Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Omar şi diavolii”, de Dan Ciupureanu, ce a apărut de curând la Editura Polirom, Colecția Ego. Proză. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
„Un personaj memorabil acest Ian-Omar. Naraţiunea se dezvoltă insinuînd că locul lui nu e de fapt nicăieri pe acest pămînt, că patria lui şi a noastră, a celor care îi citim povestea, este în altă parte. Insinuarea alunecă spre revelaţie, graţie bolilor noastre, ale părinţilor şi bunicilor şi totodată graţie istoriei. O revelaţie potenţată de un talent poetic de excepţie… Cum se întîmplă de regulă în romanele atinse de harul vizionarismului, această istorie personală tinde să dea seamă de istoria unei întregi generaţii.” (Radu Aldulescu)
„Dan Ciupureanu «explodează» cu un bildungsroman à rebours: autoficţiune crudă, nu doar lipsită de concesii pentru amorul propriu al naratorului, ci chiar înclinată spre un anumit masochism, susţinută de un ritm care îţi taie respiraţia, poetică, însă cu un simţ al grotescului ce trimite, păstrînd proporţiile, la tribulaţiile lui Ferdinand din Moarte pe credit, cu o tuşă de candoare salingeriană şi, pe alocuri, cu o încrîncenare à la Eddy Bellegueule, din fericire fără urmă de inflamare ideologică şi resentimentară. Toate acestea, punctate de flashuri psihotice care te duc cu gîndul la Recviem pentru un vis. Omar şi diavolii are o autenticitate de brut art, fiind abia în ultimă instanţă şi retroactiv un pariu cu literatura. Un pariu cîştigat miraculos.” (O. Nimigean)
Fragment în avanpremieră:
Suntem la revelion la Tudose. Roxana dansează cu Ionuţ blues, iar eu stau în spatele lui Ionuţ şi o sărut – mă mângâie pe obraz. Roxana îi spune lui Ionuţ că nu mai vrea să rămână cu el, că mă iubeşte pe mine. În fiecare zi o aşteaptă de la şcoală şi trage de ea. În fiecare zi o aşteaptă în scara blocului şi încearcă să o sărute. Nu înţelegi că te iubesc ? îi zice şi‑o scutură. Pe mine m‑a prins în Seattle şi mi‑a pus cuţitul la gât, a înnebunit de tot. Dacă îl prinde tatăl Roxanei, îl distruge. Suntem la Bârnă, la chef. Ionuţ mă cheamă în dormitor. Îmi vorbeşte numai de Roxana şi îmi trece cuţitul pe la gât, mă scuipă şi mă ameninţă. Pentru o fracţiune de secundă pune cuţitul pe masă – sunt terorizat, îl iau repede şi i‑l înfig în picior de mai multe ori, cade. Dacă te ridici, te mierlesc ! îi zic, aştept un moment şi plec de la chef acasă. De atunci nu o mai caută pe Roxana şi nu s‑a mai luat de mine. Roxana coboară plângând din casă. Ce s‑a întâmplat ? Mami mi‑a zis să dispar din casa ei, n‑o mai suport. Cum aşa? Nu mai vreau să mă duc acasă. Atunci hai la Costi! Dormim o noapte la frate‑meu, Costi. După câteva zile o aduc acasă, nu urc cu ea, rămân în faţa blocului. Tatăl Roxanei coboară şi‑mi dă două palme. Dacă te mai prind cu fi‑mea, te omor! Cât a fost plecată de acasă, vecinii le‑au povestit totul despre isprăvile mele din cartier, nu mai vor nici să audă de mine. Roxana se preface că pleacă la facultate, iese din scara blocului, se descalţă, apoi revine în scară tiptil şi urcă cu liftul la mine. Ne vedem din ce în ce mai rar. Codiţă e apatic, de câteva zile se bagă în şifonier şi doarme acolo. Nu am bani să‑l duc la veterinar. Îl sun pe Marius şi‑i cer un milion. Iau taxiul. Codiţă miorlăie înfundat, în agonie – nu l‑am mai scos niciunde în ultima vreme. Aşteptăm alături de alte pisici şi căţei. Doctoriţa spune că nu mai are ce să‑i facă. E prea bătrân, ficatul şi rinichii i‑au cedat. Îl pun pe patul din camera
mea şi mă aşez pe covor, cu mâinile în jurul lui. Drumul cu taxiul l‑a slăbit de două ori mai mult. Îşi ţine gura deschisă – are convulsii. Se zbate de câteva ori şi asta a fost. Plâng în hohote şi urlu. Tata îl bagă într‑o pungă de plastic şi‑l îngroapă lângă centrala de gaze. Nu mănânc, nu dorm, de câteva zile beau şi plâng.
Dacă mi‑ai fi spus cu ani în urmă că te vei îmbolnăvi, ţi‑aş fi cusut un hanorac şi aş fi scris pe el cele şapte păcate de la care nu trebuie să te abaţi. Dacă aş fi ştiut că la un moment dat nu te va mai interesa nimic şi vei sta seara la birou, uitându‑te la un ecran alb până adormi, iar dimineaţa te voi târî ca pe un sac de cartofi spre pat, nu ţi‑aş mai fi dat nicio bucăţică din ciocolata mea, când eram fericită şi nu aveam nevoie de nimeni. Anii au trecut şi mă uit la tine cum stai pe scaun şi nu zici nimic – din când în când te întreb dacă eşti bine, iar tu îmi arăţi ecranul alb.
Despre autor:
Dan Ciupureanu (n. 1983, Craiova) a cîştigat concursul de debut al Editurii Vinea, în 2014, cu volumul Efectul calmantelor, pentru care a primit Premiul pentru debut în poezie al revistei Tiuk!. În 2015 a publicat volumul de poezii Liderul grupei mici de la grădiniţa de stat nr. 2, nominalizat pentru premiile Artgothica. În 2016 îi apare în Franţa Les jeux paralympiques, poeme, în traducerea Carinei Nedov. A publicat în numeroase reviste literare din România, Germania şi Franţa poezie, teatru şi proză scurtă. Locuieşte în Franţa.
