“Animalul inimii”, de Herta Müller
Editura Humanitas Fiction, Seria de autor Herta Müller, București, 2016
Traducere de Nora Iuga
Am scris acest articol la scurt timp dupa ce Herta Müller primise Premiul Nobel. ‘Animalul inimii’ a fost prima carte a ei pe care am citit-o. A aparut acum o noua editie si cele scrise atunci raman perfect valabile.
Surprinzatorul sezon al premiilor Nobel m-a prins cu o singura carte a Hertei Müller in biblioteca personala si aceea necitita. Am decis sa ii dedic una dintre zilele de sfarsit de saptamana si sfarsit de perioada a sarbatorilor – nu de alta, dar in zgomotul dezbaterilor din ultimele zile nu se vorbeste aproape deloc in presa sau in diversele forumuri despre carti, ci prea mult despre politica si despre genealogie. Este vorba totusi despre premiul Nobel pentru literatura.
Discutia despre ‘Animalul inimii’ nu poate insa face abstractie nici de politica si nici de genealogie. Intitulata ‘roman’, cartea are un puternic aer autobiografic. Este povestita la persoana intai si eroina este o tanara de origine svaba din Banatul romanesc, a carei traiectorie in societatea romaneasca a anilor 70 si 80 o urmarim din perioada studentiei pana la emigrarea in Germania.
Ca si autoarea, eroina cartii are o ascendenta ‘problematica’ si viata ei este marcata de pacatele generatiei precedente, tatal ei fusese soldat in SS, si reintors dupa cativa ani de prizonierat, isi reincepuse o viata marcata de faptele tineretii si intemeiase o familie, a carei viata avea sa fie si ea impregnata de ororile acelor vremuri.
‘Animalul inimii’ nu se ocupa prea mult de relatia intre eroina si tatal ei, dar isi ia o cuvenita distantare. Tatal este descris ca ‘un soldat SS intors acasa, care facuse cimitire si parasise repede localitatile’. La moartea sa, comentariul cu ton de epitaf este: ‘Se zice ca nu ninge decat atunci cand mor oameni buni. Nu e adevarat’. Cumplite cuvinte pentru a aduce pe hartie memoria unui parinte, dar si o pregatire si o explicatie partiala a vidului emotional in care traieste eroina.
Paralela autobiografica nu mi se pare insa dusa pana la capat. Lipsesc din profilul eroinei cartii cateva repere pe care le cunosc din biografia autoarei – de exemplu componenta literara. Apoi in carte, scriitoarea pare a avea nu o singura reflectare, ci patru, personajului povestitoarei adaugandu-se grupul de trei prieteni, toti barbati, avand biografii perfect similare – descendenti svabi din familii de SS-isti. In general, Herta Müller pare ca aplica tipologia de grup personajelor sale, o singura instantiere parandu-i-se insuficienta. Spre deosebire de ‘Intoarcerea huliganului’ a lui Norman Manea, de exemplu, o alta lucrare a unui autor exilat care se ocupa de aceasta perioada, ‘Animalul inimii’ este o carte de fictiune si nu una de memorialistica.
Lumea descrisa de Herta Müller este un univers al fricii, al minciunii, al unei permanente presiuni, aproape un univers concentrationar. Cam oricine a trait in Romania acelor ani va recunoaste, de exemplu, relatia intre individual si sistem, ca si cea aproape personala dintre orice locuitor al Romaniei de atunci cu cel pe care cartea il numeste ‘dictator’. Numele lui Ceausescu este mentionat explicit o singura data in carte, dar peregrinarile tiranului in lume si starea sanatatii sale sunt urmarite cu fervoare si reprezinta aproape singura sursa de speranta a unei populatii infricosate si incapabile de a gasi puterea si mijloacele de a-si influenta in vreun fel soarta – poate ca este bolnav?, poate ca vizita lui in Coreea sau Africa reprezinta de fapt cautarea unui leac impotriva unei boli ascunse care il va face sa dispara din vietile noastre? Frica este sentimentul dominant al grupului de eroi ai cartii. O scena cheie descrie excluderea post-mortem din partid a Lolei, colega de camin studentesc a eroinei. Colegii ei sunt adusi in turma in aula universitatii, se rostesc discursuri de condamnare a raufacatoarei si mainile se intrec in a se ridica la nivelul egal al lasitatii pentru a vota in unanimitate excluderea. ‘Doar nebunii nu ar fi ridicat mana in aula mare. Ei isi schimbasera frica pe dementa’. Scena halucinanta ca efect literar, dar putin verosimila in opinia mea pentru anii 70 in care s-ar desfasura actiunea.
In mare masura, aceste experiente au fost impartasite de toti cei care au trait perioada comunismului, indiferent de sex, nationalitate, religie etc., cum spunea propaganda regimului. Aici insa intervine unul dintre aspectele chestionabile ale viziunii Hertei Müller din aceasta carte (si dat fiind ca nu am citit alte carti ale ei ma abtin sa speculez cat de comuna este aceasta viziune si in alte lucrari). Toti membrii cercului sau sunt svabi si biografiile lor par a fi trase la xerox. Cu totii percep situatia speciala in care se afla, urmarirea sistematica la care sunt supusi din partea securitatii nu ca pe un fenomen politic generalizat, ci ca pe o pedeapsa sistematica pentru pacatele parintilor, de care chiar daca ar dori sa se distanteze nu li se da nicio ocazie.
