Vă prezentăm un fragment în avanpremieră din volumul colectiv „Ce pozne-a mai făcut cățelul meu. Povești care se bucură și dau din coadă”, coordonat de Tatiana Niculescu, apărut la Editura Humanitas.
Mâine, de la ora 19.00, va avea loc lansarea acestui volum, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta nr. 38). La eveniment vor participa 𝐎𝐚𝐧𝐚 𝐏𝐞𝐥𝐥𝐞𝐚, 𝐑𝐚𝐝𝐮 𝐂𝐨𝐫𝐨𝐳𝐞𝐥, 𝐖𝐢𝐥𝐡𝐞𝐥𝐦 𝐃𝐚𝐧𝐜𝐚̆, 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐅𝐫𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐚̆, 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞𝐭𝐚-𝐀𝐧𝐜𝐚 𝐈𝐨𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮, 𝐒𝐞𝐥𝐦𝐚 𝐈𝐮𝐬𝐮𝐟, 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐏𝐫𝐞𝐝𝐚, 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐚 𝐑𝐚̂𝐬̦𝐧𝐨𝐯𝐞𝐚𝐧𝐮, 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐚 𝐓𝐚𝐛𝐚𝐜𝐮 𝐬̦𝐢 𝐂𝐢𝐩𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐌𝐚̆𝐜𝐞𝐬̦𝐚𝐫𝐮, moderată de 𝐓𝐚𝐭𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐍𝐢𝐜𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮 și 𝐋𝐢𝐝𝐢𝐚 𝐁𝐨𝐝𝐞𝐚.
Link eveniment: https://fb.me/e/71gucNYxY
Despre carte:
„Cum se poate să ai atâta poftă de viață și de ghidușii și, în același timp, să întruchipezi modestia cumințeniei, odihna tăcerii, calmul înțelepciunii, fidelitatea fără cusur și faptul de a trăi, viu și alert, în prezent? Se poate, dacă ești câine.
Acest volum este rodul unei indignări hazlii. Când am aflat că Editura Humanitas avea în pregătire un volum colectiv dedicat pisicilor (Ce vrăji a mai făcut pisica mea, 2023), mi-am manifestat comic dezacordul, protestând în numele stăpânilor de câini. Protestul meu a devenit o carte cu poze și povești despre căței spuse de stăpânii lor. Iar cartea li se adresează tuturor iubitorilor de animale.“ — Tatiana Niculescu
Volum colectiv cu texte de:
MIHAELA BĂRBUȘ • IOANA BOTH • MARIUS CHIVU • RADU COROZEL • WILHELM DANCĂ • MIHAl FRĂȚILĂ • DORIAN GALBINSKI • GEORGETA-ANCA IONESCU • SELMA IUSUF • RIRI SYLVIA MANOR • CIPRIAN MĂCEȘARU • MIHAELA MIROIU • LIVIU PAPADIMA • CĂTĂLIN PAVEL • OANA PELLEA • CRISTIAN TUDOR POPl!SCU • CRISTIAN PREDA • DUMITRA RÂȘNOVEANU • GABRIELA TABACU • SARA TURETTA
Fragment în avanpremieră:
Și‑acum, pe scurt, despre Westie. Cu mulţi ani în urmă, fiul meu ţinea morţiș să aibă un câine. Dintr‑un clip video de pe internet a reieșit că terrierul scoţian de rasă westie i se potrivea cel mai bine. Nu doar fiindcă era un câine jucăuș recomandat copiilor. Urmarea oricăror recomandări nu era punctul tare al fiului meu. În schimb, era cucerit de ideea că un westie putea fi tras de coadă fără nici o supărare. Rasa era rezultatul unor încrucișări făcute prin secolul al XIX‑lea de ţăranii scoţieni care aveau ne voie, în gospodărie, de un câine vânător de rozătoare, bun să se bage după ele prin cele mai ascunse cotloane. Uneori însă trebuia recuperat, prin apucarea de coadă, din locurile înguste de unde singur nu mai reușea să iasă. O configuraţie specială a coloanei vertebrale și a cozii permitea să fie tras de coadă fără teama de vătămare. În clipul video se făcea, în mai multe rânduri, demonstraţia trasului de coadă fără consecinţe dramatice.
Tot pe internet, o firmă din Iași făcea reclamă la câini de rasă și tocmai scosese la vânzare patru pui albi de westie. Firma asigura transportul la București, iar beneficiarul trebuia să se prezinte în ziua stabilită în parcarea magazi‑ nului Ikea de la Băneasa. Acolo primea, contra cost, desigur, căţelul cu toate actele necesare (carnet de sănătate, pașaport și numărul cipului de identificare). Cum nu mai avusesem niciodată câine, nu mi‑a trecut prin cap că mai bine și mai ieftin ar fi fost să adoptăm un căţel de la vreun adăpost de lângă București. Proaspătul stăpân al câinelui, puștiul meu de 10 ani, a promis solemn că se va ocupa de hrănirea și educarea micuţului westie. Ce nume să‑i dăm ghemotocului alb, cu un bumb negru pe post de nas și o lăcrimioară discretă în ochiul drept, pe care avea s‑o păstreze de‑a lungul timpului ca pe o amintire, cine știe, a căţelușei‑mamă care îl alăptase? De vreme ce era de rasă un westie, s‑a decis varianta tautolo gică: să‑l cheme Westie! Cum ţi‑ai numi bichonul Bichon sau dalmaţianul Dalmaţian!
