-Daca sunteti curiosi care sunt cele mai vizionate filme din 2013, puteti gasi o statistica foarte complexa pe blogul Cinefilul de serviciu. Primul este The Hobbit, un film pe care eu, normal, nu l-am vazut: ”După cum am precizat şi mai sus, The Hobbit: The Desolation of Smaug a reuşit să se instaleze confortabil în fruntea acestui clasament după al treilea weekend şi are şanse la peste 400.000 de spectatori în total. După debuturile spectaculoase, atât Frozen cât şi 47 Ronin se vor regăsi în topul de mai sus. De remarcat şi faptul că Poziţia copilului a fost cel mai vizionat film românesc al anului trecut, peste 100.000 de spectatori l-au vizionat în sălile de cinema.”
(Jovi)
-Ne-a parasit regizorul Dinu Cocea. L-a evocat printre altii Vladimir Bulat pe blogul sau ochiuldeveghe, povestind despre un proiect pe care regizorul nu a apucat sa-l realizeze niciodata: ‘L-am cunoscut exact în acea perioadă tulbure pentru domnia sa, în 2006-2007, cînd mi-a vorbit cu tristețe despre faptul că nu reușea să convingă pe nimeni, în România, să-i dea fondurile necesare să turneze filmul ”Patimile după Ștefan”, despre relațiile diplomatice și militare ale lui Ștefan cel Mare și Sfînt cu Papa Sixt (Sixtus) al IV-lea, cel care a edificat, printre altele Capela Sixtină și Musei Capitolini. A fost un papă contestat în epoca, dar și după aceea, chiar și de Machiavelli. Urcat pe tronul papal în anul 1471, mai devreme de momentul în care Ștefan cel Mare și Sfînt devenea temutul domnitor al Țării Moldovei, Sixt al IV-lea s-a erijat în curînd drept un adept al nepotismului și al manipulărilor prin putere. Dinu COCEA privea relația lui Ștefan cel Mare și Sfînt cu acest Papă al Romei drept o proiecție a ”unui N.A.T.O. în sec. 14” [ în realitate, era al XV-lea veac – nota mea], voind să înfățișeze cinematografic o ”dramă istorică”, după un roman al fratelui său, Radu Cocea. ‘
-La liternet.ro Marian Radulescu face bilantul anului 2013: ‘În 2013 m-am bucurat de Poziţia copilului, pe care însă îl consider mai ales o victorie a celei care l-a (co)produs: energica şi meticuloasa Ada Solomon. La TIFF 2013, am descoperit un poem cinematografic, extrem de laconic şi totuşi, bogat în sugestii, despre spaţiul balcanic de la începutul mileniului trei, un fel de waste land: coproducţia croato-bosniacă Drumul Halimei. Tot acolo am prins şi proiecţia unui agreabil şi emoţionant documentar: Liv şi Ingmar. Destinat mai ales celor familiarizaţi cu filmografia celor doi cineaşti nordici cărora le este dedicat (Ingmar Bergman şi Liv Ulmann), filmul mi-a amintit de un alt documentar, realizat în 2006 şi dedicat legendarului regizor Ingmar Bergmann. În cadrul aceluiaşi TIFF am ajuns şi la un film rusesc, Zhit / A trăi, un fel de thriller straniu în care realul se împleteşte cu fantasticul, despre tainica şi „supranaturala” prezenţă a celor morţi printre cei vii.’
-Despre parodia ‘Jocurile lihnirii’ a scris pe blogul sau Emil Calinescu: ‘Totusi, de ce mi-a placut filmul Starving Games – Jocurile lihnirii? Simplu:
– Apreciez glumele chiar daca sunt facute despre chestii la care tin. Apreciez pana si glumele (bune) facute despre mine.
– Chiar daca mi-a placut, sunt constient ca este un film care se preteaza la ironii.
– Pentru ca mi-era dor de o parodie bine facuta.
– Pentru ca mi-era dor de un film cu o nota sub 4 pe IMDB (3.2 are Starving Games – Jocurile lihnirii) care sa-mi placa la nebunie.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
