Stiri

Noutățile editurii Nemi pentru copii la Gaudeamus 2017

Editura NEMI de carte pentru copii aduce în acest sfârșit de an cele mai frumoase și mai captivante cărți pentru copii și părinți deopotrivă, de la povești potrivite pentru sărbătorile de iarnă, până la volume spectaculoase pentru micii exploratori.

Cărți de Crăciun

După Un băiat numit Crăciun, care ne-a arătat că adevărata magie a Crăciunului este magia dăruirii, un dar de care ne putem bucura cu toții, Matt Haig ne încântă cu o nouă poveste de sărbători: Fetița care a salvat Crăciunul, cu ilustrații realizate de același Chris Mould. Când magia începe să pălească, iar bucuria părăsește chiar și sufletul lui Moș Crăciun, înconjurat numai de troli nervoși și de elfi supărați, speranța trece în mâinile Ameliei Wishart, o fată neobișnuită, ce are o dorință pe care doar Moș Crăciun i-o poate îndeplini. Un roman inedit, cu numeroase lecții de viață, în care turta dulce este nelipsită, iar farsele și glumele spiridușilor îi vor amuza pe cititorii de toate vârstele.

Dragonul de gheață este o poveste încântătoare despre curaj şi sacrificiu, scrisă de George R.R. Martin, popularul autor al seriei Cântec de gheaţă şi foc. Povestea are loc în același univers cunoscut fanilor Urzeala tronurilor și este însoțită de ilustraţiile splendide ale artistului Luis Royo, ce îmbogăţesc călătoria emoţionantă a unei tinere fete şi a dragonului său. În lumea din Cântec de Gheaţă şi Foc, dragonul de gheaţă este o creatură legendară şi înfricoşătoare, întrucât niciun om nu a reuşit vreodată să îmblânzească vreunul. Zborul său pe deasupra pământului lasă în urmă doar pustiu şi un frig îngrozitor. Dar Adarei nu-i e teamă. Pentru că Adara este un copil al iernii, născută în timpul celui mai cumplit îngheţ pe care toată lumea, chiar şi Bătrânii, şi-l amintesc.

Cea de-a treia carte ce se integrează perfect în atmosfera sărbătorilor de iarnă este o carte ilustrată pentru cei mici, dar nu numai: Spărgătorul de nuci, inspirat din spectacolul pus în scenă de George Balanchine în 1954 pentru New York City Ballet. Unul dintre cele mai populare spectacole de balet din toate timpurile, povestea Spărgătorului de nuci are parte de o interpretare minunată prin ilustrațiile extraordinare ale Valeriei Docampo, ce reușește să surprindă magia și farmecul unei povești clasice de iarnă. De la petrecerea de Crăciun cu care începe călătoria lui Marie, până la sărbătoarea fantastică din Tărâmul Dulciurilor, toate momentele importante ale spectacolului se regăsesc în această carte ce va fi, cu siguranță, pe placul tuturor copiilor ce-și doresc să danseze balet, și nu numai.

Colecția Nemi Explorator

În colecția Nemi Explorator au fost lansate patru cărți spectaculoase din seria Lumea animalelor dedicate micilor exploratori curioși și scrise de Olivia Brookes: Primele ființeViețuitoare în oceanTigri și alte carnivoreFurnici și alte insecte.

Sunt lecturi frumoase și interesante pentru copiii de peste 4 ani, din care aceștia vor afla, într-o manieră distractivă, totul despre lumea animalelor. Combinând povești, ilustații și multe informații care îi vor fascina pe cei mici, cărțile din Lumea animalelor sunt utile dezvoltării cunoștințelor și imaginației copiilor.

Tainele universului vor putea să fie dezlegate în volumul Supereroi ai Științei: Spațiul, de Tracey Turner, cu ajutorul celor mai curajoși, inteligenți și hotărâți oameni de știință din istorie. În această carte îi veți descoperi pe unii dintre cei mai mari supereroi ai științei care au trăit vreodată, cum ar fi Aristotel, Galileo Galilei, Newton, Henrietta Leavitt, Einstein sau Neil Armstrong. Niciunul nu s-a avântat spre cer, purtând o capă sau o mască specială… mă rog, din câte știm noi.

Alte surprize ale Bufniței Nemi

Lama lama în pijamaprimul volum din extrem de populara serie scrisă de Anna Dewdney, este o lectură caldă, pufoasă și foarte amuzantă, ce îi va face atât pe cei mici, cât și pe cei mari, să zâmbească și să râdă, regăsindu-se în poveste. Seria este în curs de ecranizare la Netflix.

Aventurile Sofieio copilă ambițioasă și perseverentă, convinsă că va deveni o doamnă fermier când se va face mare, continuă în al doilea volum, Sofia și pisica ei, când micii cititori vor avea ocazia să-l cunoască pe Tom, noul ei prieten și companion.

Sughiţ Straşnicul Stavrid al III-lea, Nădejdea şi Moştenitorul Tribului Huliganilor Păroşi, și dragonul lui de nădejde, Știrbul, au început pregătirile pentru a treia călătorie plină de peripeții și lupte fantastice, sub îndrumarea mentorului lor, Cressida Cowell, în Cum să vorbești dragoneza.

Articole similare

Noutăți săptămânale Netflix: Bridgerton, Stranger Things

Jovi Ene

Season Greetings from MEDIAPRO DISTRIBUTION

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (6 – 12 iulie 2015)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult