La finalul lui august, ne aflam la începutul unuia dintre cele mai mari evenimente culturale din România, Europa și de pe întreg mapamondul – ediția jubiliară cu numărul 25 a Festivalului Internațional „George Enescu”. După doi ani de la încheierea ultimei ediții a manifestării artistice în discuție, iată că publicul meloman din întreaga lume revenea cu emoție, dar și cu precauție în sălile de concerte pe care festivalul le-a pus la dispoziție anul acesta unora dintre cele mai importante orchestre, dirijori și soliști ai momentului. Trebuie spus, apreciat și aplaudat faptul că în ciuda vicisitudinilor vremii pe care o parcurgem cu toții, ARTEXIM (organizatorul principal), alături de OMA Vision (cei care au asigurat de atâtea ori partea de imagine a Festivalului) au reușit să pună în mișcare pârghiile necesare astfel încât Festivalul Internațional „George Enescu” să se țină în condiții excelente, LIVE și în 2021.
1. Concertul de deschidere a celei de-a XXV-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu” (28 august – 26 septembrie 2021); Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Dirijor: Paavo Järvi, Solistă: Hilary Hahn, Concertmaestru: Sarah Nemțeanu
Pentru început, vă invit să pășiți în fascinanta lume a muzicii, a cărei ușă a fost deschisă pe 28 august 2021 de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București, avându-l la pupitru pe dirijorul american de origina estonă, Paavo Järvi. Deschiderea festivalului a avut loc, așadar, sub semnul eleganței, dar și a puterii pe care o emană stilul dirijoral al artistului. Rapsodia română în re major op. 11 nr.2 de George Enescu parcă a renăscut din punct de vedere interpretativ, apărând într-o lumină cu totul nouă de sub mișcările baghetei lui Järvi. Am simțit un suflu nou al orchestrei române dând viață din nou acestei pagini muzicale românești de un lirism și o melancolie sfâșietoare și înălțătoare. Iar sentimentul de infinit cu care s-a deschis această seară specială a continuat din plin prin cele peste 30 de minute pe care le are Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Jan Sibelius, care a avut-o ca solistă pe tripla premiată cu Grammy, violonista americancă Hilary Hahn.
Încă din copilărie interpreta a fost un enfant prodige (a început să cânte cu o lună înainte de împlinirea vârstei de 4 ani) și continuă să uimească publicul de pretutindeni prin talentul său indiscutabil și prin interpretările pline de pasiune și patos. După un asemenea regal, seara nu putea să continue decât cu magistrala lucrare a lui Serghei Rahmaninov, Simfonia nr. 2 în mi minor op. 27, compusă de ultimul dintre compozitorii romantici între 1906-1907 și care impresionează de fiecare dată prin monumentalitate, prin dramatism, dar și printr-un soi de joacă a sunetelor în anumite părți, aspecte care au fost subliniate din plin de către interpretarea Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” și a dirijorului Paavo Järvi. Fiecare dintre cele patru mișcări ale lucrării au luat naștere atunci și acolo, de parcă ar fi fost create pentru prima dată pe podiumul Sălii Palatului.
2. London Symphony Orchestra (LSO)– concert susținut la Sala Palatului; dirijor: Sir Simon Rattle; solistă – Magdalena Kožená (mezzo-soprană)
Ora 19:30 a serii de 30 august 2021 i-a readus pe iubitorii muzicii de calitate în impropria, dar inevitabila Sală a Palatului pentru reîntâlnirea cu una din legendarele orchestre ale lumii – London Symphony Orchestra. Condus din nou de maestrul Sir Simon Rattle, acest titan contemporan al baghetei și un om de o modestie rară, ansamblul londonez a prezentat o lucrare în premieră mondială, Where are You?, un ciclu de lieduri compus și dedicat de compozitorul ceh Ondřej Adámek mezzo-sopranei Magdalena Kožená. O lucrare deloc ușor de interpretat și nici de urmări, dar cu siguranță cel puțin interesantă, Where are You? este inspirat de vocea foarte versatilă a cântăreței care este chiar soția dirijorului britanic din această seară.
Îmbinând momentele și stilurile diferite de respirație cu o tessitură specială, ciclul de lieduri subliniază de minune abilitățile vocale indiscutabile ale Magdalenei Kožená, una din mezzo-sopranele cele mai apreciate și aclamate ale lumii la momentul actual. Partea a doua a serii ne-a transportat cu 200 de ani în urmă, spre a ne reîntoarce în lumea lui Beethoven, al cărei minunate Simfonii a 6-a în Fa Major „Pastorala” a încântat sufletele publicului. Armoniile campestre, bucuria jocului, frumusețea liniei melodice atât de cunoscute au fost redate cu perfecțiune (dacă așa ceva chiar poate exista) de legendara orchestră. Iar interpretarea specială pe care i-a dat-o Sir Simon Rattle acestei partituri arhicunoscute va ocupa mult timp de-acum încolo un loc special în sufletul meu.
3. Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin – Concert susținut la Sala Palatului pe 31 august 2021; Dirijor: Vladimir Jurowski; Solistă: Yeon-Min Park – pian, câștigătoarea Concursului Internațional „George Enescu” 2020/2021
Iată un concert care mi-a adus câteva surprize frumoase neașteptate, atât datorită descoperirii unor compoziții aproape necunoscute în România, cât și datorită muzicienilor implicați și modului acestora de interpretare. Astfel, în deschiderea programului acestei seri, dirijorul și-a dorit în mod special să readucă în atenția publicului de la Sala Palatului numele și talentul unui compozitor autohton pe nedrept trecut în umbră – Anatol Vieru (1926-1998). Cu această ocazie, am putut să ne bucurăm de una dintre cele mai tulburătoare compoziții ale acestui important creator – Memorial, o lucrare dedicată tuturor celor care au pierit sau au suferit în urma Pogromului de la Iași (1941). Această scurtă, dar foarte grăitoare operă simfonică a lui Vieru pare să surprindă în imagini sonore toată tensiunea, toată oroarea, dar și tristețea iscate de tragedia petrecută în capitala Moldovei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Parcă ironic, orchestra germană a înțeles extrem de bine mesajul partiturii și, sub bagheta lui Jurowski, aceasta a sunat impecabil și a reușit să transmită publicului o emoție aparte datorată acelor imagini sonore pe care le-am menționat mai sus. În continuarea programului serii, a urmat un moment de excepție datorat foarte tinerei pianiste coreene Yeon-Min Park, laureata Concursului „George Enescu” 2020/2021, secțiunea pian. Artista și-a demonstrat cu abilitate și profunzime totodată toate calitățile care i-au adus marele premiu în urmă cu un an – agilitatea, virtuozitatea, înțelegerea a partiturii, interpretarea plină de pasiune și forță, dar și integrarea aproape completă în tabloul ansamblului muzical. Cu atât mai lăudabil a fost faptul că o lucrare precum Concertul pentru pian și instrumente de suflat de Igor Stravinski (o pagină dificilă din repertoriul pianistic și simfonic, în același timp) a primit o nouă aură din partea talentatei Yeon-Min Park, cea care nu doar că a avut o interpretare ireproșabilă, dar și-a demonstrat și implicarea emoțională totală în această bucată deloc ușor de cântat și de ascultat.
