Stiri

Gala de închidere a Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti, a doua ediţie

Joi, 3 mai, de la ora 20.15, la Cinema Studio, are loc Gala de închidere a celei de-a doua ediţii a Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti. Seara va începe cu festivitatea de decernare a premiului competiţiei de film documentar – premiu oferit de Institutul Cultural Român – şi va continua cu proiecţia producţiei israeliene Notă de subsol (Footnote, r: Joseph Cedar), nominalizată anul acesta la Oscar, la categoria „Cel mai bun film străin”, şi câştigătoare a  premiului pentru „Cel mai bun scenariu” la Cannes, anul trecut.

Notă de subsol (Israel, 2011) este povestea unei acerbe rivalităţi dintre un tată şi fiul său, ambii profesori de Talmud care şi-au dedicat viaţa profesiei. Tatăl pare un purist încăpăţânat care nu vrea să aibă de-a face cu sistemul, în timp ce fiul său, Uriel, tânjeşte după recunoaştere şi onoruri. Într-o bună zi, însă, rolurile se inversează, atunci când tatăl află că va primi cel mai important premiu la care poate aspira, iar în sufletul fiului se dă o luptă între invidie şi mândrie. Va fi el capabil să compromită gloria tatălui?

„Povestea e bazată oarecum pe ceva ce aproape că mi s-a întâmplat şi mi-a plăcut să-mi închipui cum ar fi fost dacă chiar mi s-ar fi întâmplat. Filmul finit a devenit mult mai complex decât ideea de pornire. În timpul scrierii scenariului, centrul de greutate a trecut de pe poveste pe examinarea celor două personaje. Am ales acest titlu pentru că, la un moment dat, un specialist în Talmud, binecunoscut pentru acurateţea scrisului său, mi-a explicat ce semnificaţie are pentru el o notă de subsol: «este o informaţie, uneori o anecdotă, nu neapărat verificabilă, câteodată chiar gogonată sau prostească, adesea puţin relevantă pentru textul de bază, dar, în acelaşi timp, prea savuroasă ca să o ignori cu totul…»  Cam asta simt eu despre acest film. E o notă de subsol”, spune regizorul şi scenaristul filmului, Joseph Cedar.

Născut la New York în 1968, Joseph Cedar a emigrat în Israel, la vârsta de şase ani, împreună cu familia. A urmat studii de filosofie şi de istoria teatrului la Hebrew University din Ierusalim, apoi studii de cinema la New York University Film School. Încă de la debutul său cu lungmetrajul Time of Favor, Academia israeliană de film îl recompensează cu cinci premii importante (film, scenariu, imagine, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă). În continuare, toate filmele sale vor figura în palmaresul acestor premii anuale (echivalentul israelian al Oscarului) şi, în acelaşi timp, vor fi succese de box-office. Beaufort şi Notă de subsol se numără printre cele cinci filme nominalizate la Oscar, categoria Cel mai bun film străin, în 2008 şi, respectiv, 2012.

Footnote trailer: http://www.youtube.com/watch?v=8dwe7GR9kO4

În cadrul Galei de închidere de joi, 3 mai, de la ora 20.15, la Cinema Studio va avea loc şi festivitatea de decernare a Premiului competiţiei de film documentar din cadrul Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti, oferit de Institutul Cultural Român. Anul acesta, în competiţie au participat zece pelicule din Israel, România, Polonia, SUA şi Germania. Juriul competiţiei a fost format din: Oded Guy – directorul Jewish Film Festival, Ashkelon, Israel; Laurenţiu Damian – regizor, scenarist, profesor universitar la UNATC şi Magda Mihăilescu – critic de film.

*****

Aflat la a doua ediţie, Festivalul Filmului Evreiesc Bucureşti (Bucharest Jewish Film Festival – BJFF) a prezentat publicului o bogată selecţie de peste 50 de filme, majoritatea în premieră în România, proiectate în perioada 27 aprilie – 3 mai, la Cinema Studio şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Festivalul se înscrie într-o reţea ce include peste 130 de evenimente organizate în întreaga lume sub brand-ul Jewish Film Festival si se adresează cinefililor pasionaţi de excelenţă şi inedit în arta cinematografică, publicului de orice vârstă, doritor să se informeze despre bogata moştenire culturală evreiască la nivel mondial, cu accent pe Estul Europei şi România.

Programul ediţiei de anul acesta a festivalului, disponibil online la www.bjff.ro, include lungmetraje, scurtmetraje, documentare, opere de ficţiune şi filme de animaţie, de la cele mai noi producţii, majoritatea în premieră în România, până la pelicule de cinematecă, precum şi expoziţii de artă, workshop-uri şi dezbateri cu tematică iudaică.

Accesul la proiecţii este liber, în limita locurilor disponibile.

Articole similare

Concurs: Câștigă trei cărți ”Hitler, vecinul meu. Amintirile unui copil evreu”, oferite de Editura Meteor Press! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

35% reducere pentru cărțile din TOP VÂNZĂRI BOOKFEST 2016 pe www.edituracorint.ro

Jovi Ene

Uganda – o aventură în inima Africii care schimbă viața. Povestea satului de la poalele unui ghețar care dispare de la o zi la alta

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult