”Înțelepciunea lupilor”, de Elli H. Radinger
Editura Publica, Co-lecția de știință, București, 2018
Traducere din germană de Paul Slayer Grigoriu
Despre Elli H. Radinger, aflăm mai multe de pe coperta a doua, dar înțelegem și mai multe din cuprinsul acestei cărți: la un moment dat, a renunțat cu totul la profesia de avocat și s-a dedicatul cu totul cunoașterii și cercetării lupilor. A făcut acest lucru în Germania, unde lupii abia repopulau pădurile, venind de undeva din Est, dar mai ales în Statele Unite ale Americii, în Parcul Național Yellowstone, acolo unde există o mulțime de familii de lupi. Dependența de lupi și paralelele care s-au născut în mintea ei, de-a lungul timpului, între oameni și lupi s-au materializat în scrierea acestei cărți foarte interesante, ”Înțelepciunea lupilor”, care are un subtitlu lung, dar cuprinzător: ”Cum gândesc, cum plănuiesc, cum au grijă unii de alții – lucruri uimitoare despre animalul care seamănă cel mai mult cu omul”.
Pentru că despre asta este volumul, despre felul în care lupii și oamenii au atât de multe lucruri în comun, deși nu le poți observa decât cu multă atenție și de către simplii turiști, ci de cei care îndură frigul sau căldura și stau ore în șir să privească cum lupii dorm sau cum lupii se joacă sau cum haita vânează. Pentru a ilustra aceste lucruri în comun, dar și pe cele care ne diferențiază de lupi, am ales câteva considerații importante din acest volum:
1. Grija pentru familie, grija pentru cei mai mici și cei cu probleme
Haita este un model familial. Ea conține, de cele mai multe ori, doi conducători – mascul și femele –, copiii acestora, precum și câțiva membri ai familiei, precum unchi, mătuși, frați mai mari, lupi bătrâni. Membrii bătrâni sau răniți sunt îngrijiți, li se aduce de mâncare, sunt scutiți cumva și de obligațiile de vânătoare. Ce este exemplar este că puii sunt ”comoara iubită și protejată a haitei și sunt tratați ca atare”. Toată lumea îi iubește și are grijă de ei, nu numai părinții, ci și ceilalți din haită. Dar nimeni nu exagerează, pentru că cei mici sunt îndrumați să învețe și să experimenteze singuri anumite comportamente, necesare pentru anii în care își vor căuta singuri propria hrană și propria haită.
Este una dintre similitudinile cu oamenii, pentru că sunt puține specii la care adulții au grijă de cei bătrâni sau aduc hrană pentru pui, ajutându-i până și să o mestece. Lucruri care nu o fac nici măcar primatele:
”Lupii și oamenii se înțeleg mai bine. Este unul dintre motivele pentru care, cu multă vreme în urmă, nu am invitat maimuțele, ci lupii să împartă viața cu noi. Lupii, câinii și noi – nu este de mirare că ne-am găsit. Suntem făcuți unii pentru ceilalți.” (pag. 33)
2. Și la ei, femeia (femela) e șefa
Așadar, cine ia decizia atunci când e vorba de vânătoare, de supraviețuire, de mutare într-o zonă mai favorabilă? Elli H. Radinger spune că deciziile acestea, care sunt cele mai importante într-o haită, sunt luate de femela cu randul cel mai înalt, adică de femela din familia conducătoare a haitei: ”Toate lucrurile importante pentru familie se orientează după nevoile ei.”
