Vă prezentăm un fragment în avanpremieră din volumul „Corpul. Ghid pentru cei care îl locuiesc”, de Bill Bryson. Volumul a apărut de curând la Editura Polirom, în colecţia Hexagon, traducere de Andreea Rosemarie Lutic.
Despre carte:
Ne petrecem întreaga viaţă în corpul nostru, dar ştim foarte puţine despre acesta. Bill Bryson ne invită într-o călătorie uluitoare prin organism, dezvăluindu-ne cum funcţionează, remarcabila sa capacitate de a se vindeca, precum şi ce anume poate merge prost uneori. Dar, pentru el, a scrie despre corpul uman înseamnă şi a ne împărtăşi poveştile celor care au schimbat istoria medicinei, fie ei doctori geniali sau oameni de ştiinţă nebuni, bolnavi celebri sau pacienţi necunoscuţi. O continuare fascinantă a cărţii Despre toate, pe scurt, care ne arată ce alcătuire unică de mecanisme extraordinare este corpul şi că sîntem mult mai complecşi decît am bănuit vreodată.
„Bill Bryson scrie mai bine, este mai amuzant şi stăpîneşte subiectul mai profund decît oricine altcineva. O carte spumoasă, provocatoare şi distractivă.” (The Wall Street Journal)
„O carte extraordinară, care îşi propune să facă pentru corpul uman ceea ce Despre toate, pe scurt a făcut pentru ştiinţă. Reţeta supremă pentru viaţă.” (The Guardian)
Fragment în avanpremieră:
Ştiinţei medicale i‑a luat surprinzător de mult timp pînă să manifeste un interes activ cu privire la ceea ce umple spaţiul din interiorul nostru şi la modul în care funcţionează. Înainte de perioada Renaşterii, disecţiile pe oameni erau în general interzise, şi chiar şi atunci cînd au început să fie tolerate puţini se încumetau să le practice. Doar cîţiva îndrăzneţi, cel mai celebru fiind Leonardo da Vinci, au disecat oameni de dragul cunoaşterii, însă chiar şi Leonardo a consemnat în notiţele sale că un cadavru în descompunere este dezgustător.
Exemplarele pentru disecţie erau adesea greu de găsit. În tinereţea lui, vrînd să facă rost de nişte rămăşiţe umane pentru a le studia, celebrul anatomist Andreas Vesalius a furat cadavrul unui criminal executat dintr‑o spînzurătoare de lîngă Leuven (în franceză, Louvain), oraşul său natal, la est de Bruxelles. William Harvey, din Anglia, era atît de disperat să găsească exemplare pentru disecţie, încît a folosit în acest scop cadavrul propriului tată şi pe cel al surorii. Nu mai puţin bizar a fost cazul anatomistului italian Gabriele Falloppio (după care au fost denumite tuburile falopiene sau trompele uterine), căruia i‑a fost încredinţat un infractor aflat încă în viaţă, cu instrucţiunea de a‑i veni de hac în modul care convenea cel mai bine scopurilor sale. Falloppio şi infractorul par să fi optat pentru soluţia mai umană a unei supradoze de opiacee.
În Marea Britanie, cadavrele criminalilor spînzuraţi erau date şcolilor medicale din zonă în vederea disecţiei, însă oferta nu se ridica niciodată la nivelul cererii. Din acest motiv, a înflorit comerţul ilicit cu cadavre furate din cimitire. Multe persoane trăiau cu teama cumplită ca nu cumva trupurile lor să fie dezgropate şi profanate după moarte. Un caz bine cunoscut a fost acela al celebrului gigant irlandez Charles Byrne (1761‑1783). Byrne a fost cel mai înalt om din Europa, avînd 2,31 metri. La scheletul său rîvnea anatomistul şi colecţionarul John Hunter. Îngrozit de ideea că va fi disecat, Byrne a aranjat ca sicriul să îi fie aruncat în mare, la adîncime, dar Hunter a reuşit să‑l mituiască pe căpitanul de vas cu care vorbise Byrne, iar corpul lui a fost dus la reşedinţa sa din Earl’s Court, Londra, unde a fost disecat înainte de‑a apuca să se răcească. Oasele lungi şi subţiri ale lui Byrne au atîrnat decenii la rînd într‑o vitrină a muzeului Hunterian de la Royal College of Surgeons din Londra. Dar în 2018 muzeul a fost închis pentru trei ani, în vederea renovării, şi s‑a pus problema ca rămăşiţele lui Byrne să fie aruncate în mare, spre a‑i împlini ultima dorinţă.
Odată cu răspîndirea şcolilor de medicină, problema aprovizionării cu cadavre s‑a agravat treptat. În 1831, la Londra erau 900 de studenţi la medicină care trebuiau să‑şi împartă 11 cadavre ale unor infractori ce fuseseră executaţi. În anul următor, Parlamentul a adoptat Legea anatomiei, care prevedea pedepse mai severe pentru furtul de cadavre din cimitire, dar totodată le permitea instituţiilor ce practicau disecţia să revendice cadavrul oricărei persoane care murise la un azil de săraci; legea i‑a nemulţumit pe mulţi dintre cei sărmani, însă a sporit considerabil aprovizionarea.
Creşterea numărului de disecţii în scop didactic a coincis cu îmbunătăţirea standardului manualelor de medicină şi anatomie. Cea mai influentă lucrare de anatomie din acea vreme – şi pînă în ziua de azi – a fost Anatomia descriptivă şi aplicată, publicată prima dată în 1858, la Londra, şi cunoscută de atunci sub denumirea de Anatomia lui Gray, după autorul ei, Henry Gray.
***
Despre autor:
Bill Bryson, născut în SUA, a lucrat ca jurnalist şi a fost rector al Universităţii Durham din Marea Britanie. La Editura Polirom, de acelaşi autor au mai apărut Acasă. O istorie a vieţii private (2012, 2017), De cealaltă parte a lumii. Călătorind prin Australia (2014), O plimbare în pădure. Redescoperind America pe cărările Munţilor Apalaşi (2015), Călătorii prin Europa (2015), Despre toate, pe scurt. De la Big Bang la ADN (2015), 1927. O vară care a schimbat lumea (2016), Însemnări de pe o insulă mică. O călătorie prin Marea Britanie (2017), Drumul către Little Dribbling. Noi însemnări de pe o insulă mică (2018), Însemnări dintr‑o ţară mare. Visul american văzut de aproape (2018) şi Continentul uitat. America micilor oraşe (2019).
