Indispensabilii (Die Hose), de Carl Sternheim
Regia: Alex Mihail
Cu: Rozana Radu, Radu Ciobanasu, Pavel Barsan, Axel Moustache, Andreea Samson/Monica Anastase, Madalin Mandin
Scenografia: Vladimir Turturica si Iza Tartan
La invitatia lui Axel Moustache, am ajuns sambata 25 mai la reprezentatia cu cea de-a doua avanpremiera a spectacolului cu “Indispensabilii” :), la Teatrul de Revista Constantin Tanase.
Nestiind nimic despre Carl Sternheim, m-am documentat nitelus pe “mama wiki” si am aflat ca a trait intre 1 aprilie 1878 si 3 noiembrie 1942 si ca a fost scriitor de povestiri scurte si dramaturg. Unul dintre exponentii germani ai expresionismului, el a satirizat in mod special in scrierile sale, problemele de moralitate ale clasei de mijloc in perioada imparatului Wilhelm I.
Despre Carl Sternheim – pe situl sau, aici.
Piesa de teatru Indispensabilii (Die Hose) s-a jucat pe multe scene ale lumii. O adaptare speciala a fost scrisa de Steve Martin si s-a pus in scena de catre Classic Stage Company la New York Off Broadway, in aprilie 2002, sub regia lui Barry Edelstein, cu actorii Cheryl Lynn Bowers si Byron Jennings in rolurile Louise si Theo Maske.
Si acum sa revin la spectacolul pus in scena de tanarul regizor Alex Mihail, licentiat la clasa lui Tudor Marascu. Tanar, dar avand la activ deja cateva spectacole apreciate de public si de presa, in tara si in Bucuresti. Alaturi de o trupa de actori tineri, talentati si la randul lor, avand la activ realizari profesionale meritorii.
Inainte de a fi o comedie, Indispensabilii este o satira sociala virulenta! Carl Sternheim face parte din familia lui Caragiale al nostru, alaturi de care se inscriu si Hasek si Hrabal si multi altii, care au prezentat in dramaturgia, romanele sau povestirile lor, societatea inceputului de secol 20, cu inchistarile, stereotipiile, ingustimea de gandire, idelurile marunte, orizontul limitat. Dar, de sub tot acest ambalaj general, razbat si dorintele proaspete si firesti trezite intr-o tanara nevestica “vaduvita” de sentimentele calde ale sotului si de relatiile normale intr-o familie abia injghebata.
O familie tipic germana, cum tipic germana este si intreaga atmosfera a piesei, dar un tipic german general valabil epocii si stratului social expus pe scena.
Sotul, Theo Maske, este germanul de mijloc, consumator de carnati la cuptor, functionar public (contopist mai pe sleau), devotat misiei sale si supraconstient de “importanta” muncii si destinului sau, inchistat in rutina cotidiana, strans la punga pana la carpanosenie (600 de taleri pe an trebuie sa asigure familiei un trai decent), atent la pozitia sa in societate, pozitie care tocmai primeste o lovitura serioasa! Si de la cine? Tocmai de la nevasta sa, careia in plin targ, in plina desfasurare a paradei oficiale, in prezenta “regelui” (imparatul de fapt), ii cad chilotii in vine 🙂.
Nevestica supusa acestui ritual cotidian, steril si fara orizont, lipsita de fiorul si pasiunea casniciei are insa o vecina, pe experimentata Gertrude, mentor pe calea emanciparii feminitatii Louisei.
Caci “accidentul” slobozirii chilotilor la drumul mare este observat de cativa barbati care bat la usa familiei Maske, in calitate de … chiriasi ai camerei libere din locuinta.
Un “Rica Venturiano” neamt, Versati (extrem de “versat” 🙂 in tehnicile de ametire a victimelor feminine, dar si a sotilor “grosieri”), apoi Herr Cohen – filiformul-meloman- frizer-evreu (iubitor de Wagner 🙂 ), avand la activ o singura aventura sexuala, dar ravnind romantic la gratiile Louisei – si in cele din urma – ultima figura aparuta pe baricada – Klinglehoff .
