-Pe CeFilmeVad, Giuliano scrie despre filmul The Ascent (1977), una dintre capodoperele rusești: ”Pe parcursul acțiunii ancorate în albul iernii, asistăm la trăirile lui Stonikov – care își acceptă timpuriu moartea, într-o scenă cu un copac având crengile acoperite cu zăpadă; în acest timp camera rulează încet spre fața sa, iar în ochii săi ficși dezvăluie doar goliciune. Aceste secvențe revin, Stonikov fiind tot mai aproape de moarte dar acceptând că nu își poate schimba soarta; preferă să iasă din scenă cu capul sus, iar pentru el viața nu mai înseamnă nimic. Rămas fidel propriei moralități, Stonikov merge de bunăvoie, precum mielul la sacrificiu, către locul unde-și va găsi sfârșitul.”
–O nouă listă de filme pe blogul Angelei, Cineamator: de data aceasta, ”45 de filme de epocă cu povești de război”. Printre acestea, Testament of Youth (2015): ”O poveste compusa din amintiri despre dragoste, puterea de a izbandi, razboi si sacrificii. In anul 1914, Vera Brittain (o Alicia Vikander naturala si coplesitoare) se opune restrictiilor si crede in propriile revolte atunci cand se incapataneaza sa devina studenta la colegiul Oxford. Incurajata de fratele ei, nu renunta la visul sau. Izbucnirea primului Razboi Mondial o ia prin surprindere si decide ca trebuie sa ii ajute pe cei care isi risca viata pe front, inclusiv fratele, logodnicul (Kit Harington) si alti doi prieteni. Paraseste colegiul si se ofera voluntar ca infirmiera, insa nimic nu o pregateste pentru ceea ce va urma.”
-Aron Biro ne recomandă un nou film contra plictiselii, ”Small Apartments”: ”Small Apartments are cate ceva din debutul lui Akerlund de acu 15 ani, comedia junkie Spun (cu Mickey Rourke si un Jason Schwartzman foarte tanar). Acelasi montaj de videoclip a la Beastie Boys, acelasi gen de personaje incoerente care par ca-s tot timpu pe cocaina sau ceva mai nasol, cu mult umor de situatzie dar si gaguri. Doar ca aici povestea nu prea face sens, e doar o alaturare de scene cu o cauzalitate extrem de improbabila si urmarind sa mulga umor din diverse grosolanii la care se dedau personajele. In rolul principal il avem pe grasu asta chel si retardat care sufla cat e ziua de lunga intr-un tulnic si mananca muraturi cu mushtari. Intr-o zi el il omoara pe proprietarul garsonierei in care traieste (Peter Stormare), apoi se tot chinuie sa scape de cadavrul lui in timp ce Billy Crystal investigheaza cazul.”
-Vilmos Zsigmond este unul dintre cei mai importanți cameramani ai lumii cinematografice. Despre el, pe IstoriaFilmului.ro găsim un portret semnat de Andras Verpeleti: ”Zsigmond s-a stabilit în SUA în 1957, unde a primit și cetățenia, după cinci ani, dar din cauză că nu vorbea limba engleză a lucrat doar ca tehnician și fotograf de ocazie în Los Angeles. Filmele sale timpurii le-a făcut sub numele de William Zsigmond și doar la începutul anilor 1970 a lăsat la o parte transcrierea englezească a numelui său. Primul său film artistic a fost pelicula The Sadist (1963) care a fost un film de tip exploitation devenit aproate operă de cult, urmată de numeroase filme indie și horror de tip B, printre care un film cu titlul destul de convingător, The Incredibly Strange Creatures Who Stopped Living and Became Mixed-Up Zombies (1964). Din perioada timpurie a cameramanului tânăr cel mai probabil pelicula Summer Children (1965) seamănă cel mai mult cu opera de mai târziu. În filmul simplu, destul de plictisitor se poate întrezări deja înclinația lui Zsigmond spre neonoir, care își va atinge apogeul în colaborarea lui cu Brian de Palma. Merită menționat faptul, că rădăcinile de horror au avut probabil un impact mult mai mare asupra operei lui Zsigmond, decât ne-am da seama la prima vedere, deoarece pe tot parcursul carierei sale a fost interesat de relația lumină-umbră, vizibil-invizibil. Una dintre întrebările importante ale ars poeticii lui a fost următoarea: care imagini au un impact mai mare, acelea în care umbrele acoperă ceva în totalitate – sau chiar din contră, acelea în care se dezvăluie ceva din secretul lor?”
-Ionuț Mareș ne recomandă, pe ZiarulMetropolis.ro, un nou film de la Berlinale: Midnight Special, regizat de Jeff Nichols: ”Venit din lumea filmului independent, Nichols nu-şi trădează rădăcinile. Noul său lungmetraj păstrează aura unui indie, însă o astfel de clasificare este rapid depăşită: „Midnight Special” transgresează cu uşurinţă genurile din ale căror mărci se inspiră, devenind o operă misterioasă. Unele elemente ale naraţiunii şi scene sunt trimiteri asumate la „Întâlnire de gradul trei” şi „E.T.” ale lui Steven Spielberg, filme cu care Nichols a copilărit. Tensiunea specifică unui action movie este atent întreţinută (şi cu ajutorul muzicii eficiente a lui David Wingo), întreruptă de momente de respiro care permit desfăşurarea viziunilor băiatului, ce apropie „Midnight Special” de un neaşteptat şi minimalist film SF.”
(Jovi)
-Festivalul de la Cannes si prezenta romaneasca detine centrul atentiei blogosferei in aceasta saptamana:
Despre ‘Bacalaureat’ al lui Cristian Mungiu scrie Ionut Mares la Metropolis: ‘Deși își plasează narațiunea într-un context ușor de identificat ca fiind românesc – de la străzi și blocuri la interioare de apartamente, spitale și secții de poliție -, Cristian Mungiu oferă un scenariu aproape clasic, universal, cu elemente asumate și lăsate la vedere de film-anchetă-polițistă și, mai ales, de thriller. Un amestec între un film de autor și un film ce aspiră spre genuri mai prietenoase cu un public cât mai larg.
-Inca o opinie, tot aici, a lui Andrei Craciun: ‘Se va menţiona că Bacalaureat surprinde dilemele morale ale unui bărbat de vârstă mijlocie, dintr-un oraş nenumit din România. Se va remarca forţa sa de oglindă. Se va constata că Adrian Titieni este şi un bun actor de cinema şi că Lia Bugnar poate să arate şi ca o femeie zdrobită de viaţă. Se va pune un semn de exclamare după numele Mariei Drăgus. Se va scrie, din nou, că Vlad Ivanov este cel mai mare actor român, şi nu se va greşi deloc scriindu-se aşa – e un adevăr elementar. Filmul va primi elogii în Occident şi va fi clasat, totuşi, drept românesc acasă. Apoi, va fi uitat. Nu e inubliabil. Nu e o răscruce. Nu e Reconstituirea, deşi poate ar fi vrut să fie.’
-La noul portal ‘Scena9’ Razvan Chiruta ii ia un interviu lui Cristi Puiu despre ‘Sieranevada’: ‘RC: De ce a durat atât de mult, șase ani, să reveniți cu un lungmetraj? CP: Durează întotdeauna mult să găsești banii. Scenariul era gata din 2012, l-am scris pentru că aveam în cap să fac povestea asta. M-am apucat de scris pe undeva prin august și l-am terminat într-o lună. Mă contactase directorul Festivalului de Film de la Sarajevo, care îmi spusese că vrea să coproducă următorul meu film, dacă am ceva. Urmau sesiunile de proiecte de la Sarajevo, de la CNC-ul lor. I-am spus că pot să scriu. M-am apucat de l-am scris, l-am depus și am luat primii bani de acolo, nu foarte mulți, circa 75.000 de euro. Prima finanțare a venit din Bosnia. Apoi am depus proiectul la ARTE, dar nu am luat, apoi la CNC-ul francez și nu am luat. Înainte de asta, mă sunase și Porumboiu să mă întrebe dacă am nevoie de bani pentru film, deoarece vorbise cu Pintilie, care se oferise să participe la pelicula lui. Dar el nu mai avea nevoie, căci terminase Comoara. Dacă eu aveam, Pintilie putea să mă ajute cu bani. Am zis da, evident. Apoi, a urmat Croația și Macedonia, iar ultima a fost Franța. Într-un interval de aproape doi ani. În septembrie 2014, aveam finanțarea care să ne permită să demarăm filmarea. Ulterior, am depus din nou un dosar în Franța pentru post-producție și am primit bani pentru asta. Așa că puteam termina filmul. Din păcate, durează foarte mult să aduci aceste finanțări. Dacă ai luat un premiu important, lucrurile merg ușor. Dacă nu ai luat premiu, dar ai făcut vânzări, lucrurile merg iar ușor. Dar eu veneam după Moartea domnului Lăzărescu, care a mers foarte prost, și Aurora, care a mers foarte prost. Amândouă au fost bine primite de critică, dar au fost afaceri foarte proaste. Plus că sunt filme lungi și nimeni nu vrea filme lungi, din motive de business. Dacă faci un film în standarde, de 90-104 minute, cât e media, pot fi difuzate zilnic șase spectacole. Dacă ai un film de trei ore, poți difuza mai puține spectacole.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”I Origins” (2014)
-”The Angry Birds Movie” (2016)
