Ana Săndulescu (n. 1989, Vaslui) a publicat în revistele literare: Dacia Literară, Observator cultural, Revista Nouă, Tiuk! și Zona Literară. La 26 de ani, a debutat cu romanul Anamneza la editura Herg Benet și în 2017 a beneficiat de programul „Rezidenţe FILIT pentru scriitori români”. În 2018 și-a făcut debutul ca traducătoare din engleză în română cu romanul În cel mai întunecat colț al autoarei Elizabeth Haynes (ed. Herg Benet) și în 2019 a coordonat antologia de interviuri Prietenii și Literatura. Club 8, OuTopos și invitații lor (ed. CDPL), demers nominalizat la premiile Agenției de Carte, secțiunea „istorie literară”. În prezent, trăiește și muncește în București.
-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?
2020 nu a fost doar incertitudine, pagubă și moarte, ci și acalmie, renaștere și speranță; un an neobișnuit, crud, pentru unii, prea puțin memorabil pentru alții și de cumpănă pentru mine. În 2020, i-am pierdut pe bunica și pe bunicul meu, îngerii care m-au crescut cu dăruire infinită. Anul trecut m-a schimbat fundamental: am devenit ambițioasă, responsabilă și frugală.
Pandemia, cu toate pierderile și cu restricțiile ei, ne-a făcut un pic mai curajoși, la urma urmei, am coborât în inferne și am supraviețuit supliciului.
În lunile de șoc, am fost însoțită de prietena mea cea mai bună, literatura, căreia i-am dedicat și o carte de poezie: La topirea ghețarilor. O voi publica, n-o voi publica? Încă nu știu. Oricum, se poate spune că am fost funcțională. Am citit, am tradus și am scris continuu, febril. Am zărit pelicula luminoasă a apei și am ales să plutesc la suprafața ei.
-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?
Nu-mi sunt străine evenimentele online, am vizionat câteva, mai ales lansări de carte, dar nu pot declara că au aceeași savoare precum cele desfășurate la fața locului. Parcă altfel iei pulsul artei. Am avut și eu o astfel de discuție cu Maria Petricu pentru „Zoom pe literatura română”, o inițiativă a editurii Casa de Pariuri Literare și în ce mă privește, am transferat în mediul digital aceleași emoții pe care le resimțeam și la întâlnirile offline. Nu m-a schimbat un ecran.
Aici, în București, muncesc de acasă de peste 3 ani de zile, astfel că apelurile pe Skype, Zoom sau Teams sunt pe agenda fiecărei zile. Toată munca mea, atât cea de birou, cât și cea literară, se desfășoară în camera creativă, acolo unde am așezat o bibliotecă și birourile. Aranjamentul ăsta mă inspiră și-mi crește productivitatea. Din ce văd că se întâmplă la nivel global, nu cred că lucrurile vor mai fi vreodată la fel.
-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?
Vreau să cred că s-a citit mai mult în 2020, prin simplul fapt că societatea a petrecut mai mult timp stând acasă. Dar nu cred că s-a citit prea mult la debutul pandemiei sau în „starea de urgență”. Am o amintire foarte proaspătă cu norul ăla înăbușitor care ne-a învăluit deodată casa și planurile. În săptămânile acelea lectura era un tabiet burghez în comparație cu problemele presante și cu mesajele guvernului care necesitau toată atenția noastră.
În legătură cu proiectele mele, știu că traducerile la care am lucrat sunt la mare căutare, dar asta și fiindcă literatura străină e mult mai vandabilă decât cea românească. Stocul cărții „Anamneza” s-a epuizat la editură și contractul cu cei de la Herg Benet a expirat chiar anul trecut, în timp ce „Prietenii și Literatura” e o carte despre mișcările literare ieșene din anii 2000. Fiind un volum de nișă are o barieră de intrare mare, dar chiar și așa mai primesc din când în când câte o fotografie de la cititori sau câte un comentariu apreciativ la adresa interviurilor pe care le-am coordonat.
-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.
„Alwarda” de Ruxandra Novac. Ruxandra a debutat, în poezie, în jurul vârstei de 23 de ani și timp de 17, 18 ani nu a mai publicat nici un volum. Revenirea ei e bine-venită și necesară: 55 de poeme în proză, 55 de „călătorii” într-una singură.
La fel de memorabile, ca tehnică și conținut, sunt și: poeziile Marianei Codruț adunate în volumul „Pulsul nu poate fi minimalist”, precum și romanul excepțional al lui Sorin Delaskela, „Destrămare” care a primit la finalul anului trecut premiul „Cartea Discretă a Anului”. Dintre străini, m-au fascinat cartea de proză scurtă „Corul leilor” a lui Gyorgy Dragomán și romanul „Biblioteca de la miezul nopții” de Matt Haig.
-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?
Pe partea de traduceri literare, am o colaborare prolifică cu Editura Litera. În câteva zile o să apară cea mai recentă traducere la ei și mai am pe rol încă un roman care va apărea la vară. Tot în 2021, voi încerca să termin un manuscris de proză, „Soțul meu, Sebastian” și voi vedea ce destin îi dau volumului de poezie „La topirea ghețarilor”.
Dar, cel mai mult, îmi propun ca până în mai, când împlinesc 32 de ani, să-mi lansez site-ul de scriitor la care lucrez de ceva timp și pe care îmi doresc să postez articole despre literatură, jocuri video sau de societate și despre sportul în casă folosind aplicații pe diverse console, adică cam tot ce mă pasionează și-mi dă avânt în perioada asta a vieții mele. Mulțumesc!
