Sezonul Oscarurilor s-a încheiat luna trecută, dar amintirea celor mai bune prestații a rămas. Una din interpretările memorabile ale acestui an îi aparține britanicului Gary Oldman, care s-a descurcat de minune în ipostaza lui Winston Churchill, în drama istorică – ”Darkest Hour”, ce i-a adus mult așteptatul premiu Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal. Pe lângă asta, Oldman e cunoscut publicului larg datorită rolurilor impresionante în filmele ”Leon” și ”The Fifth Element”. Însă, ca orice actor care se respectă, Gary a încercat regulat să-și extindă orizonturile, filmându-se nu numai în hituri, dar și în pelicule mai puțin obișnuite. Așadar, cinci roluri puternice ale lui Gary Oldman despre care, probabil, nu ați știut sau cu siguranță ați uitat:
1. Meantime (1983)
Regizor: Mike Leigh
Un film foarte calculat și inteligent, care abordează mai multe probleme sociale acute, printre care: șomajul, conflictul dintre generații, discriminarea rasială, particularitățile negative ale vieții provinciale și altele, oferind o perspectivă interesantă asupra societății engleze a vremurilor lui Margaret Thatcher. Oldman se bucură de primul său rol serios, ce-i drept, episodic, însă interpretat strălucit. Acesta se află în ipostaza unui skinhead impertinent și impulsiv, o figură foarte neplăcută, dar memorabilă datorită energiei emanate de actor. De acest personaj e legată și o istorie captivantă din viața sa. Aflându-se pe platoul de filmare, Tim Roth împreună cu Gary Oldman se jucau cu o sticlă de lapte, aruncând-o sistematic unul altuia. Din greșeală, cel dintâi a nimerit o lampă fluorescentă, care s-a desprins și a transformat capul ras a lui Oldman într-o baltă de sânge. Adus la spital, chel, pătat, cu capul plin de cicatrici și îmbrăcat ca un skinhead, cu un ton implorator, artistul i-a zis lui Mike Leigh: „Pentru numele lui Dumnezeu, spune-le că sunt actor!”.
2. Track 29 (1988)
Regizor: Nicolas Roeg
Viața monotonă și cuviincioasă a unei familii americane ordinare este zguduită de apariția neașteptată, asemenea unei fantome, a copilului pierdut în urmă cu mult timp. Deși, la prima vedere, conceptul și desfășurarea ulterioară a acțiunii par evidente, regizorul lasă loc pentru dubii, încât nu e cert dacă fiul există în realitate sau nu reprezintă altceva decât produsul imaginației bolnave a mamei sale. În acest sens, pelicula aminteșe de cărțile lui Chuck Palahniuk, în care fiecare erou e dominat de idei obsesive, manifestă un comportament dubios și ascunde mai multe identități. Deoarece se operează cu figuri controversate și se pune presiune pe spectator, uimirea, dezgustul, furia, admirația și ura sunt doar câteva din emoțiile pe care le comunică filmul, în general, și personajul lui Gary Oldman, în particular. Pe fundalul atmosferei morbide actorul joacă neobișnuit de expresiv, fiind fermecător și înfiorător în același timp.
3. Prick Up Your Ears (1987)
Regizor: Stephen Frears
O peliculă biografică despre controversatul dramaturg englez, Joe Orton, un adevărat simbol al culturii LGBT și un catalizator al revoluției sexuale din anii ’60. Într-o vreme, popularitatea sa crescuse atât de mult, încât “The Beatles” l-au invitat să scrie scenarii pentru ei. Cu toatea astea, cum des se întâmplă cu oamenii de o asemenea factură, viața lui s-a încheiat tragic, fiind omorât de propriul său iubit. Oldman a reușit să transpună perfect o figură litigioasă, complexă, libertină, care a parcurs un drum lung de la un simplu visător la o adevărată vedetă, acest rol aducându-i prima nominalizare la premiul BAFTA.
4. Tiptoes (2003)
Regizor: Matthew Bright
O bandă ce a stârnit reacții controversate, dar care, analizând datele inițiale, nu o mai poți ignora. Aceasta relevă povestea unui bărbat foarte chipeș (jucat de McConaughey), care s-a născut într-o familie de pitici, însuși fiind de statură normală. Inițial, acesta e nevoit să ascundă realitatea de logodnica sa însărcinată, fiind înspăimântat de ideea că copilul ar putea moșteni gena strămoșilor săi. Bărbatul ascunde și existența fratelui său geamăn, pitic, interpretat de Gary Oldman, da, de Gary Oldman care demonstrează că potențialul său nu cunoaște limite. Un film înduioșător, care merită vizionat, cu toate că riscați să vă ardeți retina.
5. Basquiat (1996)
Regizor: Julian Schnabel
Pe alocuri plictisitor, dar grațios, filmul scoate în prim-plan evenimentele dramatice din viața lui Jean-Michel Basquiat, un pictor neoexpressionist, care a lăsat o amprentă pronunțată asupra culturii plastice americane a anilor ’80. Oldman se află în ipostaza unui aristocrat arogant, prototipul căruia este însuși regizorul, Julian Schnabel, astfel încât interpretarea nu a fost lipsită de o doză de ironie.
Sub formă de bonus: un scurtmetraj de Tony Scott, în care Oldman joacă rolul diavolului:
