Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Prinţesa statornică”, de Philippa Gregory, apărut de curând în cadrul Colecției Biblioteca Polirom. Actual de la Editura Polirom. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
Despre carte:
E cunoscuta drept sotia stearpa a unui rege puternic, dar in spatele acestei imagini se ascunde o poveste seducatoare. Katherine de Aragon este Infanta Spaniei, nascuta din stirpe de razboinici, din parinti cu singe nobil. La nici patru ani ea e fagaduita unui Print de Wales, lui Arthur, si crescuta ca viitoare Regina a Angliei. Nu are nici o farima de indoiala ca soarta o va aduce la curtea unei tari de la capatul lumii, o țara rece si uitata de Dumnezeu. Arthur este inca un copil cind se intilnesc; obiceiurile noii ei lumi sint aspre, mincarea e ciudata, ca si oamenii, care o privesc cu raceala. Incet-incet isi uita insa temerile, viata devine mai usoara; dar Arthur moare de timpuriu si Katherine e din nou in voia sortii. Visul ei de a conduce un regat se intuneca din nou. Salvarea va veni insa de la Henric, rasfatatul si mai tinarul frate al lui Arthur, cu care Katherine se va casatori. Curtea regala se impotriveste, parintii ii sint prea putin de ajutor. Katherine nu-si dezminte insa stirpea razboinica: va face orice sa-si implineasca visul, va minti daca va fi nevoie si va muri mintind, dar va fi sotia viitorului Henric al VIII-lea si Regina Angliei.
Fragment:
Întîi s-a auzit un țipăt, apoi vîlvătaia care înghițea cu zgomot draperiile de mătase, şi răsunară strigăte de spaimă din ce în ce mai puternice, care au început să treacă de la un cort la altul, odată cu flăcările ce cuprindeau un drapel de mătase după altul, urcau pe frînghiile cu care erau ancorate corturile și izbucneau prin ușile de muselină. Pe urmă caii au început să necheze, iar oamenii țipau la ei să-i liniștească, dar teroarea care răzbătea din vocile lor nu făcea decît să-i sperie mai tare; în curînd, întregul cîmp era cuprins de flăcări, iar fuioarele de fum se ridicau în noaptea care răsuna de strigăte și țipete.
Copila înspăimîntată se ridică iute în capul oaselor în pat, își chemă mama în spaniolă, apoi strigă :
— Maurii? Au venit maurii?
— Doamne, apără-ne ! Au dat foc taberei, rosti doica ei, cu răsuflarea tăiată. Sfîntă Fecioară, au să mă necinstească, iar pe tine au să te spintece cu secerile.
— Mamă! strigă fetița, chinuindu-se să se dea jos din pat. Unde e mama?
Se năpusti afară, cu cămașa de noapte înfășurîndu-i-se în jurul picioarelor, lăsînd în urmă draperiile cortului deja cuprins de flăcări, arzînd intr-un infern copleșit de panică. Se aprinsese întreaga tabără, mii și mii de corturi, iar scînteile țîșneau în noapte ca niște fîntîni arteziene, împrăștiind roiuri de licurici care nimiceau totul în calea lor.
— Mamă! strigă fetița după ajutor.
Din inima flăcărilor ieșiră doi cai uriași, ca niște creaturi mitice, mișcîndu-se ca unul, negri ca tăciunele pe lîngă strălucirea focului. Mama copilei, aflată în șa, atît de sus că n-o puteai ajunge nici cu gîndul, se aplecă să-i vorbească fetiței, al cărei cap abia dacă ajungea pînă la greabănul calului:
— Rămîi cu doica și fii cuminte, îi porunci, fără urmă de teamă în glas. Eu și tatăl tău trebuie să mergem să ne arătăm oștenilor.
— Lasă-mă să vin cu tine! Mamă! Au să mă ardă de vie. Lasă-mă să vin și eu! Au să mă prindă maurii! spuse copila ridicindu-și brațele către mama ei.
Vîlvătaia se oglindea straniu în platoșa mamei, în apărătorile din metal gravat pentru picioare, făcind-o să pară în întregime din metal – o femeie din argint, poleită cu aur, aplecindu-se în față ca să dea ordine.
— Dacă soldații nu mă văd, vor fugi, spuse pe un ton sever. Nu ți-ar plăcea să se întîmple una ca asta.
— Nu-mi pasă! se plînse copila, cuprinsă de panică. Nu mă interesează nimic în afară de tine! Ridică-mă!
— Oștirea e mai de căpătîi, declară femeia de sus, din șaua calului. Trebuie să plec. Își struni calul şi se îndepărtă de fiica ei înspăimîntată.
— O să vin să te iau, îi spuse peste umăr. Așteaptă-mă aici. Acum trebuie să fac asta.
Neajutorată, fetița nu putu decît să-şi privească părinţii indepărtindu-se călare.
— Madre! scînci ea. Madre! Te rog!
Dar femeia nu privi în urmă.
— O să ne ardă de vii! țipă Madilla, servitoarea, din spatele Fugi! Fugi și te-ascunde!
— Ai face bine să taci, se întoarse fetița spre ea, înfuriată. Dacă eu, însăși Prințesa de Wales, pot să rămîn intr-o tabără în flăcări, atunci tu, care oricum nu ești decît o morisca, negreşit poți să înduri așa ceva.
A rămas privind cum cei doi călăreți mergeau de colo-colo în tabără, printre corturile în flăcări. Pe unde treceau, țipetele se linișteau, readucînd o urmă de disciplină în tabăra cuprinsă de groază. Oamenii au început să formeze șiruri pînă la canalele de irigație și să-și dea unii altora găleți cu apă, revenindu-și din spaimă și restabilind ordinea. Disperat, generalul alerga printre ei, lovindu-i cu latul sabiei și încercînd să-i așeze în formație pe oamenii care încercaseră să fugă cu doar cîteva clipe înainte, aliniindu-i pentru apărare în cazul în care maurii ar fi observat coloana de foc de pe zidurile lor și ar fi hotărît să atace cîtă vreme tabăra era cuprinsă de haos. Dar maurii nu s-au arătat în noaptea aceea ; au rămas la adăpostul zidurilor castelului, intrebindu-se ce drăcovenie mai puneau la cale în beznă smintiții de creștini și prea temători să se apropie de infernul lor, fiindcă bănuiau că era vorba de vreo capcană întinsă de necredincioși.
Copila de cinci ani privea cum dîrzenia mamei sale înăbușea chiar și focul, cum siguranța ei de regină domolea panica oamenilor, iar încrederea ei în victorie făcea realitatea dezastruoasă să pară lipsită de importanță. Fetița se cocoță pe un cufăr, își înfășură poalele cămășii de noapte în jurul picioarelor goale și rămase pe loc, așteptînd ca tabăra să se liniștească.
Cînd mama ei s-a întors la ea, a găsit-o calmă și fără urmă de lacrimi în ochi.
— Catalina, te simți bine?
Regina Isabella a Spaniei descălecă și se apropie de cea mai mică și mai prețioasă dintre fiicele ei, făcînd un efort să nu se arunce în genunchi și s-o îmbrățișeze. Tandrețea nu avea s-o transforme intr-o războinică a lui Cristos, iar astfel de slăbiciuni nu trebuiau încurajate la o prințesă.
Copila era la fel de curajoasă ca mama ei.
— Mă simt bine acum, spuse.
— Nu ți-a fost teamă?
— Deloc.
Femeia dădu aprobator din cap.
Spaniei.
— Și Prințesă de Wales, adăugă fiica ei.
