Stiri

Alexandra Gulea şi Thomas Ciulei, la KINObservator-ul de la Union

matei-copil-miner-217098lDuminică, 24 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române (Strada Ion Câmpineanu nr. 21) va fi prezentată, în cadrul seriei de evenimente KINObservator, cea mai recentă premieră românească, MATEI COPIL MINER, film ce marchează debutul în lungmetrajul de ficţiune al Alexandrei Gulea.

Proiecţia va fi urmată de o discuţie a publicului cu regizoarea şi scenarista Alexandra Gulea, producătorul Thomas Ciulei, compozitorul Stéphane Karo, actriţele Tania Popa şi Rodica Ionescu.

MATEI COPIL MINER, o coproducţie România-Germania-Franţa, a avut premiera mondială în cadrul secţiunii „Bright Future” a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam de anul acesta. Ulterior, filmul a mai fost selecţionat şi distins la numeroase festivaluri importante, precum: Zlín Film Festival, Valencia Cinema Jove Film Festival, TIFF Cluj, Anonimul Sfântu Gheorghe, Pesaro International Film Festival (Premiile „Lino Micciché” şi „Giuria jovane”), Katowice International Festival of Film Producers „REGIOFUN” (Marele Premiu).

Acesta este cel de-al 18-lea eveniment din cadrul KINObservator-ului, program organizat de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista „Observator cultural”, începând din noiembrie 2012. Printre cineaştii ale căror filme au fost prezentate şi discutate până acum în cadrul programului se numără românii Cristian Mungiu, Dan Chişu, Paul Negoescu, Radu Gabrea, Marian Crişan, Florin Piersic Jr., Călin Peter Netzer, Adrian Sitaru, Cătălin Leescu, Corneliu Porumboiu, Igor Cobileanski, Vali Hotea, Tudor Cristian Jurgiu, Anca Damian şi Bogdan Mustaţă, dar şi croatul Pavo Marinković.

Scurt sinopsis MATEI COPIL MINER:

Matei are 11 ani şi locuieşte cu bunicul său într-o regiune minieră din România. Părinții lui au plecat să lucreze în Italia. Între bunic și copil se formează o relație foarte strânsă. În urma unui incident la şcoală, Matei este exmatriculat pe nedrept. Bunicul reacționează violent și încrederea lor reciprocă este distrusă. Matei fuge de acasă și ajunge la Isidor, un păstor, care-l trimite înapoi la școală. În schimb, Matei merge la București, unde descoperă Muzeul de Ştiinţe Naturale şi își dă seama că preferă știința în locul vieţii de păstor.

Vă aşteptăm!

Parteneri media ai Cinematecii Române: Radio România Cultural, Observator cultural, Tabu, Cinemagia, CinemaRx, Port.ro, Urban Things – Chestii Urbane, Bucuresteni.ro, Calendar Evenimente, COOPerativa Urbană, CentrulVechi.com, OrasulVechi.ro, Filme-carti.ro.

Articole similare

Lansarea volumului Carte de bucate regale

Jovi Ene

Evenimentele Editurilor Polirom şi Cartea Românească la Gaudeamus 2012

Jovi Ene

„Her Story, Her Future” – Finalul celei de-a doua ediții a programului de mentorat dedicat femeilor din industria filmului

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult