Un spectacol cu Eduard Cârlan
Regia: Alexandru Unguru
Scenografia: Cristian Stănoiu
Despre piesa “Nenumitul Edi Cârlan” știam că este un spectacol de teatru independent, care se mai jucase anterior în alte locații și îmi doream foarte mult să ajung la un moment dat să-l văd. În cele din urmă, am decis să dau curs invitației celor de la Teatrul Arte dell’Anima.
”Nenumitul Edi Cârlan” este o comedie, însă la finalul piesei, nu am plecat cu starea pe care ți-o lasă o comedie. Sunt multe aspecte destul de subtile care îți lasă totuși o stare de tristețe. Sunt realități din viața de zi cu zi, cu care, poate, fiecare ne-am confruntat la un moment dat și nu au fost cele mai plăcute momente. Sunt scenele din autobuz cu bătrâni frustrați, provocările profesionale de la început de carieră sau interacțiunile nefericite cu vecinii de la bloc sau conversațiile cu taximetriștii. Toate acestea sunt în redate în piesă, sub forma unui spectacol de voci, cu micro-dialoguri foarte bine construite, care sunt atât de autentice, încât de multe ori te trezești în gând cu replica – “Exact!”.
Un alt aspect, care mi-a plăcut, a fost interacțiunea foarte interesantă cu publicul a personajului, care mută, din când în când, foarte fin când focusul pe feedback-ul publicului, implicându-l pe acesta în spectacol.
Teatrul Arte dell’Anima este o locație destul de intimă – cumva, spectatorii stau foarte aproape de scenă și asta poate fi și un aspect bun pentru că poți intra în toate stările transmise de personaj. Ce este însă trist, multe piese se joacă în spații mici, pe scene mici, cu actori talentați și cu potențial, la care nu ajunge foarte multă lume. Însă, de pe altă parte, consider că inițiative precum cea a Teatrului Arte dell’Anima sunt binevenite pentru tinerii actori care au potențial, au nevoie de expunere, au astfel apariții în spectacole și, ușor-ușor, pot câștiga și un public fidel.
Multe momente din piesa de teatru care se referă la condiția artistului tânăr, la început de drum, care acceptă multe compromisuri, mi-au amintit de câteva fragmente din cartea ”Bani. Muncă. Timp liber” a Elenei Vlădăreanu, apărută la Editura Nemira, în colecția Vorpal. O să redau unul dintre ele:
Cum ar trebui să arate un artist?
Aleg o revistă. O deschid. Poate așa ar trebui să arate un artist.
Frumușel. Bărbiță îngrijită. Frezuța impecabilă. Cearcăne de lucru. Cămășuța închisă la ultimul nasture. Se vede că e scumpă. Vestuță. O mână îndoită din cot, un deget vârât în vestuță, hopa, un buton de argint. Corp tras ca prin inel. Fotogenic. Bărbiță. Am zis? Am zis.
Privire îninte. Încredere. Jucăuș.
Jucăuș.
Jucăuș.
Ei, da, să fie jucăuș.
Un strop de magie.
Escapism.
Ceva gastronomie.
Eleganță.
Pentru că nu e decât o chestiune de atitudine. (p. 34)
