„Tot binele și tot răul”, de Care Santos
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2019
Traducere de Jana Balacciu Matei
„Lumea are nevoie de copii mult mai mult decât vrea să recunoască„
Dacă ești din generația oamenilor care au interacționat cu telenovelele spaniole sau mexicane, știi cu siguranță că familia, relațiile interumane sunt piatră de temelie a acestora, lucru extrem de valabil și în cazul literaturii, în care hispanicii pun multă pasiune, durere și emoție în formă pură. Deși, de multe ori, au fost cumva blamați datorită succesului lor comercial, aceștia nu renunță și oferă lumii tot mai multe cărți cu adevărat bune. În această cronică voi încerca să analizez prima mea interacțiune cu scriitoarea Care Santos. Aceasta a văzut lumina zilei în apropierea Barcelonei și a început să scrie încă de la vârsta de 8 ani, începuturi care i-au prevestit un succes mare, adeverit în prezent, când opera sa este tradusă în peste 20 de țări.
Romanul „Tot binele și tot răul” a fost tradus de Jana Balacciu Matei, în 2019, la Editura Humanitas Fiction, în frumoasa colecție „Raftul Denisei”. Acțiunea sa este centrată pe figura Reinei, o femeie puternică prin definiție, lipsită de orice reminiscențe pudice, a cărei viață se derulează cumva sunt o stea nefastă. Prinsă în spațiul aeroportului Otopeni, aceasta își derulează amintirile, prin prisma unui eveniment aproape fatidic legat de fiul său: tentativa acestuia de a se sinucide.
În tot iureșul de emoții pe care le încearcă, aceasta își rememorează amorurile demult apuse, regândește toate adulterele la care a fost părtașă și își sapă în tunelurile memoriei după figurile parentale care au crescut-o. Adâncimea personalității sale, furibundele și acutele sale crize de moralitate, o pun în fața unor judecăți de valoare dificile. Este oare Reina un om rău sau bun? Cu această veșnică chestiune, aproape demnă de piesele lui Shakespeare, ea se ascunde atât de furtuna agresivă din natură, cât și din lăuntrul său.
Reina este prototipul unei femei care a căzut din raiul unor senzații tari direct în iadul deznădejdii, de unde va ieși, dar tare greu și cu multe răni sângerânde. Care Santos exploatează subiectul păcatului condiționat, condamnându-și eroina la niște chinuri dantești. Practic, în fiecare pagină o stoarce de energie, îi sapă adânc în cele mai întunecate secrete. Personajele secundare sunt aici doar figuranții unei piese extrem de triste, care apar și dispar fulminant, luând cu ei câte o bucățică din sufletul acesteia.
Apropo, romanul lui Care Santos este delicios ca scriitură, unele pasaje sunt absolut savuroase și scot cititorul dintr-o zonă de confort:
„Suntem doar ceea ce ne amintim. Poate și ce-și amintesc despre noi cei care ne iubesc.”
„Bărbații nu înțeleg că pasiunea erotică se poate asocia cu chestiuni domestice. Că, de pildă, în timp ce el se dă de ceasul morții să-ți ofere plăcere, tu poate te gândești să scoți puiul din congelator. Sau la orice altă prostie practică și, ca atare, dezamăgitoare.”
„… nu-i nimic mai primejdios decât o femeie de treizeci de ani care descoperă brusc că nu e fericită.”
Care Santos este o naratoare desăvârșită, deși lasă multe puncte de suspensie, multe semne de întrebare, acest lucru nu distruge farmecul istoriei, ci din contra provoacă o doză clară de meditație și ne amintește despre cât de efemere și irelevante pot fi unele probleme în fața finalului.