În această lună, am citit revista România literară.
–”România literară” nr. 16-17/14 aprilie 2017. Din fericire, mai există cronicari de la această revistă literară care apreciază eforturile unor editori mici, care mizează pe literatura românească. Unul dintre aceste cazuri este Un cristian, despre care scrie Răzvan Voncu, în legătură cu cartea ”Ca motorul unui Ford din 1931”, de Nora Iuga: ”E bună și intuiția lui un cristian de a relua, în discuțiile din 2010 și 2016, subiecte abordate în cel din 2007. În 2007, poeta miza, de exemplu, pe anumiți tineri (susținerea începătorilor fiind o convingere profundă), iar alegerile ei erau atât de anapoda, încât numai desăvârșita candoare le salva de ridicol. În 2016, însă, continuând să-și declare solidaritatea cu cei care acum pășesc în literatură, e mai degrabă rezervată cu privire la „tinerii” din urmă cu câțiva ani. Cu discreție, fără să încrimineze, Nora Iuga constată, in petto, că s-a înșelat, uman și literar… Eșecul nu o dezarmează, totuși, nici nu-i alterează umoarea: poeta rămâne senină, candidă, mai tânără spiritual decât „tinerii” care nu au confirmat.”
Despre volumul ”Articole din Cuvântul lui Nae Ionescu”, de Mihail Sebastian, apărut la Editura Vremea, scris Sorin Lavric: ”Nae Ionescu, dîndu-i prilejul să se afirme, l-a molipsit totodată cu puterea modelului pe care îl întruchipa în ochii lui. Și dacă ziarul avea un pronunțat accent ortodox, promonarhic și antiliberal, nici Sebastian nu putea face notă discordantă, cîntînd separat o altă psalmodie. Cînd exaporitul îți dă șansa de a fi citit săptămînal de protipendada intelectuală, lași la o parte ifosele atavice și îți intri în rol, iar Sebastian chiar asta a făcut, scriind o gazetărie de dreapta, al cărei miez stă în pînza personală a tabloului, nu în rama lui. Însuși detaliul că Nae i-a dat sarcina ca, în numărul aniversînd zece ani de existență a „Cuvântului“, să facă o istorie detaliată a ziarului, dovedește spiritul de echipă pe care Sebastian și-l însușise.”
Mircea V. Ciobanu alege să se ocupe despre ultimii câștigători ai Premiului Nobel pentru literatură, cu referire directă la poetul/cântărețul Bob Dylan: ”După criteriile poeziei antice, Bob Dylan este chiar poetul autentic. Rapsodul. Aedul. Menestrelul de mai târziu. Or, dacă textul e alcătuit din versuri ritmate și rimate, nu avem deja un prim indiciu, fie și formal, al poeziei? De ce se mai scriu azi versuri (și) cu rimă, de vreme ce poeziile nu-s nici cântate, nici declamate, ci sunt pentru lecturi intime?”
–”România literară” nr. 18/21 aprilie 2017. Recenzia la o carte care mi-a atras atenția de mai mult timp – ”Doamna Ataturk”, de Ipek Calislar, Editura Univers – este semnată de Simona Drăgan: ”În urmă cu vreo zece ani, o ziaristă a cercetat mai îndeaproape rolul unei femei insuficient cunoscute turcilor moderni, pe care istoria oficială a denigrat-o, a exclus-o sau a marginalizat-o. A studiat toate biografiile, mărturiile, i-a cercetat și interogat pe urmași, pe puținii martori istorici rămași și a recurs la o critică internă a surselor, care au scos la iveală un destin trist, confiscat și nedrept. Prima Doamnă a Turciei moderne, Latife Hanim, i-a fost pentru scurt timp soție (1923 – 1925) comandantului Atatürk, dar și secretară și însoțitoare nedespărțită în perioada cea mai importantă de antrenare a noii republici pe drumul reformelor.”
–”România literară” nr. 19/28 aprilie 2017. Despre cartea ”Înalt este numele tău”, de Ioana Bradea, am scris și eu în luna mai. Despre carte a scris și Dan-Liviu Boeriu (parcă din ce în ce mai rar prezent în revistă): ”La prima vedere Înalt este numele tău e un ingenios exercițiu de stil. Tonul narațiunii e lax, frazele sunt lungi, monotone și pline de arhaisme, însă – cu toate acestea – volumul nu plictisește deloc. Impresia de incantație continuă conferă întregii narațiuni o forță descriptivă remarcabilă, iar desele schimbări de perspectivă narativă compun o diversitate de unghiuri de ”cuprindere” a poveștii. Istoria curge de la sine, intrigile se țes instantaneu, iar atmosfera e aceea a unui univers în care doar aparent destinul individual are un sens determinat.”
Tot despre o carte despre care am scris în mai – Constellation, de Adrien Bosc, Ed. Humanitas Fiction, scrie Simona Vasilache: ”Nu coerența e ceea ce caută Adrien Bosc, acoperind cu detalii priveliștea dezolantă a unui versant de munte cu corpuri împrăștiate. Chiar umplute la loc cu tot adevărul lor, cât se poate cerceta sau bănui, viețile acestor oameni sudați de destin în îmbrățișarea metalică a avionului-sicriu rămân în continuare niște cioburi. Mici enigme rătăcite pe cerul unei nopți cu furtună când, nu se știe de ce, un pilot mult încercat a văzut în sclipirile din ferestrele unui sat recent electrificat de la poalele muntelui luminile unei piste de aterizare. Confuzie și hazard, cele două constante ale vieții noastre. Explicațiile nu fac decât să escaveze coincidențe, fără să știm dacă mintea nu ne joacă, iarăși, feste, propunând cauzalități înșelătoare. Literatura, în schimb, e liberă să vadă în ele consolatoare, ferme adevăruri.”
