Prin blogosfera cinefila (28 ianuarie – 3 februarie 2013)

-Pe IstoriaFilmului.ro, o noua recenzie a unui film devenit clasic, Ordinary Peaple (1980), debutul ca regizor al lui Robert Redford: „Filmul de debut al lui Redford este un film artistic în cel mai profund sens al cuvântului, unde cele patru roluri principale sunt toate interpretate în mod extraordinar (numai Donald Sutherland, cel care interpretează – de-altfel excepţional – rolul tatălui, nu a fost nominalizat). Oameni obişnuiţi este construit de fapt pe secvenţe consecutive: discuţii în familie, recepţii amicale, sesiuni de terapie, interpretate în mod superb de actori, jocul lor fiind susţinut de montajul precis şi dinamic; în plus, Redford se foloseşte de montaje flash pentru a ne introduce în lumea visurilor lui Conrad.”

–Adriana de la Cinemateca lui Zavoi scrie despre unul dintre filmele mele preferate, Bin-Jip-ul lui Kim Ki-duk: „O capodoperă a mestrului Ki-duk Kim, despre viață, dragoste, miraje și orice altceva dorește privitorul. O frumusețe de film, cu aspect de piesă de teatru, care urmărește evoluția a două personaje care nu ar fi trebuit să se întîlnească niciodată.” Despre film am scris si eu pe Filme-carti.ro.

(Jovi)

-Blogosfera cinefila se ocupa in continuare cu frenezie de filmele candidate la premiile Oscar. Am vazut in aceasta saptamana The Master, l-a vazut si a scris despre el si waka_x de la Marele Ecran: ‘Un film care te zdruncina si iti injecteaza tot misterul dintr-o seringa, ca sa ramai si dupa ce pleaca lumea din sala ta, un mistery junky. Un film care te lasa impovarat de ganduri, poate mai batran dar cu mai multa pofta de explorare. Un duo cum rar am mai vazut: uriasul vanzator de iluzii Philip Seymour Hoffman si lucifericul Joaquin Phoenix, jucand in drama care i-a adus impreuna, cu randul, cand in rolul Stapanului cand in rolul Cainelui. Povestea m-a facut sa reflectez asupra dependentei ancestrale stapan(vanator)-caine si profunzimea ei animalica, nefireasca in relatiile interumane. Dragoste si exaltare specifica cultelor/religiilor sau dragostea om-fantasma, om-idee. Filmul e o lupta dramatica de idei si stari, iluzii gasite si regurgitate dar si o poveste ce aduce in discutie niste lese: lesa primita cadou intr-o ceremonie religioasa, lesa fricii, lesa singuratatii, lesa dragostei, lesa ignorantei si cate altele, de diferite materiale si lungimi, lese pe care le purtam cu schimbul toata viata, prin insasi natura umana. Anderson ne lasa cu inima batand puternic in piept si intelectul muncind la intrebarea vesnic deschisa: e cainele mai liber ca Stapanul ?’

-‘Lincoln’ este unul dintre favoritii principali ai serii Oscarurilor din acest an. Prima observatie pe care am retinut-o este a Adinei de la ‘La buticul cu filme si carti’: ‘ Aș începe prin a spune că Lincoln nu arată tocmai ca un film în regia lui Steven Spielberg. De ce? Pentru că dacă ar fi arătat așa atunci filmul ar fi beneficiat de mult CGI chiar și atunci când nu ar fi fost cazul, de multe filtre și prelucrări ale imaginii. Filmul este plin însă de interioare, neglijent luminate pe alocuri, poate pentru a se induce ideea cum că adevăratul război pentru libertate și eliberare se poartă între pereți oficioși și pagini de semnături reținute. ‘ Ioanei Raluca Popescu de la raluk.ro ‘Lincoln’ i-a placut: ‘Un film ce nu trebuie ratat, nu doar pentru ca Lincoln este un concurent redutabil anul acesta la premiile Oscar, ci pentru ca este o pagina de istorie, un film cu actori ce joaca exceptional si o poveste marca Steven Spielberg. Merita fiecare minut petrecut in cinematograf, merita premiile obtinute pana acum si speram sa se concretizeze unele dintre nominalizarile importante.’ Si cronicara de la Filme Tari (scuze, nu i-am gasit numele) a iesit multumita: ‘Nu ştiu de voi, dar eu întotdeauna am fost fascinată de istorie. Dacă îţi cunoşti trecutul, poţi înţelege prezentul. Drept urmare, am aceeaşi înclinaţie spre filmele istorice, iar când ştiu că inconfundabilul Steven Spielberg a ocupat scaunul de regizor, nu mai stau pe gânduri şi purced cu multă încredere la cinema. Nu am fost câtuşi de puţin dezamăgită. Lincoln este o producţie cu adevărat deosebită, iar Daniel Day Lewis are o interpretare excepţională. De fapt, nici nu l-am văzut pe actor în fata ochilor mei, pesemne că era doar Abraham Lincoln. Totuşi, cele douăsprezece nominalizări la Oscar sunt mai degrabă flatante, decât un punct de reper în recomandarea peliculei. Filmul este bun, dar ştim cu toţii că portretizarea Americii ca tărâm al făgăduinţei, speranţei şi libertăţii, va unge întotdeauna sufletele patriote. Inclusiv pe ale criticilor.’

