Goce Smilevski este un scriitor macedonean nascut in anul 1975 la Skopje, autorul romanului „Sora lui Freud”, care a aparut in editie romaneasca la Editura Polirom, in anul 2013, tradus fiind de Octavian Blenchea. Romanul a primit in 2010 Premiul Uniunii Europene pentru Literatura.
Invitat la FILIT Iasi 2018, scriitorul a raspuns colegului nostru Jovi Ene (Project Manager Filme-cărți.ro) intrebarilor curioase pe care le-am formulat (cu multumiri pentru traducerea profesionistă realizată de Iulia Dromereschi). Raspunsurile scriitorului – cu atentie formulate si bogate in informatii – contureaza cititorului o personalitate complexa, un intelectual rafinat, un spirit viu ancorat in contemporaneitate si, in acelasi timp, cu o cunoastere profunda si realista a trecutului umanitatii – istoric, social si filozofic.
– Cum ați ajuns să vă preocupe personalitatea lui Freud în conjunctura europeană atât de complexă, în atmosfera specifică unei epoci frământată atât de efervescența știintifică și culturală, de angoase psihologice și existențiale, dar mai ales de umbra neagră a nazismului și, nu în cele din urmă, în conflict subteran cu familia sa și, în special, cu cea mai iubită soră a sa, Adolfina?
Am fost interesat de Freud încă din copilărie, pentru că aveam traduceri ale operei sale acasă, mi-a plăcut să îl citesc în timpul în care ne descoperim pe noi înșine, în timpul adolescenței, al pubertății, încercam să înțeleg viața și pe mine însumi inclusiv prin lectura cărților sale.
Dar această poveste despre felul în care și-a părăsit surorile în Viena în timp ce el fugea spre Londra este un pic șocantă, este acel punct din care îți schimbi de-a binelea percepția despre o persoană. Și când am văzut că a luat cu el aproximativ 18 persoane și nu și-a luat și surorile, povestea a devenit și mai atractivă pentru mine, a devenit aproape obsedantă. Acesta este momentul în care am devenit captivat de această poveste a surorilor lui Sigmund Freud.
– Când a fost momentul exact când ați devenit interesat de poveste și să scrieți despre ea?
Am aflat despre această poveste în 2003 și am început să scriu aproape imediat, pentru mulți ani.
– Mai departe, din ce motive (personale sau general umane), ați fost preocupat de conflictul interior al intelectualului evreu față de extracția sa identitară, de sentimentul sau de “ura de sine”, problema asimilaționismului contra asumării identității spiritual-etnice, de “autismul” de care a dat dat dovada Freud și alții ca el, în fața evidentelor pericole și derapări criminale, susținând că “Evreii sunt responsabili pentru suferințele lor, pentru orice crimă împotriva lor”?
Freud simțea o oarecare ură pentru tradiția din care provenea. Chiar o simțea. Atunci când și-a scris ultima operă, intitulată ”Moise și monoteismul”, el a fost vizitat de câteva personalități evreiești la Londra. Acest lucru nu există în cartea mea, desigur, deoarece este scrisă din punctul de vedere al sorei sale. Acești membrii ai comunității evreiești l-au rugat să nu scrie această carte, să nu o publice, pentru că extrase din ea fuseseră deja publicate în revistele vremii. Ei simțeau că acest volum este plin de ură față de evrei. Ură de sine, mai bine spus. Dar el a refuzat să oprească lucrul la această carte.
Sunt mai multe lucrări care vorbesc despre acest aspect, unele dintre ele arătând cu degetul la relația lui Sigmund Freud cu tatăl său. Și o menționez aici pe cea scrisă de autoarea germană Marianne Krull, intitulată ”Freud and His Father”, care privește numai această relație, un non-fiction, desigur. O altă carte interesantă pe acest subiect este scrisă de David Meghnagi, ”Freud and Judaism”, care pune accentul chiar pe acest (aparent) antagonism dintre Freud și evreitate.
– Cât este ficțiune și cât este realitate în substanța romanului și în ce fel ați amalgamat imaginația cu realul istoric, pentru a nu împieta asupra adevărului, ci pentru a sublinia psihologia și caracterele personajelor în vâltoarea vremurilor?
În ficțiune, atunci când scrii un roman, ai voie să schimbi faptele. Iar personajul principal al romanului meu, Adolfina, sora lui Freud, îți da șansa să ficționalizezi, pentru că se știu prea puține lucruri despre ea. Aveam contextul, contextul vieții lui Freud, despre care se cunosc atât de multe, în vreme ce ea este aproape total absentă din istorie. Se știu cu certitudine doar câteva lucruri despre ea: că era singură, că nu era căsătorită, că fratele său nu a luat-o cu el la Londra, că a murit în Holocaust, că era depresivă, dar restul era opac. Asta mi-a dat șansa să-i ficționalizez viața, pentru un scriitor de ficțiune era un loc deschis în care își putea pune imaginația în funcțiune și asta am făcut.
– Se spune că adesea “great men are seldom good men.” Credeți că tocmai zbuciumul interior al unui intelect special ca al lui Freud l-a condus pe acesta, pe de o parte, la a deveni “părintele psihologiei moderne” și, pe de alta parte, la sintagma “eu sunt, ca și Moise, un conducător înnăscut și un profet!”?
