Apararea invoca nebunia – proza completa, de Woody Allen
The Insanity Defense (2007)
Editura Humanitas, Bucuresti, 2010
Traducere din limba engleza de Ruxandra Ana
Patruzeci si sase de povestiri “proza completa” scurta sunt un deliciu pentru aceia care inteleg, degusta si pretuiesc originalul umor si spirit ludic al lui Woody Allen. Citind pe nerasuflate acest volum am inteles o data in plus aplecarea lui Lenny Ravich catre butadele lui Allen, pe care le-a inserat cu multa placere si acelasi simt ludic in paginile “Terapiei sale prin ras”. Cei doi fac parte din aceeasi familie a “spumei spumei” inteligentei si umorului cu solide radacini in arhetipul cultural iudaic.
Volumul a aparut in colectia “Rasul lumii”, urmandu-l pe “Anarhie pura” editat in anul 2008 si pe care trebuie musai sa il inscriu cu prioritate pe lista urmatoarelor mele lecturi. La adresa de aici, puteti citi atat o scurta prezentare a autorului – cu cele mai importante opere cinematografice si literare, dar si prima povestire – “Listele lui Metterling” – din volumul Apararea invoca nebunia.
Despre Insanity Defense – puteti citi cateva cuvinte pe Wikipedia.
Veti observa ca optiunea apararii de a invoca nebunia se bazează pe evaluările de către profesionisti in scopul demonstrarii ca inculpatul a fost incapabil de a distinge între bine şi rău, la momentul săvârşirii infracţiunii. Some jurisdictions require the evaluation to address the defendant’s ability to control his or her behavior at the time of the offense.
Prin urmare, asta este, noi cititorii, trebuie sa alegem si sa discernem printre randurile in care spumega absurdul si excentricul comic al lui Woody Allen, sclipitoarele aluzii la alienarile si ciudateniile individului si mediului in care evolueaza. Noi cititorii suntem juriul Hai sa ii dovedim nevinovatia :). Dar sa nu uitati ca „nebunul” are o mare intelepciune si mai presus de orice, nu este nici o clipa indiferent la ceeace ce se intampla in lumea noastra.
Daca ar fi sa recomand o anume povestire cu care sa incepeti citirea acestui volum, pentru a patrunde categoric in universul lui Woody Allen, poate aceasta ar fi „Domnul Mare si Tare” – o halucinanta cautare a lui „Dumnezeu…Creatorul, Principiul Intemeietor, Cauza Primordiala a Lucrurilor, Atotcuprinzatorul”. Cu un subtil umor plin de amaraciune, „cel care il cauta pe Dumnezeu” porneste de la inteleptii rabini, ajunge la Papa, trece prin curentele filozofice 🙂 si toata aceasta calatorie ideatica e un fel de aventura gen Dashiell Hammett, interpretata de Humphrey Bogart.
„Prima mea pista a fost rabinul Itzhak Wiseman. (…)
– Bine inteles ca exista sti-tu-cine dar nici macar n-am voie sa-i pronunt numele, pentru ca o sa ma trazneasca, chestie pe care n-am inteles-o niciodata – de ce are cineva o problema daca i se spune numele?
– Il vedeti vreodata?
– Eu? Glumesti? Sunt norocos daca apuc sa-mi vad nepotii.
– Si atunci de unde stiti ca exista?
– De unde stiu? Ce fel de intrebare-i asta? As putea sa-mi cumpar un costum ca asta cu numai paisrezece dolari, daca n-ar fi nimeni acolo sus? Uite, pipaie si tu gabardina asta – cum poti sa mai ai indoieli?
– N-aveti niciun alt indiciu?
– Hei, dar Vechiul Testament ce e? Ficat tocat? Cum crezi ca i-a scos Moise pe evrei din Egipt? Cu un zambet si niste pasi de step? Crede-ma, nu desparti Marea Rosie cu vreun dispozitiv smecher cumparat de la Korvette. E nevoie de putere.
– Asa deci, e un dur?
– Da, foarte. As crede ca la succesul pe care-l are ar putea fi un pic mai bland.
– Cum de stiti atat de multe?
– Pentru ca suntem poporul ales. Dintre toti copiii Lui, de noi are cea mai mare grija si despre asta as vrea sa vorbesc cu El intr-o buna zi.
– Cat ii platiti ca sa fiti poporul ales?
– Nu-ntreba!
Deci asa a mers. Evreii platisera mult pentru Dumnezeu. Vechea poveste cu protectia.” 🙂
Dar poate calatoria in volumul lui Woody Allen ar putea incepe cu povestirea „Daca impresionistii ar fi fost dentisti”, in care absurdul prinde viata printr-„o fantezie care exploreaza transmutarea temperamentului” si unde Vincent-dentistul i se adreseaza intr-o suita de epistole fratelui sau Theo:
„Draga Theo, Oare viata nu ma va trata niciodata cumsecade? Sunt coplesit de disperare! Imi bubuie capul! Doamna Sol Schwimmer ma da in judecata pentru ca i-am facut puntea dentara dupa cum am crezut eu de cuviinta si nu ca sa i se potriveasca in gura ei ridicola!”
„Draga Theo, Am hotarat sa impart biroul cu Gaugain. E un dentist bun, specializat in implanturi si pare sa-i placa de mine”.
Draga Theo, Da, e adevarat, Urechea pusa in vanzare la Magazinul de Noutati al fratilor Fleishman este a mea. Cred ca a fost un gest prostesc, dar voiam sa-i trimit un cadou lui Claire duminica trecuta, de ziua ei si totul era inchis. In fine. Uneori imi doresc sa-l fi ascultat pe tata si sa fi devenit pictor. Nu-i o chestie spectaculoasa, dar macar viata e normala.” 🙂
Dar poate ca si mai nimerit ar fi sa incepeti cu „Povestea nebunului” o splendida fabulatie-alegorie, doar parelnic absurda, a constiintei existentiale – recte a esteticii perfectiunii, un melanj subtil Chomsky-Munch-Bela Lugosi-Hanna Arendt- Woody Allen :). Unde Allen ne spune ca:
„Nebunia e o stare relativa. Cine poate spune care dintre noi e cu adevarat nebun?”
Pana la urma insa, cel mai potrivit ar fi sa deschideti volumul si sa incepeti lectura in ordinea stabilita de editor, pornind de la prima povestire „Listele lui Metterling” si pana la ultima – „Revansa”. Fara indoiala, O calatorie complexa, in lumea originala a gandirii si a viziunii lui Woody Allen asupra vietii, viata despre a carei finalitate autorul ne spune:
“It’s not that I’m afraid to die, I just don’t want to be there when it happens.”
Si care ne mai spune: “My one regret in life is that I am not someone else”.
Cu aceasta ultima butada nu sunt de acord, pentru ca – Domnule Woody Allen, eu sunt foarte multumita ca sunteti chiar acela care sunteti! 🙂
1 comment