-Richie scrie pe Marele Ecran despre „Ciudateniile lui Kathryn Bigelow”: „O mare parte dintre noi am remarcat-o pe Kathryn Bigelow odata cu recunoasterea internationala a filmului The Hurt Locker. Putini erau cei ce-si aminteau ca acum 17 ani aceeasi femeie facuse un film foarte inteligent si original numit Point Break, ce intre timp acumulase un statut de cult-movie in randul cinefililor. In acel film Keanu Reeves juca un politist infiltrat intr-o banda de surferi-spargatori de banci condusa de Patrick Swayze pe care simtul dreptatii si meseria il obliga sa-si tradeze intr-un final fidelitatea fata de banda si liderul ei. A fost un film de mare succes si la critica si la box-office care a confirmat aptitudinile regizoarei in materie de filme de actiune. Realizand ca in intreaga sa cariera dna Bigelow (fosta nevasta a lui James Cameron) a facut mai mult de doua filme, am decis sa-mi dublez portofoliul de vizionare in dreptul numelui ei.”
-Klausen ne povesteste despre “Being Flynn” (2012), cu Robert De Niro într-unul dintre rolurile principale: ““Being Flynn” este un film bun prin prisma jocului lui DeNiro care are momente in care exceleaza, apropiindu-se de zilele sale bune. Nu este un film pe care sa il recomand pentru ceva anume. Este, insa, unul dintre filmele care iti revin in minte, periodic, chiar daca titlul iti va fi scapat definitiv, de mult, din memorie. 6.7 pe IMDB, o cotatie corecta. Un film pentru cinefili.”
–Rontziki vede, in sfarsit, “Fight Club” (1999): “Regret într-un fel că n-am văzut Fight Club măcar acum vreo 5-10 ani, pentru că, sunt convinsă, altul ar fi fost impactul. După ce am văzut deja filme care înfierează societatea actuală, capitalismul şi consumerismul, după ce am citit pe temă şi am experimentat pe propria piele cum e cu consumerismul şi conştientizarea lipsei de substanţă, filmul lui David Fincher mi-a plăcut, mi s-a părut uşor de asimilat, dar nu mi-a produs vreo revelaţie.”
(Jovi)
-Adrian Gorzo scrie in ‘Dilema Veche’ despre Rusine (Shame) al lui Steve McQueen: ‘Deşi formalismul regiei lui Steve McQueen (nici o legătură cu marele actor) poate fi confundat, pînă la un punct, cu o privire clinică, ne-judgemental, povestea se dovedeşte a fi construită după o logică brutal-moralizatoare, a pedepsirii eroului cu vîrf şi îndesat (e impotent tocmai cu fata la care ţine, minimele lui puseuri de căldură umană faţă de o prostituată sînt respinse, iar lipsa lui totală de pietate familistă aproape că provoacă o tragedie), iar pentru cinefili devine clar, de timpuriu, hei-rupul lui McQueen în direcţia unei drame spirituale de tip bressonian – eroul e pus să urce un fel de Golgota de carne, în vîrful căreia licăreşte o geană de mîntuire. ‘
-Iulian Fira noteaza in ‘Carnet de insemnari’ despre filmul spaniol ‘Celda 211’: ‘Citeam pe undeva despre Celda 211 ca fiind tabloul realist al universului inchisorilor din Spania; da’ de unde, e un film prin care spaniolii au incercat, ca si olandezii, sa le demonstreze americanilor ca nu mai au de mult exclusivitatea in a face un thriller de calitate.’
-‘Synechdoche, New York’ scris de Charlie Kauffman este un film care mie mi-a placut foarte mult. Au ajuns sa-l vada si cei de la MindPorn si le-a placut si lor: ‘Un film genial, o excelentă transpunere pe ecran a unui joc mental metaficţional dus la limitele posibile ale autoreferenţialităţii, astfel că nu-i de mirare eşecul în box office, dar nici plăcerea mea de-a reciti scriptul – filmul devine cu atât mai interesant când te concentrezi, după vizionare, mai mult pe cuvinte, pentru că în cazul ăsta se cere. În acelaşi timp, e un film foarte intelectual, destinat mai degrabă unor oameni dispuşi către experiment, către minte şi cuvânt în loc de imagine, chiar pe tărâmul acesteia din urmă. Ce vreau să spun e că nu-i nici your regular anti-box-office-movie, şi va enerva multă lume, chiar printre cei cu pretenţii (dacă n-a făcut-o deja). Presimt că o să mai scriu despre sau legat de Synecdoche, New York şi după ce-l voi mai vedea de câteva ori. ‘
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
2 comments