, film pentru care a fost nominalizat in anul 2000 la Oscar, categoriile – Cel mai bun regizor si Cel mai bun scenariu original. Astfel incat atunci cand am aflat din media despre noul sau proiect The Night Chronicles, serie horror – care iata – debuteaza cu primul episod Demon, am avut o stare de asteptare emotionata. Si fiintei care sunt, aceasta asteptare i-a fost recompensata.

Debutul acestui prim episod il reprezinta  citatul din Petru 5-8: „Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.”

Pe cale de consecinta insa, morala povestii o reprezinta idei precum ca: Omul este acela care alege in viata, intre bine si rau, Omul este responsabil in viata pentru faptele sale, Omul este acela care trebuie sa aiba puterea de a se vedea pe sine asa cum este in realitate, Omul trebuie sa aiba puterea de a ierta (nu de a uita) – ceea ce ii va aduce calitate vietii sale, Omul trebuie sa aiba credinta de-a lungul vietii sale. Si in final, povestitorul ne spune ca „Asa dupa cum exista Diavolul, asa trebuie ca exista si Dumnezeu”. Inversata aceasta asertiune, pentru ca dupa perceptia mea – si numai – corect ar fi: Asa dupa cum exista Dumnezeu, asa trebuie ca exista si Diavolul, pentru un echilibru al fortelor si pentru ca omul sa discearna in cunostinta de cauza, edificatoare in acest sens fiind Cartea lui Iov.

Daca omul greseste, greseste repetat, insista in greseala, morala lui este inversata si in acest fel primele imagini ale filmului vin si ne prezinta a priori, un oras inversat, zgarie nori care isi indreapta ultimele etaje in jos, spre abis.

Foarte interesanta ideea de a aduce o mana de oameni, cinci persoane necunoscute una alteia, cinci entitati diferite unite printr-o singura trasatura – aceea ca fiecare este depozitara unor grave greseli in viata, unor abdicari de la cinste, de la morala, de a-i aduce spuneam si de a-i incorseta intr-un spatiu limitat, redus la peretii unei cabine de lift dintr-o uriasa cladire de birouri din Philadelphia. Teroarea este construita magistral pas cu pas in cabina blocata undeva in putul liftului, suspendata in timp si spatiu, cu un singur canal de comunicare din afara catre interior, fiecare personaj devenind un prezumtiv dusman, un posibil criminal, din momentul primei morti in acest cubicul al groazei. Un agent de vanzari veros si cinic (prima victima), o femeie in varsta, intepata, plina de prejudecati si hoata, un agent de paza cu antecedente si cu crize de autoritate, o tanara care si-a negociat frumusetea intr-o casnicie de interes, un mecanic care a incercat sa uite pe campurile de lupta din Afganistan trauma vinovatiei si a lasitatii, entitati distincte dar egale intru greseala, stapanite pe rand de forta distructiva a diavolului. O cruda batalie fara arme pe care reuseste sa o identifice din exterior Ramirez, catolic fervent, in constiinta caruia sunt adanc inradacinate superstitiile mediului din care a emigrat in State si care in fata monitoarelor ce culeg cadru cu cadru imaginile din cabina groazei, zareste imaginea in zvarcolire a insusi Diavolul. Incidentele se precipita, tensiunea se amplifica, numarul victimelor inexplicabile creste si numai determinarea si profesionalismului detectivului de la Philadelphia PD Sectia Omucideri, care apeleaza la o mare desfasurare de forte: politisti, pompieri, conduce la salvarea in extremis a ultimei persoane in viata, mecanicul. Si inca nu stim exact daca aceste forte umane au reusit sa-l salveze pe tanar, sau puterea acestuia de a privi adanc in constiinta sa si de a-si recunoaste greul pacat ce l-a apasat timp de 5 ani: a accidentat, fiind beat la volanul masinii sale, o tanara femeie si pe baiatul ei, parasind cu lasitate locul accidentului. Fapt este ca Diavolul, incarnat terifiant in corpul femeii in varsta moarte, isi baga coada intre picioare si trebuie sa renunte la ultimul suflet urmarit in aceasta vanatoare a celor cazuti in greseala. Si in ideea ca viata este un cerc, arcul se inchide la distanta de cinci ani in timp, pentru ca iata, tocmai familia detectivului Bowden este aceea care si-a pierdut viata ca urmare a greselilor tanarului salvat. Si Bowden isi invata lectia, aceea ca numai iertarea il  elibereaza si ii  ofera posibilitatea sa isi continue viata.

