–Maria de la Film-cultura-arta scrie despre interesantul film politic „Das Leben der Anderen„, regizat de Florian Henckel von Donnersmarck: „Filmul este primul lung metraj al regizorului, iar acest lucru este greu de crezut având în vedere cât de meticulos si de bine realizat este. Si cum acestui aspect i se adaugă un extraordinar joc al actorilor şi o imagine impecabilă, Das Leben der Anderen devine nu doar un excelent debut ci poate fi considerat, cu uşurinţă, un film de referinţă în cinematografie.” Despre film am scris eu si Dan pe Filme-carti.ro.
-Colegii nostri de la Marele Ecran ajung din nou la Festivalul International de Film de la Cannes. De data aceasta, Lucian este cel care pleaca si saptamana trecuta ne-a prezentat agenda lui de lucru: „Gilles Jacob mai spune că Festivalul de la Cannes este „un adăpost al speciilor pe cale de dispariţie”. De mîine îl vizitez şi eu. Sper să prind cît mai multe exemplare frumoase şi rare. Sunt sigur că cea mai mare parte a selecţiei merită văzută. Dar am lista mea de curiozităţi şi, totodată, „agenda personală de lucru” pentru următoarele 9 zile.”
-Pe IstoriaFilmului.ro, ca de obicei, prezentari ale unor filme nemuritoare. Saptamana trecuta, despre The Greatest Show on Earth, regizat de Cecil B. DeMille: „Toate galele Oscar sunt renumite pentru ceva, însă cea de-a 25-a ediţie, care a avut loc la 19 martie 1953 este celebră pentru mai multe motive. În primul rând a fost primul show transmis de noua minune a lumii – televiziunea. Până atunci doar un cerc restrâns al privilegiaţilor din Hollywood a putut savura momentele pline de tensiune ale anunţării câştigătorilor, însă acum ceremonia a putut fi accesată din toate casele cu un televizor. Pe de-altă parte, în ciuda competiţiei foarte puternice, pseudo-Oscarul i-a revenit „regizorului de kitsch, făuritor de celebrităţi”, Cecil B. DeMille pentru penultimul său film, destul de slăbuţ, de altfel.”
-Noua noastra colega, Andreea, scrie pe Movies as Mentors despre ”Rolul filmelor in dezvoltarea personala”: ”Pentru a folosi filmele în dezvoltarea personală nu avem neapărat nevoie de capodopere, ci de filme cu o structură narativă simplă, ușor de interpretat. Așadar, cu forță și cu dorința de a găsi acel ceva care ne caracterizează, putem oricând să luăm locul unui personaj de film și să pornim într-o adevărată călătorie; cea a eroului bineînțeles! Vom trece prin toate încercările, care ne vor îndrepta spre statutul mult dorit și anume, cel al eroului ajuns la capătul drumului (idee dezvoltată de Joseph Campbell în opera The Hero with a Thousand Faces).”
(Jovi)
-Am gasit la Be Where un interviu cu regizorul Cristian Mungiu realizat inainte de calatoria spre Cannes: ‘BW – Se pare că toată lumea se pricepe la film, iar misiunea criticului de film nu prea mai contează. Care ar mai fi rolul criticii? CN: Cinemaul este un teritoriu foarte primitor, unde nu există bariere sau vreun fel de vămuire, iar în această lume a criticilor de film pătrund tot felul de oameni care nu au legătură cu cinemaul, şi, din păcate, ei sunt cei mai vocali, cei mai prezenţi. În fapt, pe mine nu mă interesează criticii de film, ci oamenii care gândesc evenimentul ce tocmai se desfăşoară în faţa ochilor lor. Criticul de film, cel literar sau de artă ar trebui să intre în dialog cu mintea care s-a aflat de partea cealaltă a obiectului artistic. De cele mai multe ori nu se naşte dialogul, şi nu e vorba numai despre critica din România.’
