-O nouă întreprindere cinefilă pe Buticul cu filme şi cărţi, la Adina, de data aceasta despre „Ce filme mai poate dubla Irina Margareta Nistor?”: „Ne-am adunatără oarecum nostalgic la șezătoare, ne-am amintit cum era pe vremea filmelor dublate de Irina Margareta Nistor și ne-am pus întrebarea: oare ce film ne-ar amuza sau ne-ar plăcea să auzim dublat de madama Margareta. Enjoy, lista rămâne deschisă.”
-Richie de pe Marele Ecran se declară fan al lui Terrence Malick şi mai ales al ultimului său film, The Tree of Life: „Daca Terrence Malick ar predica intr-o biserica din apropierea mea n-as lipsi la nici o slujba. As fi cel mai devotat enorias. Singura conditie ar fi sa ne proiecteze in fiecare duminica parabola Pomului Vietii. Opus-ul vizual al lui Malick e unul din filmele acelea de o rara ambitie si atat de personale pe cat le permite regizorilor elanul lor creator si viziunea interioara. In clipa in care un asemenea regizor reuseste sa fie nu doar coerent in discursul sau artistic ci sa posede si acea profunzime sau sensibilitate umana care sa extinda ramurile credintei sale pana in adancurile fiintei noastre, facandu-ne sa ridicam aceleasi intrebari eterne pe care si el si le pune, atunci probabil ca ne aflam in prezenta unei capodopere”.
-Pe FilmSinopsis.ro, apare recenzia unui film frumos şi impresionant ca dramatism, Seven Pounds, unul dintre cele mai bune ale actorului meu favorit, Will Smith: „Anii 2006-2008 au reprezentat pentru Will Smith probabil cea mai prolifică perioadă a carierei sale. În cei doi ani, Will Smith a avut patru roluri principale în filme de succes, câştigurile sale atingând sume frumuşele. Pe lângă parte financiară, Smith a fost apreciat şi de critici pentru prestaţia din The Pursuit of Happines pentru care obţinut şi o nominalizare la Oscar. Anul 2008 l-a încheiat cu rolul din Seven Pounds, o dramă intensă despre oameni aflaţi în suferinţă şi despre sacrificiul suprem făcut de un om îndurerat şi marcat de vinovăţie. Publicul şi criticii au perceput foarte bine prestaţia actorului, dar drama nu a impresionat la fel de tare.”
(Jovi)
–Deschiderea celui mai mare complex cinematografic din Romania, Grand Cinema Digiplex este semnalata de Andreea Chebac la bookblog.ro: ‘Ok, recunosc, sunt curioasă să văd cum e Grand Cinema Digiplex şi experienţa cinematografică de excepţie pe care o promite vizitatorilor de vineri încolo. Asta nu înseamnă că mi-am schimbat părerea. Cartea bate filmul şi o să continui să savurez romane, tolănită pe canapeaua mea de acasă. Dar zilele astea o să fac o pauză şi o să dau o fugă până la cinematograful nou lansat să văd cum e. Dacă ajungeţi înaintea mea, poate-mi spuneţi voi cum vi s-a părut. Dacă nu, o să povestesc eu după ce mă întorc de acolo.’
-Andre Gorzo de la ‘Dilema Veche’ a vazut ‘Trezirea la realitate’ (Rabbit Hole – SUA, 2010), regizat de John Cameron Mitchell: ‘La opt luni după ce copilul lor (în vîrstă de patru ani) a murit călcat de o maşină, soţii Becca şi Howie (Nicole Kidman şi Aaron Eckhart), care înainte de accident le aveau pe toate, se desprind atît de grupul terapeutic la care au aderat, cît şi – tot mai mult – unul de celălalt, bîjbîind, fiecare pe cont propriu, după cîte un idiosincratic paliativ personal. Caracterul neortodox al eforturilor lor disperate de automedicaţie constituie una dintre calităţile care ridică Rabbit Hole deasupra mediei tentativelor mainstream de a dramatiza experienţa pierderii unui copil.’
-Despre un festival baltic cu traditie, cel de la Riga, scrie in ‘Observatorul cultural’ Mihai Fulger: ‘Cea mai mare surpriză pe care am avut-o la Riga nu a fost legată de vreun film din programul festivalului, ci de procedura aleatorie prin care este decis – de mai multe ediții – titlul din competiția internațională care primește Grand Prix „Arsenals“, în valoare de 10.000 de dolari. Astfel, în cadrul ceremoniei de închidere, are loc un veritabil performance, la care iau parte atît organizatori, cît și actori (profesioniști sau neprofesioniști). Cum venerabilul președinte-fondator al festivalului, cineastul leton Augustus Sukuts, trăiește în Spania și nu a participat anul acesta la festival, absența sa a fost suplinită, pe scenă, de o uniformă militară. Actuala directoare „Arsenals“, ˇSarlote Liduma, a desprins un nasture de pe reverul tunicii. Doi actori comici, specialiști în pantomimă, au pregătit un cocteil pe baza popularului alcool local „Riga Balsam“; cum anul acesta festivalul a inclus un focus dedicat Asiei de Sud-Est, la prepararea băuturii au fost folosite, pare-se, ouăle unei găinușe din Malaezia, ținute pe scenă într-o colivie acoperită. Apoi, ˇSarlote Liduma a introdus nasturele, pe ascuns, într-unul dintre cele 13 pahare umplute cu cocteil, din care au băut cei 13 reprezentanți ai filmelor din competiție. Persoana care a găsit rîvnitul nasture în paharul său a cîștigat premiul cel mare. Un alt detaliu interesant: fiecare film a fost reprezentat pe scenă fie de regizorul său (dacă acesta se afla printre invitații festivalului), fie de un localnic cu rolul de a imita un personaj de pe ecran.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan
