”Și, deodată, cineva bate la ușă”, de Etgar Keret
Editura Humanitas Fiction, București, 2018
Traducere din ebraică de Gheorghe Miletineanu
Vă povesteam de Etgar Keret încă de acum câteva luni, când am citit magistrala sa carte, ”Șapte ani buni”. De altfel, am zis de nenumărate ori de-a lungul timpului, în recenziile mele, că un scriitor mă impresionează atunci când are o poveste de spus, una inedită sau care să se potrivească profilului meu de cititor, pe care să o îmbrace într-o formă literară cât mai clasică, astfel încât lipsa mea de studii literare (și de timp) să nu o respingă. Am descoperit foarte mulți autori contemporani pe care îi apreciez pentru felul în care povestesc și subiectele interesante pe care le ating în proza lor. Aș putea să spun rapid numele lui Cătălin Dorian Florescu (despre a cărui ultimă carte vă voi povesti în curând), dar acum este vorba de Etgar Keret, un autor israelian care mă face să aștept fiecare nou text cu interes și mă surprinde, în același timp, când îl citesc.
În ”Și, deodată, cineva bate la ușă”, nu mai e vorba neapărat despre Israel, precum în memoriile sale, ci de mici întâmplări cotidiene pe care scriitorul le surprinde și, metamorfozându-le, le transformă în texte incitante, scurte și foarte scurte. Autorul este un excelent observator al evenimentelor din jurul său și, în același timp, un foarte bun mânuitor al cuvintelor, aducând o nuanță de mister și supranatural fiecărui eveniment. În povestirile de aici, 39 la număr, sunt numeroase subiecte, de la condiția scriitorului până la terorist, de la lucrurile pe care le avem mereu în buzunare până la prinderea Peștișorului de Aur, de la chinezii care vorbesc ebraică până la peripețiile de prin aeroporturi. Ba există chiar și ”cea mai bună povestire din lume”.
Am ales să vă povestesc despre cinci povestiri, pe care eu le consider printre cele mai bune din volum, astfel încât să vă dați seama cât de talentat este autorul și cum poate scrie un scriitor texte excelente atunci când are idei și subiecte bune:
”Alege o culoare” este o poveste scurtă despre Dumnezeu și culori. Într-o lume în care totul pare fragmentat în funcție de culori – un negru cu o casă neagră își bea cafeaua neagră până când este bătut de albi; ajunge într-un spital alb, cu pereți albi, cu așternuturi albe, unde se îndrăgostește de o îngrijitoare albă; se căsătoresc într-o biserică galbenă, cu un preot galben; soția sa este ucisă de un om brun, cu un cuțit brun –, aflat într-un cărucior de invalizi, Dumnezeu recunoaște că a creat o lume după chipul și asemănarea sa, populată de bătăuși și victime.
”Prietena mea, atunci când are orgasm, strigă Ilan”. Cam despre asta e vorba în ”Ilan”, o povestire în care eroul principal-narator își povestește partidele de sex cu prietena, până să descopere că aceasta are o pasiune sau, mai curând, un fetiș pentru bărbații cu numele de Ilan, toți cei douăzeci și opt de bărbați cu care s-a culcat purtând acest nume. Așa că de la întrebări nevinovate, acesta trece la bănuieli pentru orice bărbat care poartă acest nume, fie el contabilul, fie el proprietarul apartamentului închiriat, un libidinos de la care nu ar trebui să se aștepte la nimic. Sau poate că nu are legătură cu înfățișarea, ci decât cu numele?
În ”Prânz de pomenire”, o văduvă redeschide restaurantul a doua zi după moartea soțului, chiar dacă nu avea clienți, chiar dacă tristețea ar fi mai potrivită în astfel de moment. Numai că hotărârea ei este luată, iar personajele care îi apar la ușă sunt destul de ciudate: o familie mare, care folosește restaurantul nu pentru a-i gusta meniul, ci pentru a-și mânca propria mâncare și a se simți, în definitiv, ca acasă. Ce poate face un proprietar de mic restaurant în acest caz?
Dacă ați prinde Peștișorul de Aur, care ar fi cele trei dorințe? Este una dintre întrebările pe care le-am pus în interviul nostru cu Etgar Keret, este și subiectul povestirii ”Un peștișor de aur”, în care un ziarist de televiziune vrea să realizeze un reportaj chiar cu acest subiect, întrebând oamenii care ar fi cele trei dorințe pe care să le îndeplinească celebrul peștișor, sperând să dea lovitura atunci când va găsi în țara sa, în Israel, un arab care să-și dorească pacea. În schimb, dă de un personaj care chiar are peștișorul de aur și îi descoperă dorințele trecute și prezente.
În ”O karma rea”, una dintre cele mai faine povestiri ale volumului (alături de ”Petrecere-surpriză”, pe care vi-o las să o descoperiți), personajul principal este Oshri, un agent de asigurare care și-a găsit menirea după ce, pe când vindea o asigurare de viață, un tânăr a sărit de pe o clădire, încercând să se sinucidă, direct pe el, lăsându-l fără cunoștință și o perioadă lungă în comă. Brațul paralizat și povestea lui îi aduc mult doritul succes și fiecare persoană din fața lui se lasă impresionată și semnează o asigurare de viață. Căci, nu-i așa?, el a ratat să-și facă propria asigurare, care i-ar fi adus o viață de huzur. Sau, cum spune unul din personaje, ”asigurările sunt o karma rea”. Numai că viața lui continuă și se concentrează pe accidentul avut, pe emoțiile și visele din timpul comei, pe beneficiile unui accident, până la urmă, nefericit.
Și, alături de acestea, sunt mult mai multe povestiri pe care le-am citit atent și entuziasmat, descoperind felul în care Etgar Keret reușește să scoată povestiri fantastice din subiecte aparent banale.
