–Adina de la Buticul cu filme si carti ne vorbeste despre Marele Gatsby (2013): „Personajele n-au susținere, n-au niciun fel de background, în schimb au în permanență în cârcă un green screen care desacralizează orice sămânță de realitate. 3D-ul n-are nicio legătură cu subiectul, cu epoca, nici coloana sonoră nu are nimic de-a face cu filmul, este foarte antrenantă luată separat, însă în sânul filmului e cât se poate de anacronică și neavenită. Dacă e să dau un exemplu recent și la îndemână de cum poți folosi o coloană sonoră actuală pe fondul unui subiect trecut acela ar fi Django Unchained, acolo întrepădunderea este una fericită.”
-O analiza comparativa a celor doua ecranizari dupa nuvela lui Titus Popovici, Moartea lui Ipu, gasim pe Istoriafilmului.ro, un articol semnat de Ioan-Pavel Azap. Este vorba de filmul lui S. Nicolaescu, „Atunci i-am comandat pe toti la moarte” si coproductia semnata de Bogdan Dreyer, „Condamnat la viata”. Despre ultimul spune: „Depardieu, altfel onorabil în rol, pune accentul pe cabotinismul personajului, eludând aproape complet dimensiunea tragică a lui Ipu – carenţă care, în esenţă, îşi are cauza în scenariu şi în demersul regizoral, regizorul fiind cel care are, ori ar trebui să aibă viziunea de ansamblu, cel care dă sens(ul) operei cinematografice. În spatele amneziei lui Ipu (aici Ipu nu mai este ţăran localnic, ci un soldat francez rămas în Transilvania după primul război mondial) nu se află nimic, nu se conturează un personaj, o personalitate, este vid absolut. Condamnat la viațăeste reușit formal, este corect lucrat – de la regie la interpretare –, dar nimic mai mult. Nu are acea sclipire care se simte în filmul lui Nicolaescu și care face diferența între operă și manoperă. Altfel spus, filmul lui Bogdan Dreyer este o făcătură cu ștaif, o formă fără fond.”
(Jovi)
–Vazusem si eu Hanna Arendt al Margarethei von Trotta si eram curios sa-mi compar opiniile cu cele ale lui saramon de la ‘Blog de cinema’. Concluziile noastre nu difera prea mult: ‘Deși nu sunt foarte multe lucruri care-i pot fi reproșate regizoarei Margarethe Von Trotta sau scenaristei Pam Katz, unul este extrem de important: filmul lor nu reușește să capteze interesul publicului, decât, poate, pe al acelor persoane pasionate cu adevărat de istorie. Și în ciuda faptului că ar trebui să fie despre Hannah Arendt, personajul ei este de cele mai multe ori teatral și învăluit în fum de țigară.’
-Sa ma grabesc sa vad ‘Marele Gatsby’ sau nu? Daca ar fi sa ma iau dupa majoritatea opiniilor exprimate in blogosfera cum ar fi cea a lui ‘cinessseur’ raspunsul este mai degraba NU: ‘E trist să constaţi că Baz Luhrmann, un stilist obsedat de vizual şi realmente înzestrat pe partea asta, n-are suficientă încredere în sine pentru a trece de nivelul unui tip ce confecţionează ilustrate sclipicioase dintr-un roman clasic. Ok, toată acea extravaganţă vizuală pe care o aştepţi din partea unui regizor care a dat Moulin Rouge e prezentă la datorie şi glazurează sibaritismul în care Jay Gatsby şi ceilalţi les nouveaux riches îşi inundă petrecerile, dar problema e că în romanul lui F. Scott Fitzgerald nu sunt doar petreceri. Cu un decupaj literalmente schilodit, filmul devine un şir lung de semne de exclamare din care doar secvenţele acestea îşi păstrează logica internă. ‘
-Prezenta bloggerilor la Cannes (la fata locului sau de la distanta prin vizionari sincronizate cu cele de la festival) este o relativa noutate sau in orice caz mai vizibila in acest an. Dan Alexe de la ‘Dan Alexe’s Flea Market’ are o parere transanta pe care si-o exprima deja in titlul cronicii sale ‘Only God forgives – un film atât de stupid încât nu trebuie ratat…’: ‘… pentru a tăia suspensul inutil: filmul este monstruos de violent si monstruos de stupid. Ryan Gosling e, desigur, relativ convingător. In primul rînd, arată intr-adevăr de parcă Brad Pitt l-a facut cu Robert de Niro… iar filmul e Fight Club măritat cu Kill Bill… putem înșira metaforele inteligente la nesfârșit, ba chiar sa convingem cititorul de cronici de cinema că e un film care situează mistica violenței intr-un dispozitiv narativ epurat, de tip zen.’
