Vă prezentăm un nou fragment din volumul „Înaintea Coroanei”, de Flora Harding. Cartea va apărea în curând la Editura Paralela 45.
Despre carte:
Prințesa Elisabeta, prezumtiva moștenitoare a tronului Angliei, o tânără liniștită, hotărâtă, sensibilă, și prinţul Philip al Greciei și Danemarcei, un bărbat curajos, spiritual, fermecător, sunt personajele principale ale cărții Înaintea Coroanei, semnată de Flora Harding. Dragostea lor sinceră și profundă a stat la baza acestei narațiuni încântătoare, dar și a unui mariaj fericit de peste șapte decenii.
Acțiunea cărții începe în anul 1943, la Castelul Windsor (când prințesa Elisabeta îl întâlnește pentru a doua oară pe Philip) și se încheie în noiembrie 1947, în catedrala Westminster, după ultimul și cel mai strălucitor bal din seria de festivități anterioare nunții regale.
Înaintea Coroanei este o poveste cu sfârșit fericit, pe care toată lumea îl cunoaște, ceea ce totuși, n-o face mai puțin captivantă. Mai mult chiar, cartea ar putea fi o lectură reconfortantă și pentru fanii serialului The Crown, unul dintre cele mai urmărite și mai populare seriale de pe Netflix. Nici amatorii de ficțiune istorică nu vor fi dezamăgiți, căci autoarea le oferă un splendid tablou al vieții sociale și politice din Anglia acelor timpuri.
O poveste de dragoste incitantă, cu o prințesă adevărată și un prinț la fel de adevărat – cu sânge albastru, dar și cu niște frumoși ochi de aceeași culoare –, care au reușit să rămână împreună în pofida tututor piedicilor și să respecte toate rigorile impuse de statutul pe care-l aveau din naștere.
Așadar, citiți Înaintea Coroanei, o carte cu final fericit, unul de care avem atâta nevoie astăzi!
Fragment:
Așază cu multă grijă fotografia pe scrinul prevăzut cu o muchie înălțată, care împiedică lucrurile să cadă pe jos când se leagănă vasul. Lapovița răpăie pe hublou, iscând o ceață albă.
— Philip și cu mine nu vrem să facem un spectacol din ceea ce simțim, îi spune ea surorii ei.
— Păi, totuși știi că-l iubești, spune Margareta neîncrezătoare. Îmi place Philip, însă cred că e cam prea dezinvolt cu tine. Și nu sunt singura care a observat acest lucru. Nu e chiar atât de devotat, nu-i așa? Nu mi-l pot imagina șoptindu-ți nimicuri dulci.
Nici Elisabeta nu și-l poate închipui așa.
— Îmi place că nu mă pipăie de față cu toată lumea, spune ea. M-ar agasa să stea tot timpul agățat de mine. Ar fi jenant.
— Sper să fie mai atent în spatele ușilor închise, asta-i tot!
Elisabeta evită să se uite în ochii surorii ei. Îndreaptă fotografia și își lasă privirile să zăbovească pe chipul lui Philip, pe gura lui. Cum i-ar putea explica Margaretei ghemul întunecat de emoții ce o împresoară ori de câte ori îl are pe Philip în preajmă? Dorință și speranță, neliniște și teamă, vinovăție și exultare, toate se amestecă și o irită și o fac nesigură de orice altceva, mai puțin de faptul că îl iubește.
Pe acest lucru se bazează ea.
Știe că Philip poate părea arogant. E irascibil și nu are răbdare cu prețiozitățile și cu deferența. Da, uneori e cam dezinvolt cu ea. Nu e atent, dar o tachinează, o contrazice și îi spune exact ce gândește. N-o iubește, însă o place și o tratează ca pe o femeie, nu ca pe o prințesă. Pentru Elisabeta e de ajuns.
— Suntem fericiți, îi spune ea Margaretei, conștientă și înciudată de nota defensivă din vocea ei. Sau, mai bine zis, am fi, dacă papa ne-ar permite să ne căsătorim.
— Când ne întoarcem din Africa de Sud, nu va mai putea să vă refuze, o asigură Margareta, iar Elisabeta oftează și atinge fotografia lui Philip încă o dată înainte să se îndepărteze de ea.
— Sper să ai dreptate.
În timp ce HMS Vanguard își croiește drum prin Oceanul Atlantic, hula e tot mai puternică și vântul tot mai brutal. Vuiește pe lângă hublouri, spulberă lapovița de pe punte, biciuiește vasul cu valuri uriașe, făcându-l să se clatine și să se încline când într-o parte, când în alta. Cu mult înainte să ajungă în Golful Biscaya, Elisabeta suferă îngrozitor de rău de mare. Zace în cușeta ei, cu ochii ațintiți la fotografia lui Philip. Dacă moare, nu-l va mai revedea niciodată. Asta e tot ce mai poate gândi, însă uneori îi este atât de rău, încât ar prefera să moară.
Margareta nu o ajută deloc, venind întruna în cabina ei ca să întrebe dacă nu se simte mai bine.
— Toată lumea e într-o stare jalnică, în afară de mine și de Peter, declară ea.
— Peter?
— Da, Peter. Peter.
Margareta se uită fix la ea.
— Doamne, chiar ți-e rău, dacă nu mai știi cine este Peter! Ofițerul de palat al lui papa, pentru numele lui Dumnezeu!
— Ah! e tot ce poate spune Elisabeta.
— Peter și cu mine am ieșit pe punte, trăncănește Margareta în continuare. Nu mai este chiar atât de rău cum a fost. Când am ieșit prima oară, a trebuit să mă țin de el, atât era de puternic vântul, dar
a fost amuzant. După aceea, ni s-a făcut foame, așa că Peter a întrebat dacă nu ni s-ar putea oferi o gustare și am mâncat cea mai delicioasă porție de plăcinta ciobanului…
Văzând că Elisabeta îi face semn să se apropie, se întrerupe.
— Ce e, Lil?
— Te urăsc, Margareta, spune Elisabeta, slab, dar perfect audibil. Pleacă de-aici!
(Capitolul 30, pp. 197-198)
Despre autoare:
Flora Harding a început să scrie cu peste treizeci de ani în urmă pentru a se susține material în perioada în care scria o teză de doctorat despre problema deșeurilor în Yorkul epocii elizabetane, iar de atunci jonglează cu literatura documentară și cea de ficțiune. Sub diferite pseudonime, a scris peste 75 de romane și povestiri, dar și volume de nonficțiune, continuând să fie fascinată de relația dintre trecut și prezent în tot ceea ce scrie. Flora încă mai trăiește în York, Marea Britanie, și pe lângă cariera scriitoricească, lucrează și ca editor independent. Oricât de mult și-ar iubi orașul încărcat de istorie, Flora tânjește după orizonturi deschise și e pasionată de drumeții, de preferință în locuri sălbatice.
