Săptămâna aceasta vă propun câteva volume semnate de scriitori coreeni, mai puțin cunoscuți și traduși la noi. Deși eram familiarizată cu o parte dintre ei/ele, am avut și câteva surprize plăcute, cu nume pe care nu le cunoșteam și care am considerat că merită un loc în top. Am încercat să fiu nepărtinitoare față de poveștile care mi-au plăcut cel mai mult sau anumite tipuri de scriitură cu care rezonez și să pun în balanță atuurile fiecărui volum în parte. Sunt romane care au corespondent în realitatea pe care o trăim, care în poveste inserează multiple fire narative și tind spre excelent la capitolele miză și conținut. E posibil să fie sesizabile anumite preferințe, însă sper că veți fi îngăduitori. Să începem!
1. „Pachinko”, de Min Jin Lee
Editura Nemira, colecția Babel, 2019
Traducere: Cristina Nan
Istoria ne-a dezamăgit, dar nu contează. Așa începe romanul Pachinko și fraza aceasta se insinuează pe tot parcursul lui. Istoria mare nu ține seama istoria mică, de la nivelul ei se observă numai perspectiva, oamenii mici nu pot semna în Marea carte. Însă istoria mare nu ar există fără cei mici, iar volumul lui Min Jin Lee încearcă să pună în lumină tocmai astfel de destine. Sunt mai multe povești aici, e multă dramă, sărăcie, exil, dezrădăcinare, este căutare a identității, dar și dragoste și determinare. Mi-a adus aminte de damnații lui Denis Johnson, la nivel de uitare și regăsire a sinelui, dar și de personajele Ludmilei Ulițkaia prin densitate și perseverență. Min Jin Lee construiește cu pași mici poveștile din Pachinko, cei care caută o lectură rapidă nu vor avea parte de ea, însă răbdarea le va fi răsplătită. Atmosfera, personajele, cadrul istoric bine conturat, stilurile de viață specifice sunt doar câteva dintre atuurile textului și asta m-a determinat să îi ofer locul întâi în top.
2. „Cartea Albă”, de Han Kang
Editura Art, colecția Musai, 2019
Traducere Iolanda Prodan
Cu puternice accente autobiografice, cartea lui Han Kang, încearcă o veritabilă traducere a durerii prin limbaj. Fără a avea structura narativă din Vegetariana sau Disecție, textul impresionează atât prin formă, cât și prin scopul pe care autoarea și l-a propus. Suntem martorii unei creșteri pornind din interior, odată cu metamorfoza unor episoade tragice din viața reală. O apologie a albului, spartă pe alocuri de mici detalii monocrome, dar și o regândire a spațiului din imediata apropiere, care capătă forme și sensuri noi. Deși nu există apel la mitic, sunt asemănări de structură cu Labirintul lui Pan (Guillermo del Toro), iar prin meditație și intenționalitate cu volumul norvegianului Erling Kagge, Liniște. Cât privește structura, există câteva asemănări cu scriitura lui Karl Ove Knausgard din volumele cu nume de anotimpuri (Vara, Pimăvara, de exemplu). Două dintre imaginile care mi-au rămas întipărite în minte mult după ce am finalizat lectura sunt cea a Varșoviei albe, devastată în 1944 și cea a surorii scriitoarei, recreate in absentia.