3. Modalitatea de comunicare a oamenilor și lupilor este similară
Pare că, pentru oamenii, limbajul a început să dispară, cel puțin cel fizic. Oamenii care stau împreună au început din ce în ce mai des să stea depărtați, pentru că fiecare din ei își deschide telefonul și își plimbă degetele doar pe ecranul acestuia. În schimb, animalele și mai ales lupii folosesc foarte mult limbajul (acel lătrat, urlet), dar și mesajele corporale. De exemplu, privirea fixă este considerată o amenințare, în vreme ce privirea în jos sau în altă parte înseamnă prietenie sau supunere. În plus, avem limbajul corporal:
”Limbajul corporal al lupilor este cuprinzător: semnalele amenințătoare, cum ar fi mârâitul, mormăitul, arătatul dinților, înhățatul, blocatul drumului sau ciupitul, au scopul de a împiedica luptele serioase. Semnalele de liniștire, ca întoarcerea capului, lăsarea în jos a privirii, ignorarea și datul cu laba, ajută la detensionarea stresului social. Semnalele de împăcare, precum atingerile, culcatul lipit de celălalt, alergatul în paralel și în tandem, linsul și ronțăitul blănii, slujesc unei mai bune înțelegeri și împăcării.” (pag. 83)
4. Lupii au prieteni buni, cu care împart ”bunătățile” și greutățile
Unul dintre cei mai buni prieteni ai lupului este corbul, un animal cu care colaborează la vânătoare, căruia îi lasă unele dintre bucățile de carne de la vânătoare, dar și animalul care îl avertizează împotriva eventualelor pericole. Uneori, există și mici certuri, mai mult din prietenie, dar corbul este, în același timp, și excelent ”animal de curățenie”. Acesta îi mănâncă excrementele, care conțin oase și păr nedigerate, așa că, într-un fel, curăță vizuina și împrejurimile ei.
5. Lupul este un excelent strateg
Chiar dacă există voci care spun că lupii sunt animale crude și ucid fără milă, totuși acest lucru este necesar pentru supraviețuire, iar reglajul natural nu este ceva ce trebuie criticat. Ba, mai mult, autoarea explică și acele ucideri în masă ale lupilor împotriva animalelor domestice neajutorate, spunând că lupii ucid doar cât le este necesar să mănânce, iar restul animalelor ucise sunt o consecință a fricii lor pentru animalele care se mișcă și sunt agitate și atunci încearcă ”să le potolească” pe toate (sfatul rămâne ca, atunci când te întâlnești cu lupul, să rămâi liniștit, să nu fugi).
În privința vânătorii, cum spuneam, lupul este un excelent strateg, el nu atacă haotic, ci își pregătește terenul, își studiază prada. Nu o atacă pe terenul ei preferat, ci doar acolo unde nu se poate apăra și fugi, posedă suficiente simțuri pentru a realiza care sunt slăbiciunile acesteia, dacă este suferindă sau muribundă, chiar dacă noi, oamenii, nu observăm toate acestea.
6. Lupii nu sunt numai cruzi, ci și delicați și jucăuși
”Cine muncește mult poate și să se joace mult!” Lupii par să trăiască după această deviză. Cu toate acestea, jocul este pentru ei mai mult decât o simplă distracție. Este o formă de învățare socială. Jocul lupilor se desfășoară mereu la un nivel social ridicat și este mereu împreunat cu o puternică stare de bine datorată producerii de dopamină. Chiar și lupii adulți se joacă de-a prinselea, de-a trasul sforii și de-a v-ați ascunselea. Își aduc mici cadouri, în special bucățele de mâncare sau oase, și umblă țanțoși cu ele prin fața celorlalți, până când aceștia se iau după ei. Iar lupii bătrâni care se joacă cu puii par să fi căzut în fântâna tinereții veșnice.” (pag. 160)
Așadar, pe scurt, lupul seamănă cu omul, este delicat și foarte jucăuș, își iubește și este protectiv cu familia, este violent numai când este cazul, elaborează strategii de supraviețuire sau de vânătoare. ”Înțelepciunea lupilor” este un volum din care înveți multe lucruri noi, inedite, plin de imagini sugestive, plus că are toate calitățile de a-ți stimula mintea și de a-ți schimba concepțiile, nu numai în ceea ce privește lupii sau alte vietăți sălbatice.