4. Filarmonica della Scala – Concert susținut la Sala Palatului pe 3 septembrie 2021; Dirijor: Andrés Orozco-Estrada; solist: Julian Rachlin
A doua seară în care Filarmonica della Scala s-a aflat pe scena Sălii Palatului a fost poate chiar mai triumfătoare decât prima. Publicul s-a putut delecta în deschidere cu superba și cunoscuta Suită nr. 1 pentru orchestră op. 9 de George Enescu. Dedicată lui Camille de Saint-Saëns, această lucrare ce îmbină tradiția clasică și noile armonii pe care compozitorul român le va folosi tot mai des a fost redată cu pasiune și forță de orchestra italiană aflată sub bagheta talentatului și simpaticului dirijor columbian Andrés Orozco-Estrada. Programul a continuat într-un mod potrivit cu elegantul Concert nr. 3 în sol major pentru vioară și orchestră, de W.A. Mozart. Interpretarea partiturii solistice i-a revenit de această dată lui Julian Rachlin, unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți violoniști ai momentului. Sigur că Rachlin nu se află la prima întâlnire cu publicul român, el fiind prezent și în ediții anterioare ale festivalului. Însă parcă alături de Filarmonica della Scala a sunat mai bine decât oricând în acest frumos și celebru opus mozartian.
În mod natural, publicul a fost foarte încântat de prestația muzicală a lui Julian Rachlin, aplaudându-l câteva minute în șir, până când acesta a oferit cu generozitate ca bis Sarabanda din Partita nr. 2 de Johann Sebastian Bach. Trebuie să recunosc faptul că interpretarea acestui bis a fost parcă mai convingătoare și mai plină decât întreg concertul mozartian. Ceea ce nu înseamnă că prezența lui Rachlin pe scena Sălii Palatului este una de neglijat. Seara a continuat în partea a doua cu impunătoarea, melodioasa și celebra Simfonie a 9-a în mi minor „Din lumea nouă” de Antonin Dvořák. cât de plin a fost sunetul orchestrei italiene pe parcursul uneia dintre cele mai cântate simfonii din istoria muzicii. Cu toate că nu are foarte mare legătură din punct de vedere muzical cu zona americană, Simfonia a 9-a reprezintă de minune îmbinarea dintre tradiție și modernism, redând totuși (mai ales în partea a 2-a) sonoritățile specifice pentru a sugera marea întindere a preeriilor din Statele Unite. Un Scherzo furios a adus publicul înapoi la ritmurile atât de dansante și de specifice lui Dvořák, iar finalul tumultuos a venit ca o încheiere triumfală a unei aventuri muzicale pe care publicul prezent nu o va uita cu siguranță.
Nu pot să nu subliniez acea ultimă notă pierdută în eter cu care compozitorul și-a finalizat ultima simfonie, ca o rază de speranță și o privire către un îndepărtat, dar concret cer senin și un viitor mai bun. Cred ca prin acea notă, Filarmonica della Scala sub bagheta lui Andrés Orozco-Estrada a caracterizat perfect perioada aceasta tulburătoare prin care am trecut, care (sperăm noi) se apropie de final și care ne face acum să ne uităm spre ceea ce va fi să fie.
5. Philharmonia Orchestra, Londra – Concert susținut la Sala Palatului pe 5 septembrie 2021; Dirijor: José Cura (5 septembrie); soliști: Polina Pastirchak (soprană), Elisa Balbo (soprană), Roxana Constantinescu (mezzo-soprană), Rámon Vargas (tenor), Marius Vlad Budoiu (tenor), Nicolas Testé (bas), Vlad Ivanov (narator); Corul Academic Radio (dirijor Ciprian Țuțu), Corul de Copii Radio (dirijor Răzvan Rădos)
Am ajuns, iată, și în una din serile cele mai așteptate de mine (din nou!). Un adevărat recital de muzică contemporană de factură religioasă, în care sonoritățile ample și profunde provenite din armonia orchestrei și din vocile puternice ale corului au transformat impropria Sală a Palatului într-o adevărată catedrală, în care noi, umili muritori, am asistat la o slujbă dedicată timpurilor tulburi pe care le parcurgem.