-Despre cele mai importante doua premii din palmaresul editiei din acest an a festivalului de la Cannes a scris la liternet.ro Irina Margareta Nistor: ‘Palme d’Or-ul era previzibil, cu La vie d’Adѐle – Chapitre 1 & 2, o peliculă de 3 ore filmată în 3000 de ore, despre pasiunea trupească, între două fete extrem de tinere, dornice de experienţe tari, intense şi teoretic interzise, în ochii unei lumi nemărturisit tradiţionaliste. Aşa ceva intrigă şi fascinează, ca orice fruct oprit. Tunisianul Kechiche, pe care l-am descoperit în La graine et le mulet / Cuşcuş cu chefal, nu se dezminte ca talent, şi şi-a luat şi două protagoniste ideale, premiate şi ele, în mod excepţional. Adèle, în discurs a strecurat ideea că are un iubit, pe care l-a şi pupat rapid, după model hollywoodian, înainte să urce pe scenă, iar Léa (moştenitoare Gaumont-Pathé, prezentă şi în competiţia Un certain regard, unde Grand Central a luat premiul François Chalais, şi e o amantă hetero, cu năbădăi ) l-a sărutat amical pe regizor. / Filmul fraţilor Coen, Inside Llewlyn Davis (Grand Prix) o adevărată nestemată cinematografică, după cum l-ar fi catalogat D.I. Suchianu, a fost în asentimentul tuturor: umor, ironie fină, poveste cu cap şi coadă, actori străluciţi (apropo şi gracila şi afurisita Carey Mulligan ar fi meritat un premiu, dar şi partenerul ei Oscar Isaac, care în lipsa regizorilor, deja peste ajunşi Ocean, a urcat el pe scenă să ridice premiul). Ne-am liniştit: motanul a sfârşit-o bine. Apropo de ce atâta discriminare? Palme Dog există, un CatCannes nu s-ar putea?’
-Selectiile Angelei de la AnzhelaMovies continua cu filmele dedicate Evului Mediu. Daca in legatura cu selectia de pe primul loc am oarecari dubii (‘Lord of the Rings’ mi se pare mai degraba o creatie despre o lume imaginara si nu despre Evul Mediu pamantesc), cea de-a doua ‘Braveheart’ cu Mel Gibson isi merita deplin locul: ‘William Wallace, un razboinic scotian din secolul al XIII lea, primeste partitura principala intr-un film regizat de Mel Gibson, cel care il si portretizeaza pe erou (initial era dorit in rolul principal Jason Patric). O drama istorica ce a reusit sa devina un film emblema al genului, se bazeaza pe un poem semnat de Blind Harry. Nominalizat la zece premii Oscar la editia 68, “Braveheart” a castigat cinci dintre ele. Subiectul peliculei este dedicat bataliei patriotilor scotieni, purtata impotriva opresorilor englezi. Inspiratia de a face filmul a pornit de la o vizita facuta de scenarist in Edinburgh in 1983. Intrigat de o statuie dedicata lui William Wallace, un individ despre care nu stia mai nimic, a inceput sa faca cercetari si cu putinele date stranse a fagaduit ca va scrie despre “cel mai mare erou al Scotiei”. Pe langa evocarea unor lupte care au schimbat date istorice, filmul aloca si momente pentru o poveste dramatica de dragoste.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
–„The Great Gatsby” (2013): un film, două păreri
–„Hannah Arendt” (2013)
–„Fast & Furious 6” (2013)
