”Viața secretă a marilor artiști. Tot ce nu ți-au spus niciodată profesorii despre marii pictori și sculptori”, de Elizabeth Lunday
Ilustrații de Mario Zucca
Editura Art, București, 2018
Traducere din limba engleză și note de Ioana Tudor
Zilele trecute vă vorbeam despre ”Viața secretă a marilor scriitori” și alesesem câteva lucruri inedite, pe care (probabil) nu le cunoșteați despre viața acestora. Între timp, am citit și ”Viața secretă a marilor artiști”, în care Elizabeth Lunday ne oferă o imagine largă a vieții și a carierei acestora, punându-se accentul pe lucrurile inedite, amuzante, chiar ”scandaloase”. O carte de popularizare a științei, în care autoarea ne oferă o imagine a celor mai mari artiști ai lumii (sculptori, pictori, artiști plastici).
Pentru că sunt slab cunoscător al acestor arte, am fost la fiecare pas uimit de multitudinea de detalii și am ales să citesc cu atenție acest volum, însoțindu-l atât cu informații de pe Google (și imagini cu cele mai importante opere de artă) și Wikipedia, cât și citirea în paralel a albumului ”Cei mai influenți pictori din lume”, apărut în anii trecuți la Editura Rao. Așadar, pe lângă consacrați și cunoscuți de toată lumea precum Michelangelo, Rafael, Goya sau van Gogh, aflăm lucruri inedite, interesante și despre James McNeill Whistler, Seurat, Henri Rousseau sau M.C. Escher. Iată câteva dintre acestea:
1. Capriciosul și excentricul Botticelli
Un țesător a cumpărat casa de lângă Botticelli și a instalat războaie de țesut care făceau atât de mult zgomot, încât artistul era incapabil să lucreze. Acesta s-a plâns vecinului, care a replicat că în casa lui făcea ce voia. Așa că Botticelli a urcat pe acoperișul propriei case un bolovan mare, fiind gata, se pare, să-l prăvălească peste tavanul vecinului. Când acesta s-a plâns, pictorul i-a răspuns că făcea ce dorea cu propria casă. Vecinul n-a stat pe gânduri și și-a mutat războaiele de țesut. (pag. 20)
2. Mituri privind Capela Sixtină și Michelangelo
Multe dintre miturile privind frescele Capelei Sixtine au fost demontate. Mai întâi, Michelangelo nu a pictat stând pe spate. Sub tavan fusese înălțată o schelă uriașă, iar el lucra în picioare, cu mâinile ridicate deasupra capului. De asemenea, nu a realizat proiectul de unul singur. A fost ajutat de câțiva ucenici, care îi sfărâmau pigmenții și îi amestecau mortarul. Este adevărat că unele dintre ajutoarele lui au abandonat proiectul pe parcursul celor aproape patru ani cât a durat pictarea tavanului – deloc surprinzător, de vreme ce locuiau împreună cu Michelangelo în atelierul mic al acestuia și dormeau în același pat cu el. Cum Michelangelor considera că baia dăunează sănătății, ajutoarele lui probabil că nu mai nimereau ușa. (pag. 41)
3. Vermeer și femeile însărcinate
În aproximativ 20 de ani, Catharina, soția lui Vermeer, a adus pe lume cincisprezece copii. Nu e de mirare, astfel, că mai multe dintre femeile care apar în picturile artistului sunt însărcinate. Se crede că Vermeer și-a folosit adesea soția ca model și cu siguranță ar fi fost greu s-o prindă într-un moment în care nu era însărcinată. (pag. 65)
4. O întâmplare cu Paul Cézanne
Odată, pe când Cézanne picta pe malul Senei, un trecător s-a oprit să se uite la pânza lui. Văzând culorile vii și liniile apăsate, le-a luat drept mâzgăliturile unui amator și, întorcându-se spre artist, a zis cu amabilitate: ”Pictezi.”
”Așa este, dar atât de neimportant”, a replicat Cézanne, veșnic frustrat de ce era capabil să realizeze.
”Oh, da, văd”, a zis străinul. ”Uite, eu sunt un fost elev al lui Corot [un favorit al Academiei] și, dacă-mi permiți, cu câteva tușe îndemânatice o să îndrept totul.”
Străinul a luat o pensulă și a început să atenueze culorile intense și liniile dure ale picturii lui Cézanne. După ce a terminat, Cézanne a aruncat o privire pânzei astfel modificate, a luat cuțitul pentru paletă și a râcâit tot ce pictase străinul. Apoi a tras un pârț îngrozitor, s-a întors spre domnul cu pricina și i-a zis: ”Ce ușurare.” (pag. 122)
5. Femeile din viața lui Claude Monet
În timp ce studia arta la Paris, Monet și-a impresionat modelele feminine cu trăsăturile lui frumoase, cu hainele elegante și cu manșetele din dantelă foarte la modă. La avansurile lor, el răspundea: ”Îmi pare rău, dar eu mă culc doar cu ducese sau cu menajere. De preferat, cu menajerele duceselor. Orice altceva mă lasă rece.” (pag. 138)
6. Opera postumă a lui Edvard Munch
Ani la rând Munch nu permisese nimănui să urce la etajul casei tale, iar când încăperile de acolo au fost accesibile după moartea artistului, prietenii au fost uluiți. Stive înalte până în tavan conțineau: 1.008 picturi, 4.443 de desene, 15.391 de gravuri, 378 de litografii, 188 de gravuri în metal, 148 de gravuri în lemn, 143 de pietre litografice, 155 de plăci de cupru, nenumărate fotografii și toate jurnalele artistului. Și-a lăsat toate lucrările necondiționat orașului Oslo, unde în 1963 a fost inaugurat Muzeul Munch, care adăpostește întreaga colecție. (pag. 177)