Nu doar oamenii mari sunt rareori oameni buni. Toți oamenii sunt rareori oameni buni. Este o problemă de specie, pentru că bunătatea a devenit o raritate pentru specia umană. Nu putem găsi oameni buni printre animale 🙂 . Poate că suntem îngeri căzuți. În calitate de credincios, cred că suntem trimiși de undeva ca suflete pure și suntem puși în fața tentațiilor, precum vanitatea. La fel și în cazul lui Freud, el chiar dorea să devină o persoană mare, o figură importantă, nu există nicio îndoială în acest sens. Și este, într-adevăr, una dintre cele mai importante personalități ale istoriei umanității.
Dar nu îl pot judeca. Oamenii îmi cer foarte des să îl judec: a fost bun, a fost rău, a făcut lucruri bune sau lucruri rele? Dar pentru mine, e foarte dificil să dau un verdict, nu sunt judecător.
– Există vreo intenție sau vreun demers pentru transpunerea pe ecran a romanului dumneavoastră? Consider că ar fi un material extrem de ofertant, atât din punct de vedere al conținutului tematic, cât și al partiturilor actoricești, în special pentru rolul Adolfinei.
Există o invitație deschisă de la Hollywood, încă din 2013, dar sunt sceptic în privința scenariului, cât de mult se pierde, cât de mult se poate păstra. Cred că acești producători sunt de bună credință, au cele mai bune intenții și vom vedea ce va ieși, în cele din urmă.
– Ce părere aveți despre faptul că, deși astăzi tehnologiile moderne de comunicare și de intercunoaștere umană au transformat lumea într-o sală mare de bal cu toate ușile și ferestrele larg deschise, totuși rasismul, antisemitismul, xenofobia dezbină, ucid în continuare? Vorbim tot despre psihologie? O perfidă psihologie de menținere a rasei umane la nivelul unei uri viscerale.
Nu știu. Cred că ura este mereu prezentă printre oameni, mai mult sau mai puțin vizibilă. Acum, cu aceste schimbări, ea nu face decât să devină tot mai vizibilă. Cred că marea problemă vine din educație, educația este neglijată în societatea contemporană, științele umaniste sunt neglijate. Nimănui nu-i mai pasă de filosofie, de literatură, de artă. Filosofia ne-a învățat că trebuie să fim umani, că trebuie să fim buni, să fim compătimitori. Cred că acest capitalism liberal nu are nimic de-a face cu libertatea, pentru că este concentrat pe bani, pe profit, uitând chiar principiile fundamentale ale filosofiei.
– Folosiți rețelele de social media? Aveți Facebook, Instagram?
Nu, nu am, pentru că nu vreau să fiu un sclav. Ne este dată o opțiune între sclavie și libertate. Cred că strămoșii noștri de acum 2.000-3.000 de ani erau sclavi, cea mai mare parte a lor cel puțin. Ei nu aveau nicio alternativă. Iar acum, când am o alternativă de a nu deveni sclav, atunci aleg să nu fiu alături de Mark Zuckerberg. Când oamenii îmi spun cum se ceartă pe Facebook, îmi dau seama că Zuckerberg a construit acolo un fel de arenă de gladiatori. Sunt conștient că se pot schimba și idei mari pe Facebook, dar îmi dau seama, de asemenea, că m-aș putea pierde acolo, printre atâtea arene, și aș deveni un sclav al social media, pentru că nu sunt o persoană puternică.
– Personal aș fi extrem de interesată să aflu mai multe despre meleagurile, istoria și personalitățile Macedoniei, din trecut și din prezent. Aveți în vedere, în planurile dumneavoastră, o astfel de lucrare?
Am scris deja, primul meu roman este situat în Macedonia. De asemenea, sunt multe cărți frumoase despre istoria țării, despre Macedonia contemporană. Desigur, voi scrie din nou despre Macedonia din prezent sau cea din trecut, mă voi întoarce din nou la acest subiect.
– Ce părere aveti despre conflictul avut cu Grecia privind denumirea țării dumneavoastră (Macedonia de Nord) și care este poziția dvs în legătură cu referendumul de duminică? Aderarea Macedoniei la NATO și UE o considerați o necesitate privind independența și securitatea țării?
Conflictul cu Grecia este foarte vechi și sper să trecem peste acesta în viitor, cu cât mai curând, cu atât mai bine.
În privința celei de-a doua întrebări, cred că fiecare țară care participă la NATO și Uniunea Europeană primește o oportunitate, nu numai în ceea ce privește securitatea și independență. Aud multe voci care sunt împotriva eurocentrismului, dar eu iubesc Europa, este casa noastră mai mare, suntem români sau macedoneni, dar suntem și europeni, aparținem acestui continent. Acest continent ne-a dăruit filosofia, arta, acest continent a dat ideea de toleranță, trebuie să îl respectăm foarte mult. Problemele nu vor dispărea niciodată, vor fi mereu războaie, chiar și pe acest continent, primul război mondial a început aici, al doilea război mondial a început aici, probabil și al treilea război mondial va avea aceeeași coordonate, dacă nu cumva a și început. Sunt așa multe lucruri slabe, dar totuși acest continent ne-a dăruit așa de multe lucruri magnifice.
(Întrebări: Delia Marc. A consemnat: Jovi Ene. Fotografia de copertă: pagina de facebook FILIT Iași. Celelalte fotografii: Romina Hamzeu)
