Ziua doi de Filit Iași a fost despre oameni. Am deschis linia de interviuri cu o discuție interesantă pe care am avut-o cu Mihaela Buruiană, scriitoare și traducătoare, o femeie de o sensibilitate și o deschidere cum rar mai poți întâlni în prezent. Am discutat despre provocările care vin la pachet cu munca de traducător, dar și cea de scriitor. Am pus în lumină riscurile acestor meserii în fața globalizării tot mai agresive și a implementării inteligenței artificiale în nișe creative. Nu știu cum au zburat cele 40 de minute pe care le-am avut rezervate și senzația de final a fost una extrem de… liniștitoare.
După finalizarea interviului, am reușit să o prind rapid pe Diana Vrabie, critic și istoric literar, conferenţiar univ. dr. la Catedra de Literatură romȃnă și universală (USARB), muzeograf MNLR și basarabeancă de-a mea, care mi-a povestit cum merg lucrurile pe la Filit Iași 2024 și de ce e un eveniment de neratat. La îndemnul ei, am decis să merg la Casa Muzeelor și să vă câteva expoziții, un loc cu totul special.
Dincolo de forfota de la Filit, Casa Muzeelor e o oază de liniște. Mi-am luat biletele necesare și am început să cutreier toate încăperile, iar marea mea mirare a fost să descopăr o altfel de reflecție și imagine a istoriei, mult mai vie și mai pregnantă.
Primul muzeu pe unde am trecut a fost cel dedicat Teatrului Evreiesc din România. Deschis la Iași, orașul în care s-a înființat, în 1876, primul teatru profesionist de limbă idiș din lume – acesta își propune să reconstituie momentele importante ale teatrului evreiesc și să valorifice moștenirea instituțiilor de cultură reprezentative pentru acesta în spațiul românesc. Amplasat la parterul Casei Muzeelor, acesta cuprinde o expoziție permanentă distribuită pe 11 săli. Cuprinzând afișe teatrale, miniaturi, dar și costumații din acele vremuri, muzeul Teatrului Evreiesc este o reflectare asupra evoluției artei dramatice evreiești, atât în perioadele sale bune, cât și în declinul impus de apariția la orizont a naziștilor.
Cel de-al doilea muzeu vizitat a fost cel dedicat Pogromului din Iași, un spațiu muzeografic amplu, cu utilizare activă a tehnologiilor informaționale, spațiu care duce greul istoriei și care ne arată atemporalitatea culpabilității. Victime și făptași, trenurile morții, mărturiile supraviețuitorilor – recunosc, am ieșit cu un mare nod în gât și cu senzația de durere în inimă pentru oamenii ajunși victime a unei ideologii bolnave.
Mi-am încheiat turul de forță cu muzeul Literaturii, un spațiu care valorifică numeroase documente și obiecte de patrimoniu, îmbinând formule consacrate de etalare a exponatelor cu unele inedite. Expoziția permanentă propune o incursiune în istoria noastră literară, organizată în paisprezece săli de expoziție, aflate la etajul întâi al Casei Muzeelor. Dintre acestea, unsprezece sunt dedicate prezentării cronologice a unor personalități literare marcante sau a unor momente importante din evoluția literaturii române, fiind create următoarele săli: Mihail Kogălniceanu, Revista Dacia literară, Vasile Alecsandri, Societatea „Junimea”, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Sofia Nădejde, Revista Viața românească și Hortensia Papadat-Bengescu. Absolut superb! Asta ar fi în două cuvinte senzația mea pe finalul vizitei.
Cea de-a doua zi de Filit s-a încheiat cu o Seară de dialog între autoarele Zeruya Shalev și Clara Uson, o seară moderată de Marina Constantinescu. Spectatorii au putut să urmărească o discuție aplicată despre emoțiile din spatele romanelor lor, romane construite destul de mult pe senzația de durere, de tragic.
Închei acest jurnal cu rugămintea de a fi pe fază pentru următoarele zile de Filit Iași 2024, acest adevărat Oscar al cărților și al Oamenilor.