-La Cannes se afla si Lucian Mircu si ‘Marele Ecran’ ii publica relatarile zilnice de la maratonul de filme pe care le vizioneaza. Iata de pilda un extras din relatarea din a doua zi de festival despre ‘ Tian Zhu Ding’ (A touch of sin) al chinezului Jia Zhangke: ‘Pacatul din titlu e „violenta”, insa regizorul nu ne arata doar scene violente ci si conditiile care le genereaza, intr-o tara macinata de inegalitate sociala si nedreptate. Una din secventele greu de privit ofera o cheie de citire a intregului opus de peste doua ore: un cal legat la caruta s-a blocat intr-un sant si nu mai poate iesi de acolo; stapanul il loveste cu biciul in mod repetat in timp ce animalul se zbate neputincios. Tot ce poate face e sa sara pe loc, aruncand cu copitele in fata. Aceasta imagine-simbol e reprezentativa pentru toate cele 4 povesti interconectate din film si pentru eroii lor care se zbat si ei in situatii umilitoare, fara iesire. Scena cu calul are corespondente si mai evidente cand receptionera unui spa e plesnita repetat cu un teanc de bani peste fata pentru ca refuza avansurile unui mafiot local.’
-Despre ‘In casa’ (‘Dans la maison’) al lui Francois Ozon, un film care mie mi-a placut mult scrie Madalina Dumitrescu la Liternet.ro: ‘Filmele lui Ozon sunt maşinării perfecte, ce adesea fac implozie, spulberând ordinea şi morala aparente din familie (una dintre temele sale favorite). Profesorul şi elevul privesc într-o casă – precum voaiorii lui Hitchcock din Rear Window (1954) – cum oamenii se iubesc, se luptă sau se „ucid”. Deşi par nişte „destine mici”, ele sunt demne de urmărit. Ozon a mizat pe teatralitatea scenariului, de aceea o parte din casă devine scenă pentru lumea din exterior care o analizează. Claude nu este imobilizat precum James Stewart în filmul lui Hitchcock şi-şi invită spectatorii să viziteze „locurile crimei”. Integrat în familia colegului său, Raphaël Artole, Claude pare fascinat de această familie „normală”. Vrea să afle ce se ascunde, de fapt, după pereţii „prea albi” ai grădinii din suburbie. El evocă, în eseurile sale ironice, „parfumul de femeie din clasa de mijloc” şi gradul de plictiseală din microuniversul burghez. Pe măsură ce misiunea sa de infiltrare progresează, implozia din familia-cobai devine inevitabilă. Secvenţele din casa lui Rapha sunt supuse analizei critice a lui Germain, dar şi a spectatorilor. François Ozon provoacă un vertij intelectual amestecând, cu umor robust, tribulaţiile unei familii în faţa unui „corp străin” şi fantasmele unui profesor curios. Claude, acest efeb ce perturbă traiul liniştit, aminteşte de Terence Stamp din filmul Teorema al lui Pier Paolo Pasolini.’
-Angela de la Anzhela Movies a vazut ‘Trance’ al lui Danny Boyle: ‘Un thriller cu stil, cu incarcatura sexuala, un film in care arta si nebunia simuleaza o colaborare eleganta. De fapt, haosul care imbraca filmul ascunde o placere ascunsa in a dezorienta. Finetea elementelor care fac diferenta, se distinge mai greu. Pentru ca McAvoy, Cassel si Dawson sunt (aproape) perfecti pe rand in rolurile de victime, impostori, hoti, bufoni, pioni si papusari.’
-Tot Angela a vazut si a scris despre versiunea noua 3-D a ‘Marelui Gatsby’: ‘… calitatea imaginilor nu este suficienta sa multumeasca un partizan al fidelitatii. Ca dovada de buna credinte pentru viziunea anterioara a lui Baz Luhrmann, prefer sa raman la Parisul vulgar si colorat din ispititorul”Moulin Rouge”. Felicitari pentru implicare pentru ca trebuie sa recunosc ca se simte migala cu care s-a implicat echipa de decoruri si scenografie.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
–„Evil Dead” (2013)
–„Bienvenue chez les Ch’tis” (2008)
