Ziua de sâmbătă de la FILIT (și, din păcate, ultima a mea la acest super-eveniment cultural) a debutat pentru mine cu moderarea a două evenimente, despre care voi scrie, în cele ce urmează, pe larg. Am avut emoții, desigur, dar faptul că am avut pe scenă, alături de mine, oameni cu experiență în ale scrisului, cititului și vorbitului în public m-a făcut să trec peste ele și să încerc să mă ridic la nivelul evenimentelor.
Proiectul ”iZiLIT – Întâlnire Zilnică cu LITeratura”: o aplicație pe telefon prin care tinerii pot primi zilnic recomandări de lectură. Prezintă: Claudia Popescu
Auzisem despre aplicația iZiLIT cu ceva timp în urmă, după un interviu luat de către Eli Bădică pe Bookaholic managerului de proiect, Claudia Popescu, dar adevărata întâlnire cu aplicația am avut-o în dimineața discuției, pregătindu-mă de moderare. iZiLIT este un proiect al Bibliotecii Județene George Barițiu Brașov, realizat în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) si Uniunea Editorilor din România (UER), cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și poate descărcată gratuit pentru Android și IOS. Aplicația trimite zilnic, la ora 10, o recomandare de lectură, pe telefon, întotdeauna din literatura română contemporană. Recomandarea este însoțită de imaginea coperții, o notă despre conținut și o biografie a autorului, ambele scurte, pentru că se încearcă ca toată informația să încapă pe un ecran de telefon.
Doamna Claudia Popescu a explicat câteva dintre particularitățile aplicației și de ce era necesară o astfel de inovație tehnologică: ”Sunt localități în care nu există biblioteci, în care nu există librării, în care nu există evenimente. Și atunci ne-am pus întrebarea cum putem să facem să aducem cartea zilelor noastre aproape de toți tinerii. Răspunsul a fost firesc: prin intermediul telefonului mobil, pentru că dacă nu avem multe lucruri în România, telefon mobil are toată lumea.” Printre lucrurile care se vor adăuga în aplicație în viitorul apropiat este acela că, la fiecare carte, se vor oferi linkuri spre magazinul online unde cartea se poate găsi spre cumpărare, dar și, foarte important, o hartă a bibliotecilor publice de unde respectiva carte se poate împrumuta.
”Unicitatea aplicației este aceea că vă ține într-un contact zilnic cu literatura.”
O altă particularitate a aplicației este aceea că și-a dorit de a facilita cumva dialogul dintre cititor și autor, existând un buton care vă duce pe pagina de facebook, publică, a celui care a scris cartea. Și, dincolo de asta, aproape toți autorii români prezenți la FILIT vor avea cărțile prezentate în viitorul apropiat.
”Cum se scrie un blog”. Întâlnire cu bloggerii: Eli Bădică, Anita Natascia Bernacchia, Laura Câlțea, Constantin Piștea. Moderator: Jovi Ene
Greu să scrii despre un eveniment la care ai participat și a trebuit să pui întrebări (mulțumesc organizatorilor pentru oportunitate), dar să încerc să rezum câteva dintre cele spuse de cei de pe scenă. Am încercat să-i prezint pe fiecare, căutând prezentările lor oficiale de pe site-urile sau blogurile la care scriu și, apoi, am încercat să-i stârnesc nu cu întrebări incomode, ci cu idei despre arta de a scrie (pe blog sau nu) și cu sfaturi pentru tinerii aflați în sală, destul de mulți, care încercau să prindă ceva din ”pasiunea blogului”.
Întrebată despre nașterea pasiunii sale pentru scris, Eli Bădică și-a adus aminte de copilărie:
”Prima mea amintire din copilărie a fost asta: Eram într-o bucătărie tip vagon, într-un sat foarte strâmt, și scriam într-un vocabular diferite lucruri. E adevărat, niciodată nu m-am gândit că o să fac din asta o meserie, că o să scriu zilnic, dar niciodată personalitatea nu s-a despărțit de această chestiune a scrisului.”
Discutând despre cum a devenit blogger, Constantin Piștea și-a adus aminte de începuturile sale pe platformele blogspot și wordpress, dar și despre gândirea sa privind viitorul:
”A fost o joacă de la bun început, am pornit de la faptul că îmi plăcea foarte mult să citesc și am zis să le spun și altora despre lecturile mele. Nici nu mă gândeam că, la un moment dat, toată treaba asta s-ar putea transforma în ceva oarecum profesionist. Nu cred că se poate câștiga din blog, poate dintr-unul colectiv, dar eu o fac în continuare de plăcere, iar din când în când sunt onorat de invitații la evenimente de genul acesta.”
