Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Nisipurile arabe”, de Wilfred Thesiger, apărut de curând la Editura Polirom, Colecția Hexagon-Cartea de călătorie. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
În sudul Peninsulei Arabe se întinde Rub al-Khali („Ţinutul pustiu”), unul dintre cele mai mari deşerturi nisipoase din lume, o pustietate atît de înspăimîntătoare, încît pînă şi arabii o evită. Este zona în care, din 1945 pînă în 1950, a călătorit exploratorul şi scriitorul englez Wilfred Thesiger, într-o vreme cînd mare parte din această regiune încă nu fusese văzută de vreun european. Cartea sa istoriseşte extraordinarele călătorii prin „Ţinutul pustiu”, în care s-a aventurat împreună cu cîţiva beduini, adoptîndu-le obiceiurile şi traiul de zi cu zi, despre care T.E. Lawrence spunea că e „o moarte în viaţă”. Nisipurile arabe este cronica unui trecut dispărut, un omagiu adus unui popor magnific, unor oameni care, în ciuda greutăţilor şi pericolelor, au făcut dovada unui curaj şi a unei loialităţi ieşite din comun.
„Prin descrierea vieţii tradiţionale a beduinilor, Nisipurile arabe este probabil cea mai bună carte scrisă vreodată despre Arabia şi un tribut adus unei lumi pierdute acum pentru totdeauna.” (The Guardian)
Din cuprins:
Abisinia şi Sudan • Preludiu în Dhofar • Nisipurile din Ghanim • Pregătiri secrete la Salalah • Prima traversare a deşertului Rub al-Khali • De la Salalah la Mukalla • A doua traversare a deşertului Rub al-Khali • De la Sulaiyil la Abu Dhabi • Coasta Piraţilor • O vacanţă în Buraimi • Nisipurile mişcătoare Umm al-Samim • Nisipurile Wahiba • Uşa se închide
Fragment:
Au trecut trei luni până m‑am întors la Salalah. Luni grele, de mers permanent, în decursul cărora am învăţat să‑i admir pe însoţitorii mei şi să le apreciez abilităţile. În curând mi s‑a părut mult mai uşor să‑mi petrec timpul alături de aceşti oameni din triburi decât de arabii mai progresişti din oraşe, care, după ce au renunţat la obiceiurile şi tradiţiile lor, au adoptat câte ceva din obiceiurile noastre. Eu, personal, preferam de mii de ori siguranţa de sine arogantă a beduinilor în locul sensibilităţilor uşor de rănit ale unui effendi. Începeam să văd deşertul ca un beduin şi să‑i judec pe oameni aşa cum îi judecau ei. Venisem aici căutând mai mult decât lăcuste şi descopeream viaţa pe care o căutam.
În mintea mea persistă mai cu seamă două amintiri din această călătorie. O luasem la drum separat prin nisipurile din Ghanim împreună cu vreo doisprezece arabi, în timp ce ceilalţi au continuat să meargă spre Mughshin. Trecuseră opt zile de când plecaserăm de la fântâna din Shisur şi ni se terminase apa de 24 de ore. Ne aflam în apropiere de Bir Halu („fântâna dulce”), când am dat peste smocuri înflorite de colţul‑babei, care creşteau pe unde căzuse o aversă de ploaie cu câteva luni înainte. Am păscut cămilele o vreme, după care am sugerat să ne continuăm drumul până la fântână, căci îmi era sete. În cele din urmă, Tamtaim, Sultan şi Musallim au venit cu mine; ceilalţi au spus că ni se vor alătura mai târziu, după ce îşi vor hrăni cămilele. Am sosit la fântână, am deşeuat cămilele, le‑am adăpat şi apoi ne‑am aşezat lângă fântână. Nimeni nu băuse încă. Eram neliniştit să nu par nerăbdător, dar la un moment dat am propus să bem. Sultan mi‑a dat un bol cu apă. I l‑am oferit bătrânului Tamtaim, dar el mi‑a zis să beau, spunând că aşteaptă să vină şi ceilalţi, adăugând că, de vreme ce erau tovarăşii lui de drum, ar fi fost necuviincios din partea lui să bea în lipsa lor. Învăţasem deja că un beduin nu profită niciodată de un tovarăş hrănindu‑se în absenţa lui, dar această abţinere mi se părea exagerată. Ceilalţi au sosit abia după cinci ore, când eram complet exasperat şi foarte însetat. Deşi apa părea delicios de rece şi limpede, avea gustul unei doze puternice de sare Epsom1; am luat o înghiţitură zdravănă şi am scuipat‑o fără să vreau. Era prima mea experienţă cu apa din Nisipuri.
După câteva zile am trecut pe lângă nişte urme. Nici măcar nu eram sigur că erau urme de cămile, deoarece erau mult estompate de vânt. Sultan s‑a întors spre un bărbat cu barbă căruntă care era priceput la citirea urmelor şi l‑a întrebat ale cui urme erau; omul s‑a întors într‑o parte şi le‑a cercetat pe o distanţă scurtă. Apoi a sărit de pe cămilă, a analizat urmele acolo unde traversau un teren tare, a sfărâmat nişte balegă de cămilă între degete şi s‑a întors la noi. Sultan l‑a întrebat: „Cine erau?”, iar omul a răspuns: „Erau din tribul Awamir. Sunt şase oameni. I‑au atacat pe cei din tribul Junuba de pe coasta de sud şi le‑au luat trei cămile. Au venit aici de la Sahma şi au adăpat animalele la Mughshin. Au trecut pe aici acum zece zile”. Nu văzuserăm arabi de şaptesprezece zile şi n‑am văzut timp de încă douăzeci şi şapte de zile. La întoarcere, ne‑am întâlnit cu nişte membri ai tribului Bait Kathir lângă Jabal Qarra şi, când am făcut schimb de noutăţi, aceştia ne‑au spus că şase oameni din Awamir îi atacaseră pe cei din tribul Januba, omorâseră trei dintre aceştia şi le luaseră trei cămile. Singurul lucru pe care nu‑l ştiam deja era faptul că omorâseră pe cineva.
Aici, fiecare cunoştea urmele propriilor cămile, iar unii puteau să‑şi amintească urmele aproape tuturor cămilelor pe care le văzuseră. Puteau să‑şi dea seama dintr‑o privire, după adâncimea urmelor, dacă o cămilă era călărită sau liberă şi dacă era gestantă. Studiind urme ciudate, puteau spune zona din care venea cămila. De pildă, cămilele din Nisipuri au tălpi moi, marcate cu dungi zdrenţuite de piele descuamată, în timp ce, dacă vin din şesurile acoperite cu pietriş, copitele lor sunt netede, lustruite. Beduinii puteau să‑şi dea seama cărui trib îi aparţinea o cămilă, deoarece triburile deţineau rase diferite de cămile, care se pot deosebi, toate, după urmele pe care le lasă. Uitându‑se la balega lor, puteau adesea să deducă unde păscuse o cămilă şi puteau spune cu certitudine când fusese adăpată ultima oară, iar datorită cunoştinţelor pe care le aveau despre regiune puteau, probabil, să spună şi unde anume fuseseră adăpate. Beduinii sunt întotdeauna bine informaţi în privinţa politicii din deşert. Cunosc alianţele şi duşmăniile triburilor şi pot ghici care triburi s‑ar ataca între ele. Beduinul nu va scăpa vreodată ocazia de a face schimb de noutăţi cu oricine se întâlneşte şi e dispus să se abată mult de la drumul său pentru a obţine veşti recente.
1 comment
O carte excelenta !