În această săptămână, am citit din revistele Suplimentul de cultură, 22, Acolada, Timpul.
-In Suplimentul de cultura nr.422 ( 16-12-2013), Radu Pavel Gheo descopera uimit ca “Piul (e) familist”, un articol despre minunata lumea publicitara romaneasca.
“Mi-a atras, de exemplu, atentia o reclama la Penes Curcanul. Foarte culturala, cu trimitere la Vasile Alecsandri si eroii din Razboiul de Independenta. Doar ca Penes cel nou nu era dorobant si caciular, ci chiar un curcan, care aparea intr-o animatie oarecare, cu o centura la briu, unde tinea un cutit si o furculita. Asta, e drept, n-am priceput: cum adica, ti se sugereaza ca animalul, pasarea adica, vine si se taie in fata ta, transformindu-se in feliile acelea rozalii de pe ecran? Cum ar veni, isi face harakiri? Oricum, reclama da un sens nou versurilor „Plecat-am noua din Vaslui, si cu sergentul zece, si nu-i era zau, nimanui in piept inima rece“. Mai ales daca, din intimplare, firma respectiva va fi fiind tocmai in Vaslui. Acum curcanilor alora sigur le e inima rece. Si altfel citesc de-acum copiii care au ciugulit din Penes Curcanul versurile „Veni si ziua de asalt, cea zi de singe uda“!
Am mai gasit recent in cutia postala un pliant al unui supermarket care a ales o abordare cel putin interesanta din punct de vedere stilistic: una prosopopeica. Altfel spus, produsele ti se adreseaza direct tie, cumparatorului, explicindu-ti cit sint de bune. Mai fac ici si colo greseli gramaticale, dar ce poti cere de la o inghetata sau (mai ales) de la un whisky? Am simtit insa o stringere de inima cind am citit urmatorul text: „Ma bucur sa ma aflu pe mesele voastre de Craciun. M-am pregatit special pentru aceasta ocazie… Eu sint un muschiulet de porc fraged, proaspat, suculent…“. N-am putut sa nu ma gindesc: „Amaritule porcusor, fraged si suculent! Chiar te bucuri? Nu te bucurai mai mult in cotet? Tu si jambonul Padurea Neagra, din porc de cea mai buna calitate?“. Ciudat insa, fata de domnul Salsi, salam de Sibiu, n-am simtit nici o emotie. Poate fiindca originea lui e, cica, „invaluita in mister“ – asta o fi bine sau rau? In fine.
Dar de un lucru sint sigur: nimeni, niciodata, n-o sa ma poata convinge sa cumpar un pui congelat care se cheama „Puiul familist“. Deja mi-am imaginat puiul ala, poate cocos, tata de familie, cu o gaina care il asteapta acasa si zece pui ce piuie jalnic si il tot cheama pe familistul lor parinte, in timp ce el zace intr-un congelator, impachetat in folie de plastic, ca victimele mafiotilor din filmele anilor 1970. Ei, zau asa, cum sa mananci un pui familist? Am eu pe undeva banuiala ca publicitarul adamic, angajat sa dea nume produselor firmei, se va fi gindit la un pui pentru intreaga familie. Dar n-a iesit tocmai cum trebuie si ramin neconsolat, cu gindul la soarta bietului pui, care sta acolo, in lumina alba si rece, ca intr-o morga, iar deasupra lui, cine stie, poate stau chiar doamna gaina si copiii lui. Sau alti pui la fel de familisti, care n-or sa mai vada in veci coltul ierbii.”
-In Revista 22, numarul 50 (penultimul), Mirel Banica recenzeaza cartea de dialoguri (si asa acestea sunt la mare voga in viata cultural romaneasca actual –insa in momentul apariti acestei carti dialogurile credem chiar avea loc fata in fata, eventual cu un reportofon si stilou in mana) Fața nevăzută a lucrurilor (1990–1999). Dialoguri cu Rodica Palade, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999:
“Fiecare carte are timpul ei. Am încercat prima oară să mă apropii de cartea de dialoguri dintre doamnele Doina Cornea şi Rodica Palade la sfârşitul lui 1999, anul mineriadei a cincea, al bătăliei de la Costeşti şi „păcii“ de la Cozia. Mi-a fost imposibil să continui lectura, blestemul eternului început care planează asupra ţării mele mi s-a părut atunci mai puternic ca niciodată, iar exerciţiul lecturii, o rană deschisă în carnea sufletului. Printr-o întâmplare fericită, am regăsit acest volum după aproape un deceniu şi jumătate, dormind într-un colţ uitat al bibliotecii. Rândurile de mai jos nu sunt o cronică de carte, ci mai degrabă expresia melancoliei şi frustrării pe care o resimte un naufragiat înfometat de pe o insulă pustie, dacă, de pe oceanul istoriei şi al uitării, ar sosi într-o bună zi o sticlă plutitoare cu un manuscris gastronomic uitat în ea.
Dialogul din carte este unul viu, animat, epidermic uneori. Se simte foarte bine printre rânduri că este vorba de două pietre tari care se acomodeză dificil, dar, atunci când o fac, sar aşchii de cunoaştere şi de spirit. Cum am perceput această carte? În primul rând, mi s-a părut a fi un document excepţional (şi nu mă joc cu cuvintele) pentru înţelegerea istoriei recente a României. În al doilea rând, dacă într-o bună zi se va scrie o sociologie a intelectualilor din România, volumul va fi un reper obligatoriu pentru acest proiect „excentric“, dar atât de necesar.”
-(publicitate mascata) Foarte pertinenta si judicioasa observatia lui Tudorel Urian in recenzia la volumul meu, aparuta in revista Acolada, numarul 11 din 2013, intitulata „Cartea castigatoare a propagandei comuniste”: „Dincolo de tehnicile de seductie, din continutul analizelor facute pe textele celor care au scris despre viata in URSS se poate forma o idee destul de clara despre modul in care era cladita aceasta societate, felul in care functiona, realitate cotidiana”
(Codruț)
-A fost lansat in aceasta saptamana ultimul numar din 2013 al revistei Timpul. In paralel cu aparitia in chioschiuri revista este accesibila si pe Internet, ceea ce este o bucurie pentru cititorii aflati departe de Romania (multumiri!). Numarul este excelent, ca de obicei. Recomand in mod special articolul lui Liviu despre Festivalul Filmului Romanesc de la Londra (pag. 12), documentarul Adinei Scutelnicu ‘Diaspora sau Romania de dincolo’ (pag. 16) si interviul cu Cristian Tudor Popescu (pag. 20).
(Dan)
Contributori: Codruț, Dan.
Precizări:
1. Revistele literare, culturale, de cinema sau de informație, care doresc să apară în această rubrică, o pot face, trimițând, prin reprezentanții lor, un mesaj la jovi@filme-carti.ro. Vom răspunde de îndată și, probabil, favorabil 