Pe Laura Câlțea, cea care scrie pe Blogul unei cititoare de cursă lungă, am încercat s-o provoc cu una dintre discuțiile care se poartă, cu ironie sau nu, printre bloggeri, respectiv cu întrebarea dacă este necesar să se scrie nu numai despre cărțile și evenimentele culturale faine, dar și despre cele slabe, lipsite de talent etc. pe care le citim sau la care participăm. Ea a spus, printre altele:
”Scriu și când nu-mi place, dar în general, mai ales acum când timpul meu este destul de limitat, încerc să scriu mai mult despre lucrurile frumoase. Mi se pare că acest univers Social Media în care trăim cumva îi atrage pe foarte mulți să-și reverse frustrările, ceea ce nu mi se pare foarte frumos, așa că încerc să scriu despre lucrurile frumoase. În cazul în care există ceva care nu-mi place, da, scriu, dar în general îmi place să găsesc lucruri de admirat decât de criticat.”
Pe Anita Natascia Bernacchia nu o cunoașteam, dar am aflat câteva lucruri despre ea pe internet, unul dintre cele mai spectaculoase fiind acela că scrie pe primul blog italian dedicat culturii și literaturii române, ”Romania e Cultura, Ora!”, care este găzduit de portalul italian al informațiilor culturale, Cultora.it. Poate și de aceea, în mod firesc, întrebările mele au venit despre acest blog, diferențele dintre blogurile italiene și române și cum vede ea impactul blogurilor culturale asupra culturii românești, în general:
”Am avut ideea acum ceva timp să am un blog în italiană despre literatura română și despre evenimentele culturale din România, pentru că credeam că lipsește așa ceva în universul cultural italian. După ce un prieten a înființat un portal cultural, m-a invitat și pe mine să am un blog: unul în care povestesc despre mai multe, despre literatură română, autori noi, traduceri care apar. Ca să transmit literatura română în Italia printr-un blog, nu printr-o revistă academică, care să fie mai aproape de lume, care să apropie publicul italian de cultura română.”
Am încercat să provoc bloggerii cu privire la publicul țintă și la publicul cititor, cu o întrebare care putea părea unora misogină, dar care avea la bază un citat dintr-un autor român, Adrian Petru Stepan, care spunea așa într-o carte apărută la Editura Univers: ”Fără metafore inutile, îmi permit să-mi delectez cititoarea – pentru că am aflat că cititorul în România este aproape întotdeauna de sex feminin – cu o întâmplare aproape neverosimilă.” Așadar, cum se pregătesc bloggerii de această ”invazie” a cititorilor de sex feminin? Constantin Piștea a răspuns că așa este, majoritatea celor care îi dau like sau comentează la postările sale de pe Facebook cu privire la cărți sunt femei. Laura a ținut să contrazică această întrebare ”tendențioasă”, spunând că statisticile ei spun că are mai mulți cititori bărbați, doar că nu simt nevoia să se exprime, iar despărțirea pe genuri este absolut inutilă. Este vorba despre oameni care citesc și nu contează dacă ești bărbat, femeie, ești blogger sau bloggeriță, contează ceea ce scrii.
În privința timpului petrecut pentru a scrie pe blog (cu paranteza că ea nu se consideră a fi bloggeriță), Eli Bădică a spus că a început scriind aproape un articol pe zi, dar totul depinde de dificultatea articolului. O cronică literară îi ia aproximativ 5-7 ore, pentru că nu dă drumul unei cronici până când nu e convinsă că e ok și nici nu se apucă să scrie dacă știe că are doar două ore la dispoziție – ”Știu din start că dacă nu am suficientă vreme, nu va ieși cum mi-aș dori”. Un interviu îi ia aproximativ 10 ore, mai ales dacă este un interviu cu un autor străin, fiind vorba de transpunere, scriere în engleză pentru secțiunea în limba engleză a site-ului și apoi traducere. Dacă scrie o știre sau o relatare de la un eveniment, e posibil să se încadreze într-o oră, două-trei. Laura a adăugat la cele spuse de Eli câteva lucruri din experiența proprie: a lansat blogul în mai 2014, iar în următorul an a stat acasă și a făcut treptat blogul să crească, a creat destul conținut; dar și asta înseamnă responsabilizare și auto-disciplină, pentru că cititorii solicitau opiniile ei despre o carte sau alta și asta o responsabiliza să scrie despre ele; în plus, a spus că ”poți să câștigi din blog, dar nu poți să trăiești din blog”.
”Cred că trebuie să spunem și ceea ce este mai puțin reușit la o carte, pentru ca acei scriitori despre care scriem să vadă că suntem atenți și că produsele lor sunt perfectibile, nu sunt perfecte.” (Constantin Piștea)
”Dacă tu ești responsabil, îți respecți cititorii și nu-i consideri mai prejos decât tine, îi consideri egalii tăi, ei simt asta și, prin urmare, te vor urmări, fie că ești în offline, fie că ești în online.” (Eli Bădică)
Discuția a continuat cu libertatea din lumea blogurilor, iar disputa a intervenit, amical, între Eli și Laura. Eli a spus că e prea multă libertate în lumea blogurilor, sunt multe bloguri, nu neapărat literare, unde cei care scriu nu au absolut nicio coerență, nu se gândesc cum scriu, de ce scriu, pentru cine scriu. Textele care sunt scrise prost, în limba română, fără diacritice (lipsa acestora o enervează foarte mult) fac mai mult rău industriei editoriale, dar și blogurilor în general. Ba chiar Eli ”ar da jos” blogurile care sunt și țin lucrurile într-o zonă submediocră, nuanțând apoi această expresie: aceste bloguri, scrise prost, ar trebui sancționate de cititori.
Întrebată despre felul în care ar sancționa blogurile sau dacă ar trebui să existe un fel de ”Cod deontologic al bloggerilor”, Laura Câlțea a răspuns, printre altele, că este de acord că ar trebui să existe o responsabilitate a bloggerilor, dar în același timp, la un moment, aceștia se cern. Sunt foarte mulți dintre cei care scriu care sunt foarte tineri și părerea ei este că este foarte greu să scrii bine atunci când ești foarte tânăr, aducând exemplul personal, Laura a început să scrie pe blog la 30 de ani, iar ”ca să știi să scrii bine, trebuie să citești bine, în primul rând.”
După o discuție despre bloggeri vs. critici literari, despre găști și grupulețe, despre prea puțină critică de întâmpinare și deloc critică de întâmpinare pe literatură tradusă, despre limbajul de lemn al criticii și limbajul apropiat de cititori al bloggerilor, am încercat să îi provoc pe invitați să dea sfaturi pentru cei din sală, care să îi îndemne să se apuce de scris, fie că vorbim de blog sau alt fel de scris:
”Dacă vreți să trăiți din literatură, primul pas ar fi să faceți un blog, după care al doilea ar fi să-l faceți la modul serios, cât mai determinați. Ar trebui să-ți faci un blog doar dacă ai ceva de spus și, din momentul în care l-ai făcut, să fii responsabil pentru ceea ce spui.” (Laura Câlțea)
”Pentru ca o persoană să scrie despre cărți, primii pașii sunt următorii: să citească, să citească, să citească și cândva după ce au citit, citit, citit, să scrie. Și după aceea să încerce să și rescrie, să nu le arunce în lume imediat ce au scris. Să le mai lase puțin și să se întoarcă să le rescrie.” (Eli Bădică)
”Ideea ar fi să citească foarte mult înainte să se apuce de scris. Important este să fie originali atunci când scriu ceva, pentru că în felul acesta își vor contura un stil, iar editurile nu vor neglija lucrurile acestea și îi vor căuta.” (Constantin Piștea)
”Scriitori în centru”. Invitați: Adina Popescu, Tatiana Țîbuleac, Vlad Zografi. Moderator: Bianca Burța-Cernat
Mi-a părut rău că nu am asistat la toată discuția celor trei invitați, pentru că a doua jumătate, pe care am prins-o, s-a dovedit a fi savuroasă, principalul merit fiind al lui Vlad Zografi, exuberant, amuzant și autoironic. S-a discutat aplicat, despre cărțile trecute și viitoare, despre felul în care te subjugi lumii create, din care iesi cu dificultate.
Despre cărțile viitoare, aflate în pregătire (îi așteptăm anul viitor să ni le prezinte), invitații au spus următoarele:
Tatiana Țîbuleac: Scriu o carte de amintiri, (probabil) nostalgică, o carte în care mi s-a făcut dor de Chișinău. O carte care nu știu dacă va prinde în România.
Adina Popescu: Sunt blocată de peste un an la finalului volumului 2 din ”O istorie secretă a Ţării Vampirilor”. Nu mai scriu cu poftă și entuziasm.
Vlad Zografi: Eu sunt un scriitor ortopedic. Prima carte s-a numit ”Genunchiul stâng sau genunchiul drept”. Când am scris cea mai recentă carte, am fost operat la șoldul drept. Acum mă operez la șoldul stâng, deci scriu romanul de șold stâng, pe care îl voi numit ”7 octombrie”.
După-amiaza și seara FILIT a fost prilej de discuții literare restrânse, de mini-interviuri, de pahare de vin băute cu prietenii vechi și noi. Din păcate, pentru mine, FILIT 2017 s-a încheiat în seara celei de-a patra zile, dar pentru cititorii Filme-cărți.ro întâlnirile FILIt vor continua zilele următoare cu interviuri și o anchetă literară.
Abia aștept ediția 2018 și vă recomand să vă rezervați din timp o plimbare la Iași în perioada festivalului. Merită!