Rămas, până la urmă, în grija mea, Westie avea să poarte, de‑a lungul timpului, nenumărate porecle, mai mult sau mai puţin alintătoare, după cum îi inspira pe cei care ve neau în vizită sau după stările de spirit pe care mi le trezea mie. O listă incompletă a numelor lui intempestive ar suna cam așa: Splendorel, Splendorakis, Westică, Giumbușluc, Zgardă, Stavarache, Sacâz, Moșmondel, Gigelușkin, Cor‑ codel, Pușkin, Jagardel, Sganarelle, Băieţel, Cocosan… În această delirantă multiplicare a identităţii diminutivale, numele‑reper al rasei e singurul la care răspunde, de fapt, până în zilele noastre.
Deși e acum un bătrânel de 14 ani, Westie continuă să fie jucăuș, încăpăţânat, să dea iama în căţelușe indiferent de rasă și talie, ori de câte ori are prilejul, să lase urme adânci de gheare pe orice ușă închisă până i‑o deschide cineva, să arunce priviri pline de reproș când ceva nu‑i convine, să‑și mănânce porţia de boabe hipoalergenice ultrascumpe numai dacă îi pun, pe deasupra lor, firimituri din orice mănânc eu, să asculte postul de radio britanic Classic FM, delectându‑se, îmi pare, în special cu Vivaldi, să latre la o pisică inaccesibilă care trece zilnic pe acoperișul casei noastre, să plescăie, să ofteze, să se întindă în somn, în gimnastică minimalistă, să vrea să se joace mai mult decât am eu timp și energie, să se cuibărească lângă mine când citesc ori scriu și să mă urmărească atent când gătesc, nerăbdător să fie el primul degustător. Ori de câte ori e mângâiat, te atinge pe mână cu lăbuţa, dând de știre că mai vrea.
În timpul pandemiei, l‑am declarat maestru Zen. Am avut mai mult răgaz să‑l privesc și să‑i urmăresc stările, reacţiile, mișcările. Adesea mi‑am găsit liniștea în tăcerea lui contemplativă. Westie – ghiduș altminteri – e capabil să stea timp îndelungat în tăcere, privind din pragul casei curtea noastră mică, lumea de dincolo de gard, cerul, crengile pomilor, acoperișul casei de peste drum. Iar dacă se întâmplă să ningă, urmărește fulgii de zăpadă cu stranie plăcere ori, poate, curiozitate, așteptând să se așeze pe pământ și să se topească.
Cum se poate să ai atâta poftă de viaţă și de năzbâtii și, în același timp, să întruchipezi candoarea, modestia cuminţeniei, odihna tăcerii, prezenţa simplă și alertă a faptu lui de a fi pur și simplu? Și să mai și sforăi viguros? De ani de zile, Westie e un izvor zilnic, natural și gratuit, de inte ligenţă, bucurie și speranţă, cum sunt sau au fost cândva toţi căţeii povestiţi în această carte – animale de companie, maidanezi, hoinari, de curte, câini poliţiști și însoţitori, imaginari, literari, mitologici, arheologici, anonimi.
Numele lor, în ordinea aproximativă a apariţiei în acest serial duios, sunt: Matilda, Bumba, Lăbuș, Pamela, Rex, Rollo, Buck, Colţ Alb, Michael, Raf, Grivei, Fetiţa, Gali, Bobiţă, Codruţa, Ursu, Bendicò, Grigio, Sadie, Albuș, Șeker, Shon, Oskar von Bezdead, Lizuca, Exa, Minunatu, Mao, Anubis, Hilda von Winsberg – Lexi, Totto, Nobi‑Wan‑ Kenobi, Àli, Amelie…
Stăpânii lor i‑au pomenit cu talent și recunoștinţă în povești care se bucură și dau din coadă ori de câte ori sunt citite.
***
Despre coordonatoare:
TATIANA NICULESCU este scriitoarea care a impus în literatura română contemporană genul biografiei. A publicat volumele Delicioasa poveste a cozonacului românesc (Humanitas, 2024), Englezul din Gara de Nord (Humanitas, 2023), Singur: Viața lui Mihail Sebastian (Humanitas, 2022); Nepovestitele iubiri: 7 minibiografii sentimentale (Humanitas, 2021); Seducătorul domn Nae: Viaţa lui Nae Ionescu (Humanitas, 2020, tradusă în italiană); Regele și Duduia: Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (Humanitas, 2019); Ei mă consideră făcător de minuni: Viaţa lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018); Mistica rugăciunii și a revolverului: Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu (Humanitas, 2017, 2021, tradusă în poloneză); Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016, 2020, 2022); Regina Maria: Ultima dorinţă (Humanitas, 2015, 2016, 2018, 2020); Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006, 2008, 2021, Polirom 2012; piesă de teatru în regia lui Andrei Șerban, cu premiera la New York în 2007, și film premiat la Cannes în 2012, în regia lui Cristian Mungiu, cu titlul Dincolo de dealuri; cartea a fost tradusă în italiană), Nopţile Patriarhului (Polirom, 2009, Humanitas, 2019), Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut (Polirom, 2013), Tăierea fecioarelor (Humanitas, 2018, ed. a doua), Brâncuși contra SUA, piesă de teatru (ebook, Humanitas, 2021). A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă: Despre sex și identitate (Humanitas, 2017) și Cartea întâmplărilor: Mistere, ciudăţenii, uimiri (Humanitas, 2019) și a îngrijit volumul Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020). Traduceri: Fundamentele lumii fizice de Frank Wilczek; De ce, Doamne? O radiografie a suferinței de C.S. Lewis; Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus și Isus Mirele: Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor de Brant Pitre. Între 1995 și 2008, Tatiana Niculescu a fost redactor și realizator de programe, iar apoi redactor-șef la secția română a postului de radio BBC World Service, la Londra și București.
