Joi, 17 martie, de la ora 20:30, filmul “Déjà vu”, în regia lui Dan Chișu, cu Ioana Flora, Mirela Oprișor și Dan Chișu în rolurile principale, are premiera pe CINEPUB. Odată cu acest film, CINEPUB anunță lansarea online a celui de-al treilea episod din Istoria Alternativă a Cinemaului Românesc – ICAR, produs de CINEPUB pentru Scena9, hotspotul cultural al BRD – Groupe Société Générale.
Filmat din unghi subiectiv de actorul principal,”Déjà vu” este unul dintre cele mai curajoase filme românești. Spectatorii sunt invitați să descopere dormitorul, baia, amanta, bucătăria, alimentele din frigider, soția, mașina, casa de vacanță, certurile cu cele două femei din viața lui Mihai, protagonistul filmului… chiar prin ochii lui.
Ioana Flora, Mirela Oprișor și Dan Chișu (în dublu rol, de actor și regizor) interpetează trei personaje aflate într-un dificil impas emoțional. ”E un proiect de suflet în care mi-am dat voie să risc, actoricește vorbind, în care am ieșit din zona mea de confort”, a declarat Ioana Flora despre rolul din ”Déjà vu” (Aarc.ro).
În afară de ”Déjà vu”, pe CINEPUB mai sunt disponibile alte trei filme semnate de Dan Chișu: ”Și caii sunt verzi pe pereți”, ”Ursul” și WebSiteStory.
În această săptămână CINEPUB propune cinefililor și cel de-al treilea episod ICAR , care ridică problema educației la români, dezbătută de protagoniștii și realizatorii Moromeților și propune cinefililor o întâlnire neașteptată: cu “Niculae cel tânăr” care a devenit adult ”A făcut ASE-ul, e patron de firmă…” (Vivi Drăgan Vasile, directorul de imagine al filmului)
Cinepub.ro este singurul portal de cinema românesc online, distribuit gratuit și cu acordul legal al producătorilor și cineaștilor independenți, cu premiere în fiecare joi seara, de ficțiune, documentar sau animație, scurt sau lungmetraj.