Pe lângă acest aspect, al impactului muzicii asupra publicului, pot să adaug la lista atributelor pozitive ale acestui concert și faptul că l-am descoperit pe marele tenor José Cura în două noi ipostaze – aceea de dirijor și compozitor. Iar surprizele au fost pe măsura așteptărilor. Philharmonia Orchestra a fost condusă cu mână de fier de acest experimentat muzician care, bineînțeles, nu se află la prima colaborare cu ansamblul muzical, aniversând 25 de ani de la prima lor întâlnire (aspect subliniat chiar de Cura într-o frumoasă declarație făcută publicului la finalul concertului). Prima lucrare a serii a fost Modus din Requiem-ul argentinian, o bucată plină de emfază și tragism sonor, pe care orchestra, alături de minunatul Cor Academic Radio condus de Ciprian Țuțu, le-au redat cu o reală implicare religioasă. Momentul a fost ilustrat vizual de foarte potrivitele proiecții multimedia realizate de talentata regizoare Carmen Lidia Vidu. În urma discuțiilor cu José Cura, aceasta a ajuns la varianta finală a atmosferei de pe scenă, punând accentul nu pe religiozitatea intrinsecă a lucrării muzicale, ci pe mesajul transmis și la subtextul unui asemenea opus în context actual. Așadar, ne-am bucurat de o proiecție care a dus cu gândul în mod constant la societatea contemporană, din toate punctele de vedere, combinând scene de natură cu altele preluate direct „din stradă”. Rezultatul combinației dintre sunet și imagine a fost unul de-a dreptul copleșitor și s-a prelungit de-a lungul întregii seri.
A doua compoziție a tenorului argentinian a fost o primă audiție mondială absolută – Te Deum dedicat aniversării a 25 de ediții de Festival Internațional „George Enescu”. Din nou, Corul Academic Radio și-a dat concursul neprețuit pentru a reda această lucrare jubiliară și la fel de impresionantă ca și prima. În plus, publicul a putut admira și glasurile gingașe, angelice ale Corului de Copii Radio, condus de Răzvan Rădos, un ansamblu vocal care are deja o tradiție bine definită în tabloul cultural românesc și care a adus pe scena Sălii Palatului acea inocență atât de necesară unui opus sumbru precum este Te Deum-ul. Partea a doua a serii ne-a adus în fața unei lucrări muzical-teatrale (sau teatral-muzicale) de o forță expresivă la care nu m-am așteptat deloc. Ecce Homo, o compoziție pe care José Cura a creat-o într-un moment delicat și tragic al vieții sale personale, aș putea afirma că este un opus ce s-ar preta inclusiv unei scene de operă, căci are toate ingredientele necesare unui asemenea tip de spectacol: o muzică grăitoare, care însoțește și explică acțiunea propriu-zisă, o partitură care este mai mult decât un acompaniament vocal, constituindu-se într-un amplu comentariu psihologic și filosofic; apoi subiectul tratat (Patimile Mântuitorului și Crucificarea Acestuia, împărțite în trei – Tryptichum: Magnificat; Calvarium; Stabat Mater), în ciuda faptului că este preluat din Evanghelii a fost abordat cu foarte multă atenție la implicațiile textului atât de poetic și de important, transformând astfel lucrarea într-una ce transcende scena concertistică și aspiră la un statut plin de teatralitate.
Întreaga atmosferă a stat sub semnul strălucit al regiei multimedia gândită de Carmen Lidia Vidu care, din nou, pare că s-a întrecut pe sine și preluând teme și idei rezultate în urma discuțiilor cu José Cura, a redat pe pereții scenei imagini cutremurătoare preluat din istoria contemporană, aspect ce a subliniat universalitatea și omniprezența Christică și divină. Cu alte cuvinte, publicul de la Sala Palatului a avut parte de un regal muzical, vizual, teatral, artistic pe care cei prezenți sunt sigur că nu îl vor uita mult timp de acum încolo!
Surse foto: Festivalul Internațional „George Enescu” (credite foto: Andrada Pavel și Andrei Gîndac)
