Scriitor în pandemie: Sorin Delaskela

Sorin Delaskela: 24.09.1968, Drobeta Turnu Severin. Licențiat în filosofie și sociologie. A publicat „Abisex”, „Noaptea pisicilor lungi”, „Despre retragere și simplificare” „Destrămare” ( Premiul Cartea Discretă a Anului 2020 acordat de ARCA).

-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?

Știu că la un moment dat, mergând prin oraș în primele săptămâni după 15 martie, am fost copleșit. Un aliaj amețitor, straniu: vitalitatea soarelui, splendoarea copacilor înverziți, și absența (cumva apăsătoare și ireală) oamenilor, pustietatea străzilor. Un iz de Cernobîl plutind în aerul pur, primăvăratic, străpuns de ciripitul păsărilor. Plimbam câinii și ascultam în căștile telefonului un concert disco din Moscova anilor trecuți, cu Joy cântând „Touch by touch” în zumzetul policrom al mulțimii de spectatori, iar contrastul a devenit sufocant. În aprilie a murit tata (cancer), s-a stins repede, abrupt, după o suferință care ne-a împietrit inimile. Au fost apoi săptămâni și luni de teamă și frustrare. Nu am putut să mă relaxez aproape deloc.  Mai tot timpul, cum spune la un moment dat Heidegger, „pluteam în angoasă”. Nu am scris. Pentru scris e nevoie de distanțare. E un mecanism care se strânge încet, asemeni celui care armează ceasul.  

-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?

La două evenimente online, da. Am fost într-o comisie de evaluare, pe zoom. A fost ok, ce să zic. În anii trecuți plecam cu mașina dimineața până în orașul respectiv; formalismele acelea aveau farmecul lor, relația directă, călătoria în sine… Al doilea eveniment online a fost atunci când s-a jurizat Cartea discretă a anului 2020. Eram pe stradă, m-am oprit sub un platan uriaș, singur, și m-am bucurat, desigur, am avut emoții, mi-aș fi dorit foarte mult să fie o decernare normală, cum cred că a fost în trecut, bun prilej să discuți cu ceilalți, să fii o prezență, nu doar o imagine. Nu cred deloc în „modalitate”, are o utilitate, nimic de zis, dar lumea în care am avea „contact” cu ceilalți doar așa ar fi una abnormală. Și spre asta ne îndreptăm.  

-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?

Am citit mai mult în 2020 decât în anul precedent, asta cu siguranță. Am citit ca o adâncire în somn, ca și cum aș fi construit un cort fără pânză, doar din bețe lungi din lemn, ca în scena finală din Melancolia. Nu am de unde să știu dacă s-a citit mai mult din cărțile mele, presupun că nu.

-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.

Alergătorul invizibil de Ciprian Măceșaru, bine scrisă, captivantă. Dar cartea eveniment a anului 2020 pentru mine a fost The Lay of the Land de Richard Ford (ultima parte a trilogiei, tradusă de Iulia Gorzo. căreia îi mulțumesc pentru că mi-a înlesnit lectura, dar nepublicată încă la noi), copleșitoare scriere.

-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?

Nu îmi propun nimic. Public doar atunci când simt că am de spus cu adevărat ceva, și când știu că ceea ce am de spus a atins cea mai bună formă stilistică.