Radu Găvan (n. 29.12.1978, Bucureşti) este autorul romanelor „Exorcizat” (Herg Benet, 2014), „Neverland” (Herg Benet, 2015; tradus în limba germană în 2018) și „Diavoli fragili” (Pandora M, 2017). A primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România „Mircea Ciobanu” pentru debut și Premiul pentru cel mai bun roman la Festivalul Alexandru Macedonski (pentru „Neverland”). În 2019 a publicat volumul de poezie „Bestia obișnuinței”. Cel mai recent roman al său, „Isus din întuneric”, este în pregătire la Editura Litera, în cadrul colecției Biblioteca de Proză Contemporană, coordonată de Doina Ruști.
-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?
Deocamdată n-am ajuns în punctul în care să pot judeca la rece anul trecut. Mi-am petrecut mai mult timp cu familia, am scris o mare parte dintr-un roman monstru, care va fi publicat în curând. Scrisul a funcționat cumva ca o alchimie – a transformat ceva cu un mare potențial negativ în ceva extraordinar. Mă îndoiesc că fără cele câteva luni în care am stat acasă aș fi reușit să scot acest roman la lumină. Era, pur și simplu, prea mare pentru a fi creat în condiții obișnuite.
Cert e că mi-am dat programul peste cap – scriu chestia asta la unu dimineața, înainte să mănânc o felie de pâine prăjită cu Nutella. Nu mai dorm cum trebuie noaptea – sunt ca un vampir, ca Batman, doar că nu fac chestii spectaculoase – un serial, mai scriu ceva, niște Nutella…
-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?
La evenimente literare, nu, dar am făcut școală online cu băiețelul meu aproape în fiecare zi. Acum e în clasa întâi. A fost interesant, am mai învățat și eu una, alta. 🙂 Bineînțeles că este o metodă eficientă și vor mai fi evenimente online, dar eu prefer să văd omul față în față.
-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?
Nu știu, bănuiesc că cei care citesc au făcut-o în continuare, iar cei care nu, s-au uitat și mai mult la televizor. Fără îndoială, televizorul și telefoanele deștepte/internetul au fost punctele de atracție – vedetele – dar asta se întâmplă de ani buni. E valabil și în cazul meu – nu știu dacă am citit mai mult, dar pot să-ți spun că am văzut o grămadă de seriale, mult mai multe decât anii trecuți.
-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.
La începutul anului trecut am făcut un interviu cu Flavius Ardelean, și cu ocazia asta am recitit Îmblânzitorul apelor. Țin minte că prima oară, imediat după ce am terminat-o, am simțit nevoia să-i scriu autorului și să-i spun cât de mult mi-a plăcut, ceea ce am și făcut. Am rămas și la recitire cu aceeași senzație pe care am avut-o atunci – o tristețe adâncă, amestecată cu o mare bucurie. E o carte de doar 170 de pagini, dar are o forță incredibilă, o frumusețe stranie, e genul acela de carte care sapă în tine, rămâne cu tine, iar asta e ceva atât de rar, de prețios.
Tot anul trecut am ajuns în sfârșit la Femei. Vorbesc despre romanul lui Charles Bukowski, evident. Era ultima pe care n-o citisem din ce s-a tradus la noi, am lăsat-o la urmă, așa – ca cireașa de pe tort. Bukowski e plăcere pură, e ca felul ăla de mâncare de care nu te saturi niciodată. Bukowski e pentru mine ca puiul cu aromă de pește & orez cu legume de la Templul Soarelui.
-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?
Vreau să iau o pauză de la scris și să mă bucur de experiența ieșirii în lume a celui de-al patrulea roman al meu, Isus din întuneric. Ca întotdeauna, sunt emoționat și fericit, doar că de data asta senzația e cumva amplificată pentru că această carte este de departe cea mai ambițioasă a mea de până acum și așteptările sunt destul de mari, dar e bine – pentru asta m-am pregătit.