3. „Prințesa Bari”, de Hwang Sok-yong
Editura Polirom, colecția Biblioteca Polirom, 2014
Traducere: Iolanda Prodan
Volumul semnat Hwang Sok-yong se axează pe viața dificilă din Coreea de Nord a anilor 90, având însă în subsidiar legenda coreeană a prințesei Bari, care spunea istoria unei familii regale care își abandonează fiica pentru că nu s-a născut băiat. În urma unor evenimente tragice, regele și regina trebuie să își regândescă poziția față de copilă, căci ea urma să fie salvarea lor. Romanul traversează rapid o lungă perioadă și se ancorează în vremuri mai apropiate, măcinate de cu totul alte conflicte, dezrădăcinare, imigrație, lipsă de adaptare, însă personajele centrale rămân tributare vechilor poveștilor despre răbdare, înțelepciune, magie și depășirea limitelor cotidianului. Nefirescul este în multe pagini la el acasă, mi-a amintit de texte semnate Gabriel Garcia Marquez, Olga Tokarczuk, dar și de Chimamanda Ngozi Adichie sau Nnedi Okorafor, prin stranietatea unor obiceiuri sau tragediile care rezultă din preluarea tradițiilor fără raportare la prezent. Un volum excelent, poetic, bine dozat, care pentru mine a reprezentat una dintre cele mai plăcute descoperiri din literatura coreeană.
4. „M-am săturat de tine”, de Bae Suah
Editura Univers, colecția Romanul secolului XXI, 2019
Traducere: Virgil-Mihai Țâru
Construit mai degrabă ca o confesiune, cu mici inserții savuroase despre viața celor singuri, volumul se axează pe încercarea de a delimita locul celor care nu se încadrează în tiparele societății și de a le oferi o construcție veritabilă unor astfel de personaje în carte, persoane în viața reală. Pe bună dreptate s-a spus despre Bae Suah că este o scriitoare excentrică, aparținând curentului literar postmodernist coreean de după anii 90, iar mie mi-a adus aminte inevitabil de Yasmina Reza, în special pentru cinismul, absurdul și aproape grotescul unor personaje și/sau scene. Construcția volumului, o colecție de povestiri cu fir roșu, o femeie de treizeci de ani despre care cei din anturajul ei spun că are fobie de bărbați, este extrem de echilibrată, scriitoarea nu se pierde niciun moment în detalii sau picanterii care ar transforma textul în literatură de mâna a doua. Personajele sunt atent construite, miza rămâne ancorată în realitate, chiar dacă personajul principal, Yukyeong are în permanență idei și gusturi stranii, fiind aproape lipsită de empatie uneori. Există și câteva asemănări cu volumele semnate Rachel Cusk, ca organizare a textului și din punctul de vedere al construcției personajelor centrale, deci fanii acesteia pot apela cu încredere la lectura acestui volum, sigur nu vor fi dezamăgiți.
5. „Kim Jiyeong, născută în 1982”, de Cho Nam-joo
Editura Humanitas Fiction, colecția Raftul Denisei, 2021
Traducere: Diana Yüksel
Kim Jiyeong, născută în 1982 este un roman despre mutilarea identității, despre traumele copilăriei, despre zonele negre care nesondate la timp încep să ne acapareze întreaga viață. Deși pare că are o viață fericită, Kim Jiyeong se regăsește la 33 de ani într-un impas aproape de netrecut. Făcând parte dintr-o generație nefericită, Kim Jiyeong nu ar fi trebuit să se nască, pentru că era fată. Acest fapt i-a produs multe neajunsuri copil fiind, dar și în viața de adolescentă și tânără, fiind tot timpul tratată diferit în mediile școlare sau profesionale. Sacrificând ulterior totul pentru rolul de mamă, devine din ce în ce mai frustrată și nefericită, fiind incapabilă să se simtă confortabil în propria viață. Am regăsit accente din grotescul unor scene legate de copii din romanele lui Kenzaburō Ōe, deși Cho Nam-joo nu merge atât de departe, dar și asemănări cu Guzel Iahnia, aici mă refer la Copiii de pe Volga. Scriitura însă nu lovește, rămâne aproape tot timpul la suprafață, planurile temporale alternează, iar miza mi s-a părut că în cateva locuri a refuzat să se concretizeze în pagină. Acesta este motivul pentru care i-am acordat locul cinci în top, deși critica literară a apreciat destul de mult acest volum, la fel și publicul pe anumite segmente.
(Sursă fotografii: humanitas.ro, cartepedia.ro, polirom.ro, editura-art.ro, canberratimes.com)