-‘Silver Linings Playbook’ este o aparitie mai putin obisnuita in repertoriul Oscarurilor. Ioana de la ‘To the edge and back’ a remarcat interpretarile actoricesti: ‘Scenariul acestui film, dialogurile, atitudinea dezinvolta dau savoare unui film ce iese din tipare si nu se conformeaza cu ce asteapta lumea de la o comedie romantica. Un profesor de istorie eliberat in custodia mamei si o tanara pasionata de muzica si dans, fasneata si cu gura bogata. Am avut dubii legate de Jennifer Lawrence pana sa vad acest film. Imi plac filmele unde pot vedea actori veterani jucand relaxat si ajutand actorii tineri. Cum a fost cazul lui Al Pacino alaturi de Johnny Deep in Donnie Brasco sau impreuna cu Keanu Reeves in The Devil’s Advocate. De Niro alaturi de Lawrence si Cooper ofera un rol complex, o revenire perfecta pentru acest monstru sacru al filmului. Dialogurile dintre De Niro si Cooper si De Niro si Lawrence sunt sarea si piperul. Un fel de examen de maturitate luat cu brio de cei doi actori.’ La ‘Scame din buricul mintii‘ parerea este mult mai putin favorabila: ‘Silver Linings Playbook nu-și merită nominalizările la Oscar, sau măcar nu toate 8 nominalizările (mi se pare enorm de mult!), e doar un film scris bine și interpretat decent. Fundația e așezată anevoios, iar actorii par că își asumă tîrziu personajele, filmul fiind unul în care te acomodezi dificil, ca într-o pereche de pantofi de piele care-și dă drumul cu greu. Dar pentru care aproape că merită să suferi puțin. Am zis aproape, filmul nu e pentru toți. Am mai zis asta? Ok, nu strică s-o repet. Filmul nu-i grozav, iar dacă l-ai văzut și ai vreo părere contrară e doar fiindcă nu l-ai înțeles pe deplin și ar trebui chiar să te simți puțin prost din pricina asta.’ In fine Angelei de la Anzhela Movies filmul i-a placut fara sa o entuziasmeze: ‘“Silver Linings Playbook” te prinde in nebunia personajelor si nu te elibereaza pana nu ajungi la final. Inca de la “Sylvia” lui Christine Jeffsa, de la trioul din “The Hours” sau de la incurajatorul “Revolutionary Road” asteptam ca depresia sa fie din nou rol principal intr-un film care sa nu ridice obiectii.  Ce pot adauga eu este doar ca uneori camera aluneca mult prea mult si deconcentreaza audienta, dar montajul nu pierde din avantaj. Un film bun, un gen de care mi-era dor.’

-La categoria celui mai bun film strain ‘Amour’ al lui Haneke pare a fi favoritul principal, dar este si candidat pentru ‘cel mai bun film’, lucru rar la Oscaruri pentru filme de alta limba decat engleza. Zavoi de la ‘Cinemateca lui Zavoi’ scrie: ‘Amour este o proiecție a realității pe ecran, fără tușe false sau îngroșate, care ne va face să luăm o pozitie răspicată, pe care apoi să o contestăm cu vehemență. Sau altfel spus, este un film emoționant care va cutremura prezentul pe care stă așezați căldicel și va răci gîndurile către viitor.’ Si la ‘Filme Tari’ au ramas impresionati de film: ‘Filmul este de o sinceritate absolută, fără menajamente, ilustrează povara infirmităţii într-o căsnicie. Scenele le veţi găsi de o simplitate impunătoare, fără artificii şi fără dorinţa de a impresiona prin faimoasele lacrimi şi bocete, la care mai apelează uneori producătorii americani. Filmul nu este pus nici pe fast forward, totul se desfăşoară lent, fără nicio grabă de a induce emoţiile cuvenite. Deşi, dacă îmi este permis să spun, unele scene (mai spre final) sunt un pic prea mult lungite. Emmanuelle Riva o interpretează pe Anne excepţional, cu multă naturaleţe şi demonstrează că un asemenea joc actoricesc nu trebuie trecut cu vederea de juriul premiilor Oscar. Să te pui în locul unui om care a suferit două atacuri cerebrale, să te comporţi ca el şi să convingi publicul nu-i lucru uşor.‘ In fine, Ionut Mares de la Marele Ecran analizeaza cu exactitate: ‘Abordarea lui Haneke este sfâşietoare prin luciditate, prin eliminarea completă a sentimentalului (cinesseur) şi a patetismului (Dragoş Marin), prin blocarea oricăror căi de acces spre psihologia personajelor şi spre identificarea emoţională cu ele. Regizorul nu cerşeşte compasiune şi milă pentru Georges şi Annes, dar nici nu împinge la respingerea lor. Din acest punct de vedere, este un realist cu simţuri exersate şi rafinate. Ştie la perfecţie ce, cum şi cât să arate pentru un impact maxim.’

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-„Hitchcock” (2012)

-„The Tree of Life” (2011)

-In Production: „Noah” (2014)

-„Cosmopolis” (2012)