‘Am devenit copilul lui si am fost silita sa cresc impotriva mortii. Mi s-a vorbit pe un ton suierator. Mi s-a dat peste maini si am fost strafulgerata cu privirea. Dar nimeni nu m-a intrebat vreodata in care casa, in care loc, la care masa, in ce pat si in ce tara as fi vrut sa merg, sa mananc, sa dorm sau sa iubesc pe cineva cu frica, mai mult decat acasa.”
Mai mult, eroina Hertei Müller si grupul sau de prieteni, un nucleu de tineri svabi adusi impreuna de descendente identice, care incep prin a-si impartasi experientele de viata, amintirile, traumele si continua prin a-si impartasi frica si a comunica prin coduri despre evolutia anchetelor si a supravegherii permanente, ajungand la gesturi de revolta puerila si la incercari de evadare (prin sinucidere, prin exil) – par a trai intr-o enclava etnica populata de individualitati care sunt germani, maghiari, evrei, dar din care absenteaza tocmai romanii – redusi la categorii generice, la masa amorfa a lucratorilor de la abator (‘bautorii de sange’) sau a securistilor si informatorilor. Singurul personaj roman cu nume si identitate este capitanul Piele – securistul tortionar. (Un alt personaj – Tereza – prietena provenita din nomenclatura si devenita colaboratoare a Securitatii are o identitate nationala incerta si un profil moral ambiguu). Viziunea este discutabila, caci senzatia vietii fara perspectiva, confruntarea cu minciuna, tradarile prietenilor obligati sa devina informatori sub presiunea securitatii, a muncii fara rost si speranta in fabricile de ‘oi de tabla’ sau de ‘pepeni de lemn’ numite metalurgie sau industrie de prelucrare a lemnului au fost comune si romanilor, ba chiar germanii in unele perioade au facut parte dintre categoriile privilegiate care aveau la dispozitie portita de iesire a emigrarii, optiune refuzata majoritatii celorlalti cetateni ai Romaniei comuniste.
Valoarea universala
Fiind vorba despre cartea laureatei unui premiu Nobel, intrebarea se pune in ce masura reprezinta aceasta valori universale, emotii si interes general dincolo de sentimentele sectoriale ale unei clase sau etnii. Greu de dat un raspuns dupa citirea unei singure carti. Exista in ‘Animalul inimii’ o tematica si o atmosfera comuna multor altor carti si opere de scriitori care s-au ocupat de viata sub dictatura, de presiunea continua a aparatului de represiune, de lupta individului pentru pastrarea umanitatii in fata unui sistem dezumanizant. Partile cele mai valoroase si mai emotionante ale cartii se afla dupa parerea mea in acele pasaje in care sunt descrise sentimentele eroinei fata de uratenia care o sugruma si in metafora ‘animalului inimii’ care se zbate in fiecare individ. Exista foarte putina speranta in aceasta carte plina de deznadejde si resemnare, dar ea traieste cat timp animalul inimii inca palpaie.
Perspectiva germana
Este interesant de citit cartea cred si din perspectiva germana. Cand se vor mai linisti discutiile si polemicele mai mult politice vor apare si analizele literare si criticile mai serioase si unul dintre aspectele de urmarit este incadrarea cartii in perspectiva literaturii germane de analiza a sechelelor celui de-al doilea razboi mondial si a diferitelor aspecte ale renasterii germane din cenusa infrangerii.
Universul românesc
Raspunsul la intrebarea in ce masura face parte opera Hertei Müller din universul romanesc il aman pentru momentul in care voi fi citit mai multe din cartile sale. ‘Animalul inimii’ prezinta o viziune foarte sumbra si dintr-o perspectiva sectoriala a realitatilor romanesti ale anilor 70 si 80. Fac parte din aceeasi generatie ca Herta Müller si eroii sai, si la fel ca ea am ales calea exilului la sfarsitul perioadei lui Ceausescu. Nu ma regasesc decat partial in personajele ei, in lipsa lor totala de speranta, in ostilitatea generalizata fata de mediu ca raspuns la ostilitatea sistemului politic opresiv. Nici realitatea acelor ani nu o regasesc decat partial in aceasta carte. Realitatea romaneasca chiar si in anii dictaturii a fost totusi un mozaic mai complex si cartea Hertei Müller pare a fi doar o piesa dintre cele de culori intunecate ale acestui mozaic. S-ar putea ca si in asamblul creatiei Hertei Müller aceasta carte sa reprezinte o piesa din mozaic, nu stiu cat de centrala, nu stiu cat de semnificativa. O judecata mai de ansamblu asupra operei proaspetei laureate a premiului Nobel trebuie cred amanata pentru dupa lectura mai multor carti care sa dea o imagine mai completa.
