”Cum să devii fotbalist”, de Peter Crouch împreună cu Tom Fordyce
Editura Pilot Books, București, 2020
Traducere din limba engleză de Maura Cotfas
Toți cei care iubesc fotbalul și care urmăresc cea mai importantă competiție internă a acestui sport, Premier League, îl cunosc foarte bine pe Peter Crouch, cel care s-a retras din fotbal acum aproape doi ani, după o carieră excelentă. Un atacant înalt, de 2,01 metri, care a jucat la echipe precum Liverpool și Tottenham, care are 42 de selecții în naționala Angliei, fiind și deținătorul recordului pentru cele mai multe goluri marcate cu capul în Premier League. Așadar, un fotbalist cu multe realizări, apreciat de microbiști și de comentatori. Dar, cel puțin pentru mine, un fotbalist căruia nu-i cunoșteam deloc viața privată și nici personalitatea.
A venit însă și prilejul să îl descifrez, prin intermediul acestui volum de memorii atipic, care nu oferă o cronologie a vieții sale, nu este deloc plictisitor (așa cum ar putea spune un non-microbist despre un fotbalist) și nu se concentrează doar asupra omului Peter Crouch sau doar asupra celor mai însemnate părți ale carierei sale. Sigur, se discută și asta, Peter Crouch merge și spre amănunte precum multiplele sale transferuri prin Anglia, sau spre pasiunea sa pentru golurile marcate cu capul sau din voleu, ori spre antrenamente și terenuri, sau spre relațiile cu colegii și antrenorii. El pigmentează aceste discuții cu amănunte inedite, cu felul în care viața de fotbalist este mereu supusă presiunii, mai ales cea de atacant, care trebuie să dea cât mai multe goluri, despre modalitățile în care impresii hotărăsc transferuri și chiar vieți, trăgându-și comisioane babane, despre viața scurtă de jucător de fotbal și supusă accidentărilor sau hazardului.
”Îmi place fotbalul, îmi place să joc, îmi place să urmăresc fotbal. Dar nu pricep nici în ruptul capului de ce și-ar dori cineva să devină fundaș.” (pag. 49)
Ceea ce este cu adevărat important este că Peter Crouch (ajutat de Tom Fordyce) nu se mărginește în a discuta despre el, ci merge în spatele scenei, în culise și în vestiare, pentru a povesti cum este viața de fotbalist în general (desigur, el discută în special despre Anglia, unde banii sunt aparent cu nemiluita). Dincolo de fotbal, de meciuri și antrenamente, este viața de fotbalist, una plină de tentații nebunești ”provocate” de salariile mari oferite în acest sport. Și vorbim aici despre mașini, case, tatuaje, superstiții, haine sau frizuri complicate, autorul spunând lucrurilor pe nume, cu mult umor și sinceritate (am selectat doar câteva pasaje, dar imaginați-vă că volumul este cam așa timp de aproape 300 de pagini):
”Am avut la un moment dat niște boxeri norocoși pe care i-am primit de Crăciun de la soția mea, Abbey. Verzi, în formă clasică, triunghiulară, pe față cu inscripția ”Chiloți norocoși”. Pot oare niște simpli chiloți să hotărască singuri dacă sunt norocoși sau depinde de purtător? Oricum ar fi, ăștia ai mei mi-au purtat noroc – am marcat pentru Liverpool prima dată când i-am purtat, așa că am continuat să-i port și golurile nu s-au lăsat așteptate. Și, când i-am uitat la un moment dat și scotocit ca disperatul prin bagaje, înainte de meci, doar-doar o să zăresc un petec de verde, brusc n-am mai marcat nici un gol.” (pag. 27)
”Când vine vorba de superstiții, e mai greu pentru suporteri decât pentru jucători. Ca jucător, măcar poți influența jocul întrucâtva, dar ca fan degeaba porți tu toți chiloții norocoși din lume, că tot nu poți băga mingea în plasă. Pe deasupra, se mai și învinovățesc: Știam eu că nu trebuia să mă așez pe canapea în a doua repriză! Cât am stat în picioare a mers totul strună! sau Dacă nu pierdeam fularul acela, cu totul altfel ar fi stat lucrurile…” (pag. 28)
”Gerard Pique, surprins când tocmai ieșea de pe teren, cu un pulover croșetat, cu glugă, cu un model care imită zalele unei armuri. Zici că pleacă la război. Și parcă latră. Are un mobil în mână, deși o sabie ar fi fost mai potrivită. Lionel Messi, într-un costum roșu de catifea la premiile Balonul de Aur FIFA, la doar câteva secunde distanță de Ronaldo, foarte elegant într-un frac clasic. Charles N’Zgobia, într-un costum care pare să fi fost făcut din perdeaua de duș a maică-mii. Mario Balotelli (iar el?), cu o pălărie de lână în diferite nuanțe de maro, cu cinci fâșii prinse de vârf, ca o mănușă. Arată ca pinguinul mafiot din The Wrong Trousers al lui Wallace și Gromit, când e deghizat în cocoș și are o mănușă de cauciuc în vârful capului.” (pag. 88)
Peter Crouch vorbește din interior, cu experiența omului care a trecut prin toate, care a experimentat tentațiile, chiar dacă deseori a reușit să reziste acestora. Și-a cumpărat și el o mașină mare, dar a renunțat rapid la ea după ce a văzut exemplul lui Roy Keane, a achiziționat case costisitoare, dar a văzut că nu stă decât într-o cameră sau două, a strâmbat din nas când frizerul i-a cerut sute de lire sau când o cămașă costa aproape 1.000 de lire. M-am tot gândit: ce bine dacă aceste pagini ar fi citite de fotbaliștii români, care mai întâi se tatuează și își iau mașini de sute de mii de euro și apoi dovedesc pe teren ce jucători ”de succes” sunt! Sau nu.
”Cum să devii fotbalist” nu este, așadar, un volum care îți explică pas cu pas tainele jocului de fotbal, ci unul care te îndeamnă, încetișor și aproape inconștient, spre ”a fi om”, a nu exagera atunci când ai bani, a păstra decență în toate. Nu este însă o carte de dezvoltare personală, ci o carte apropiată celor care iubesc fotbalul și Premier League, unde vor găsi referințe foarte bune din spatele scenei. Un volum excelent, zic eu, plin de ironie, autoironie și hohote de râs.
Puteți cumpăra cartea: Editura Pilot Books/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: PilotBooks.ro, The Guardian)
