Se scrie prea puțină literatură cu tentă aventurieră la noi, iar cea cu subiect maritim este aproape inexistentă. A apărut, de curând, la Editura Cartea Românească, volumul de proze scurte ”Pascal desenează corăbii”, aparținând lui Radu Niciporuc. Fost om al mărilor, în calitatea sa de inginer, a muncit pe mai multe nave, a colindat pe mai multe oceane și mări și și-a găsit timp să scrie o serie de povestioare în legătură cu această meserie și pasiune. Despre carte voi scrie în zilele următoare, dar până atunci autorul a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări cu privire la volumul nou-apărut.
-Sunteți om al mărilor, așa începe descrierea dvs. pe coperta interioară. Ați fost inginer la Flota de pescuit oceanic. Prin urmare, mare parte din povestirile din ”Pascal desenează corăbii” constituie o viziune asupra propriilor călătorii. Dar o întrebare se naște aproape inconștient: cât este realitate, cât este ficțiune în această carte de la Editura Cartea Românească?
„Pascal desenează corăbii”, cartea la care vă referiți, este o sumă de experiențe personale, derulate în timp, pe mai multe nave, aparținând mai multor flote. Realitate brută, cum ar veni. Nu am inventat nimic! Cititorul poate să viseze și să creadă că e o ficțiune. E dreptul, și eventual bucuria lui!
-Plecând de la prima întrebare, prima imagine a cititorului este că tot ce ați scris este o mare fărâmă de realitate. Să luăm însă ca exemplu un personaj, Jimmy din ”Don’t kill me, my friend”. Care este soarta lui, după finalul povestirii, așadar, dacă tot ceea ce ați scris este realitate? Dacă nu este realitate, cum vă imaginați viitorul său în Lagos?
Toată lumea îmi pune aceeași întrebare. Toți mă întreabă de ce nu l-am salvat în povestire. Când Jimmy a dispărut de lângă mine, Nigeria se afla în ghearele unei dictaturi militare musulmane. Cine are idee de cât de lipsită de valoare era viața unui om în vremurile acelea, înțelege că bietul Jimmy n-a avut nicio șansă. Jimmy continuă, totuși, să trăiască în mintea celor care l-au cunoscut, și sper că și în a celor care citesc povestirea.
-Cum este viața marinarului plecat peste mări? Există o dramă a acestuia, măcar dacă am vorbi despre gelozia sau suspiciunile care planează asupra soției sau prietenei rămase acasă?
O parte din răspunsul la această întrebare o găsiți în povestirea UN BĂNUȚ CAFENIU. Pentru restul întrebării pot să vă spun că până la introducerea internetului pe nave a fost greu. Comunicațiile erau posibile, dar erau scumpe, iar telefoanele date din porturi, de la Clubul marinarilor, nu răscumpărau decât parțial absența.
-Cât de dese sunt femeile-marinar pe mare? Sunt ele obiectul discriminării pe mare? Sau Odille este singulară?
Sunt rare, iar unele ca Odille sunt și mai rare. Au existat și la noi femei pe nave, în flota de pescuit oceanic. După cum există și acum, în toate flotele și pe toate meridianele. Dar, raportat la numărul marinarilor-bărbați, femeile-marinar sunt o minoritate. Discriminată, desigur!
-Pe alocuri, povestirile cuprinse în volum par și niște confesiuni ale autorului. Cum a fost ”să vă dezbrăcați” în fața cititorilor?
Ceea ce pare confesiune decurge din folosirea persoanei întâia.
-Ați scris proză scurtă. Ați tradus nenumărate cărți. Cum vedeți trecerea la un roman despre viața mărilor?
Cred că v-aș putea răspunde mai bine, după ce-l voi fi scris. Deocamdată sunt în faza în care o astfel de construcție mi se rotește în minte!
-Viața pe mare a intrat într-un con de umbră din punct de vedere literar în ultimii ani. De altfel, nici măcar din perspectivă jurnalistică nu mai este așa de pregnantă, fiind lăsată undeva în spate, ”la altele”. Cu toate acestea, rămâne un subiect care mai suscită ceva interes, respectiv cel al piraților maritimi africani. Nimic despre acest lucru în cartea dvs. Nu i-ați întâlnit, nu au stârnit suficiente amintiri sau întâmplări? Sunt doar un mit?
Problema pirateriei moderne este reală și foarte acută. Doar dacă m-aș rezuma să vă spun că piratul modern nu seamănă cu imaginea celui caraibian, sau thailandez, promovat de filme. Știe limbi străine, are smartphone, laptop, automat UZZI etc. Nu am scris despre asta ACUM, dar nu înseamnă că nu voi scrie în următoarea mea carte.
-Este așa de boemă viața pe mare, așa cum pare din această carte, cu băute, femei, situații exotice sau, dimpotrivă, este foarte grea, doar pentru suflete călite?
Nu am precizat, și nu o voi face niciodată, încadrarea în timp a narațiunilor mele maritime. Sunt bucuros că am apucat ultimele zile ale vieții romantice pe mare! Momentele boeme mai pot fi trăite doar la unele companii de navigație mai mici. La cele mari, însă nu, căci sunt angajate într-o concurență planetară, în care e planificat fiecare minut și reglementat fiecare gest. Totuși, poezia și personajele există în continuare. Trebuie doar să ai ochi să le vezi.
-Care sunt autorii sau cărțile preferate de către dvs., atunci când vorba despre călătoriile martime? Este Jean Bart singurul reper al acestui gen în literatura română?
Îl admir la nesfârșit pe Joseph Conrad! La noi, Jean Bart e un ilustru precursor. Există,însă, din fericire, și cărțile lui Radu Tudoran, romancier de mare clasă.
-Ca cititori înfocaţi, întotdeauna am fost curioşi în legătură cu tabieturile scriitorilor… Când scrieți, unde scrieți, aveți superstiţii în legătură cu scrisul?
Povestirile din Pascal desenează corăbii le-am scris în timp, pe mai multe nave, cu randament satisfăcător pe cele „cuminți”, care nu m-au persecutat cu defecțiuni multiple și catastrofice. De regulă, am scris dimineața, de la 5 la 7, înainte de program, dar și în toiul nopții când găseam în somn rezolvarea unei fraze rebele. Singurul gardian nemilos era stilul, de care nu eram niciodată mulțumit, de unde și numeroase revizuiri.
Vă mulţumim,
Jovi – Filme-carti.ro
(Sublinierile ne aparțin.)
