No (2012)

No (2012) – Nu

Regia: Pablo Larrain
Scenariul: Pedro Peirano, Antonio Skarmeta (piesa El Plebiscito)
Distributia: Gael Garcia Bernal, Alfredo Castro, Luis Gnecco, Antonia Zegers

Un 93% pe “tomatometrul” de la Rotten Tomatoes spune mult! Si spune bine!

Mergeti la Rotten Tomatoes si accesati opiniile criticilor de specialitate, printre care cea mai edificatoare mi s-a parut aceea a lui Liam Lacey – de la Globe and Mail : “A political drama, a personal drama, a sharp-eyed study of how the media manipulate us from all sides, No reels and ricochets with emotional force.“

O nominalizare onoranta la “Best Foreign Language Film of the Year” – OSCAR 2013 si un premiu C.I.C.A.E. la Cannes 2013 pentru Pablo Larrain, alaturi de alte premii si nominalizari … lista nefiind inca inchisa!

Sfarsitul unei dictaturi militare sangeroase, printr-o campanie media ambalata inteligent in catifele si bine instrumentata in ritmurile expansive ale unei sound si ale unor imagini pline de speranta intr-un viitor mai bun pentru poporul chilian.

Plebiscitul organizat in anul 1988, dupa 15 ani de “domnie” absoluta a regimului generalului Pinochet, referendum avand ca scanteie initiatoare presiunea internationala, a chemat poporul sa isi exprime optiunea pro sau contra unui “pachet” de inca 8 ani de absolutism criminal si corupt.

Sigur ca urmarind imaginile greu de suportat, dar extrem de edificatoare … « de arhiva » ale anilor de teroare, gandul m-a dus si catre istoria anilor criminali traiti de o alta tara sud-americana, recte Argentina. Mi-am amintit de “MINISTERUL CAZURILOR SPECIALE” – THE MINISTRY OF SPECIAL CASES – 2007 – cartea lui NATHAN ENGLANDER (Editura Paralela 45 – 2009), a carui actiune se petrece in Buenos Airesul Argentinei anului 1976, in timpul a ceea ce s-a numit “Dirty War – razboiul murdat al Argentinei”. S-a considerat de catre critica de specialitate ca acest roman reuseste “un ritm impecabil al descrierii istoriei, care vine cu grotescul si macabrul detaliu al divizarii nationale. Englander insusi a spus despre cartea sau ca “ s-a impotrivit sa i se puna stampila de roman politic, nu aceasta a fost intentia lui, desi spre aceasta percepere duce, deoarece, da, exista incarcatura politica, pentru ca politica este centrul lumii in acest roman. M-a dus gandul si catre romanul “KAMCEATKA”  al lui Marcelo Figueras, pe care tocmai l-am terminat de citit si care prezinta aceeasi “realitate terifianta” a Argentinei …

Dar mi-am amintit si de un alt film chilian “La Vida de Los Peces” – 2010, al lui Matias Bize … un alt Santiago de Chile, un oras si o tara care par a-si fi implinit sperantele.

Filmul “No” vine sa ne prezinte doar o parte a acestei campanii national-internationale privind plebiscitul menit sa pregateasca pe baze democratice noile alegeri prezidentiale in Chile. Campania media! O arma puternica de manevrare a maselor!

Extrem de interesant sa patrunzi in maruntaiele unei agentii de publicitate, sa urmaresti intersectarea si ciocnirea dintre interesele politice si viziunea artistica-psihologica a creatorilor advertisingului si mai ales sa faci cunostinta cu modul de gandire si de exprimare a unui copywriter experimentat. Ori René Saavedra este personajul care, pus in postura de a coordona campania impotriva lui Pinochet, urmarit de camera de filmat in toate momentele travaliului sau profesional, ne demonstreaza intr-o maniera de reality-show – alaturi de echipa sa de experti, cum trebuie abordata aceasta sarcina, care este modalitatea psihologica de a te adresa “publicului consumator” cu cel mai intruziv mesaj.

Ca si in cazul oricarei campanii publicitare si aici exista un “consumator tinta”, numai ca de data aceasta este vorba despre cetatenii chilieni. Astfel ca ideea “Daca guvernez Eu guvernezi TU”, care il promoveaza pe Pinochet prin asertiunea DA, trebuie combatuta prin mesaje de speranta, prin ideea ca “Bucuria e in mainile voastre”, prin imaginea unui curcubeu aducator de senin, de soare, de limpezire dupa furtuna, de culori care reprezinta toleranta si colaborare in diversitate … si printr-o muzica exuberant-molipsitoare … “Bucuria e in mainile voastre”… Nu mai priviti spre trecutul dureros, pastrati amintirea lui si a numeroaselor victime, dar tintiti spre un viitor asupra caruia trebuie sa hotarati spunand NU lui Pinochet si dictaturii sale. Aceasta campanie este “un produs media” care trebuie sa vanda marfa. Si de data aceasta “marfa” o reprezinta viitorul deschis al tarii, prin acest NU care asigura alegeri libere in Chile.

O lectie de istorie, o lectie politica si nu in ultimul rand o lectie “deschisa” privind profesiunea de advertiser/copywriter!!! O lectie cruda, invaluita – cum spuneam in catifele (care insa nu reusesc sa ascunda atrocitatile, crimele, sangele, torturile), o lectie privind “trezirea constiintei politice”, o lectie de viata in sisteme dictatoriale si pe alocuri chiar o lectie de umor (caci este necesara si o mare doza de umor pentru a trata cu seriozitate astfel de probleme).

Si sa nu uit un alt aspect, atat de valabil si la noi – o lectie de manevrare a opiniei acelor segmente de populatie usor de vandut si de cumparat.

Filmul este condus intr-o maniera vie, care tine in priza la tensiune inalta atentia spectatorului, camera de filmat realizeaza superbe incadrari … amintesc aici momentele de descarcare nervoasa ale personajului principal alunecand pe skateboard … Sergio Armstrong  – semnatarul cinematografiei – utilizeaza tehnici care confera veridicitatea necesara epocii prezentate.

Gael Garcia Bernal, un actor cu mari posibilititati interpretative, extrem de “cinematografic”, face unul dintre rolurile sale bune, intelegand personajul si transmitandu-ne intreaga paleta de stari si trairi ale sale si iata ce declara el: “Rene Saavedra este un personaj etern. Simbolizează trezirea conştiinţei politice a unei persoane aparent apolitice. Fiind indisputabil produsul politicilor îndurate de părinţii lui – exil, persecuţie, sentimentul de neapartenenţă la propra ţară – pe parcursul poveştii, fără să vrea caută să se împace cu latura sa politică, care este chemată la înaintare pentru ca schimbarea circumstanţelor sale să se poată produce.”

“Cea mai bună tactică a campaniei NO a fost să profite pe de-o parte de sistemul neoliberal implementat şi folosit la discreţie de dictatură şi, pe de altă parte, de procesul democratizării mijloacelor masive de comunicare, în starea lor rudimentară în care se găseau atunci.”

“Cred că ceea ce s-a realizat în acel moment a fost unul dintre cele mai importante şi pure acte de fraternitate înregistrate de democraţie la nivel global. Deşi ştiau că se angrenau într-un proces electoral pe care marea majoritate îl considerau a fi fraudulos de la bun început, oamenii au avut încredere că, indiferent de cost, merită să se facă auziţi odată pentru totdeauna: pentru ei înşişi, pentru părinţii şi copiii lor.”

Filmul acesta ni-l readuce pe Bernal si cred ca este momentul ca fiecare sa treaca in revista notabilele sale realizari anterioare sub bagheta lui Alejandro Gonzalez Iñarritu, Alfonso Cuaron, Carlos Carrera, Jim Jarmusch si Pedro Almodovar, etc si sa ii astepte viitoarele roluri!

Pablo Larrain,  dupa “Post Mortem” – cu ultimele zile ale lui Allende vine acum cu acest No – cantecul de final al lui Pinochet, este o voce distincta si valoroasa, care se exprima cu durere, cu umor, dar si cu speranta in viitorul patriei sale.

Coloana sonora semnata de Carlos Cabezas pune in valoare piesele si temele muzicale care au stat la baza campaniei NO din 1988si care sunt sigura ca va vor placea:

• “La alegria ya viene” – scris de Sergio Bravo & Jaime de Aguirre
• “No lo quiero, no, no”
• “Vuelvo” – scris de Patricio Manns&Horacio Salinas, interpretat de Inti-Illimani Historico

Nu prea obisnuiesc sa multumesc in dreapta si in stanga distribuitorilor, insa Independenta Film si Transilvania Film tin stacheta sus cu fiecare propunere pe care ne-o fac!

Nota: 8.5/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=3uh6weE7hEY’]