Mitocanul Theo nu observa cadrilul focos care i se invarte sub nasul exersat sa miroasa doar banii posibili a fi castigati din chirii (15 + 13 taleri = 28 taleri x 12 luni = 236 taleri anual care se adauga la leafa de 600) … poate isi va permite chiar si un copil, viata lui lineara si “asezata”, va curge mai “implinita” pana la pragul pensiei …in “inima caminului german”, poate isi va permite cateva aventuri “pe sest” pe langa casa (chiar cu Gertrude – ca e singura si la indemana). Viata lui este sigura, pentru ca are o sotie supusa, trebaluind pe la cuptorul cu carnati, punand pe masa berea si eventual, mergand la biserica …
Pe langa Theo, notiunile de filozofie si poezie fluturate de Versati, nume precum Freud sau Nietzsche, fragilitatea plina de bun simt a lui Cohen, sunt doar mofturi …
Culmea culmilor este aceea ca desi intreaga intriga este declansata de “caderea indispensabililor” Louisei, Theo este acela care, de-a lungul piesei, se afla mai mereu cu pantalonii in vine: chit ca se afla in vizita “in camera tronului”, chit ca se pregateste in dormitor, pe patul conjugal, de o aventura fierbinte cu Gertrude .. Theo isi da jos cozondracii si isi sloboade cu nonsalanta pantalonii peste glezne 🙂.
Daca pentru Louise “caderea indispensabililor” a reprezentat trezirea tarzie la viata si la poftele firesti, pentru Theo slobozirea jos a pantalonilor reprezinta un semn de barbatie puternica. Stapanul e stapan chiar si fara pantaloni pe el! 🙂
Interpretii reusesc sa inchege o ECHIPA perfecta. Fiecare actor interactioneaza in armonie cu ceilalti in economia spectacolului si efectul obtinut este plin de savoare. Sunt momente de commedia dell’arte – in special cele apartinand lui Pavel Barsan (Versati) – baletand elegant si persuasiv in jurul Louisei, sunt momente de umor subtil si romantism gotic in interpretarea lui Axel Moustache (Herr Cohen), amandoi dovedind calitati artistice duse uneori pana la evolutii de-a dreptul acrobatice pe scandurile scenei. Ce sa mai spun de Axel Moustache cantand cu foc si dansand Hava Naghila 🙂 . De altfel, actorul a intrat foarte documentat si iscusit in pielea tanarului evreu Cohen. Sunt momente superbe realizate de Rozana Radu (Louise), care impleteste inocenta pasiva, supusa si decolorata cu o de-a dreptul perversitate – lacomie – pasiune sexuala. Sunt momente in care Monica Anastase (Gertrude), pare cu adevarat sarpele momindu-si victima catre marul interzis – si o face atat de subtil, incat nu putem sa nu fim de acord cu ea 🙂 Madalin Mandin – cu ciudatul sau Klinglehoff, cu valizele, servieta si caciula sa ruseasca, pare a fi (ceea ce probabil nu este), un spion la datorie, profitand de situatie!
Trebuie sa va spun ca toata aceasta echipa este perfect rodata in cadrul Inprovisneyland.
Daca nu ati mers niciodata la “spectacolele” lor, trebuie sa o faceti si in felul acesta veti intelege ce ii leaga pe oamenii astia! “Cunoaste-ne!” scrie pe site-ul lor.
Si am ajuns si la Radu Ciobanasu! Tine in spate rolul lui Theo si o face cu constiinta solida a mastii unui “neamt” pe nume Maske :). Fiecare pas, fiecare replica, de la stersul pe picioare, la asezarea “asezata” si cu raspundere pe WCeu (si o face des), la glumele nesarate-nemtesti-lipsite de umor, pana la dezinvoltura macho a dezbracarii/imbracarii/imbutonarii pantalonilor si pana la automultumirea inchistarii in reguli si jaloane sociale, Theo este prototipul mecanismului teuton al clasei de mijloc, materia prima – din nefericire – a multor nenorociri si evenimente dramatice ale istoriei.
Prin urmare, comedia, satira, umorul, toate acestea contin filoane subtile ale tragicului, Asa e viata! Privim, ne distram, raden, dar in geana exista intotdeauna si o lacrima.
Foarte bine aleasa este si despartirea miniactelor piesei prin intermezzo-uri muzicale germane, bine alese si accentuand spiritul spectacolului, culminand cu „Die Gedanken sind frei” (piesa vorbind despre libertatea gandirii 🙂 ).
Mi-a placut si decorul, utilizat cu multa inteligenta pentru delimitarea spatiului scenei si exceland in jocul de umnre/siluete reflectat pe imensa fereastra de fundal, o lume dincolo de universul “caminului german”.
Si scena finala a eliberarii canarului din colivie, simbolizand eliberarea feminitatii si spiritului Louisei de sub talpa teutona a lui Theo Maske.
Si cum mai mereu imi place si sa cartesc oleaca, as spune ca exista in spectacol cateva momente trenante, usor lipsite de nerv, care probabil, vor fi eliminate cu grija si atentie, pe parcurs.
Va sfatuiesc sa urmariti in presa anunturile acestui spectacol si sa mergeti sa il vedeti. Merita! Mergeti pe mana mea!
Puteți cumpăra bilete de pe site-ul Teatrului Național București.