Dupa cum spuneam, arhitectura acestui film nu a fost deloc usoara, crearea unei tensiuni in crestere intr-un spatiu fix si limitat. Astfel, Mapa de Presa ne informeaza ca: „Crearea liftului a fost dificilă, pentru că trebuia să fie realist, dar să şi lase loc imaginaţiei publicului, pentru că avem dea face cu un thriller supranatural. Fraţii Dowdle au apelat din nou la scenograful Martin Whist, care lucrase înainte la Cloverfield. Pentru că era esenţial ca fiecare personaj să aibă o scenă care să devină semnătura sa în film, realizatorii au creat spaţiul liftului ca pe un loc maleabil, care să ne permită să vedem situaţia prin privirea fiecărui personaj. Astfel, în funcţie de acţiunile personajelor, s-a scos peretele drept, apoi peretele stâng, apoi a fost ridicat sau coborât tavanul. În tot acest timp s-a păstrat locul extrem de îngust, pentru veridicitate şi pentru a obţine efectul de claustrofobie.

Tot pentru verdicitate, ori de câte ori se filma vreo scenă în lift, realizatorii au cerut actorilor să fie prezenţi în formaţie completă, chiar dacă nu aveau nicio replică. Era nevoie ca toţi să fie pe aceeaşi lungime de undă şi să simtă emoţia şi teroarea celuilalt. »

Si iata ce ne comunica Mapa de Presa in continuare : « Legendarul director de imagine Tak Fujimoto, aflat la a patra colaborare cu Shyamalan, pentru a crea lumina de care era nevoie, a mers atât de departe, încât a cerut întregii sale echipe să poarte tot timpul halate albe de laborator, care să reflecte lumina încontinuu. »

Imaginea are un rol deosebit in aceasta pelicula, ea actioneaza ca un personaj malefic, care manipuleaza realitatea si ii reveleaza aspectele sumbre, ascunse, intunecate, inversate fata de ordinea fireasca a lucrurilor. Ochiul este secondat in permanenta de sunet, vinovat fiind Fernando Velásquez pentru fiorul halucinant de teroare indus de coloana sonora inspirata a filmului.

Shyamalan a ales cu multa inteligenta si determinare o distributie care s-a mulat perfect scopului, actori talentati cu recomandari de cariera serioasa, cu roluri anteriore in productii meritorii si care s-au integrat intr-o echipa sudata, niciunul subrogandu-si rolul de vedeta sau personaj principal, caci in acest film – rolul principal ii apartine celui nevazut, celui din calea caruia trebuie sa ne ferim in viata, adica Diavolului 🙂

Un cuvant deosebit pentru Chris Messina, pentru incrancenarea care i se citeste pe fiecare trasatura a fetei, dar si pentru inteligenta cu care care ne lasa sa observam traiectoria personajului catre definirea calitatilor sale umane. Si mai subliniez placerea de a o reveda pe Jenny O’Harra, una dintre veteranele filmelor dar si a multor indragite seriale de televiziune americane.

Un ultim citat din Mapa de Presa: „Publicul trebuie să se aştepte ca Demon să-l poarte într-o călătorie ameţitoare şi halucinantă, cu un mesaj despre asumarea responsabilităţii pentru fiecare din faptele noastre”

Si un ultim cuvant de apreciere pentru acest atat de uimitor si complex personaj al cinematografiei contemporane, M. Night Shyamalan pe care il alatur ca substanta altui nume creator de fiori si tenebre angoasante, danezul Lars von Trier.

Nota: 8.5/10 (poate e ceva in plus pentru mesaj)