După ”Scriitor în pandemie”, un proiect pe care l-am văzut ca fiind necesar și care a ținut toată luna februarie, am decis ca luna martie să dăm cuvântul editurilor, care să-și prezinte evenimentele și noutățile Primăverii literare. Dar în același timp, am dorit ”să îi scoatem în față” și pe acei oameni care muncesc mult (și sunt aproape neștiuți de cititori) ca volumele să fie prezentate cât mai frumos publicului. Vorbim de cei care sunt PR, în primul rând, dar și reprezentanți sau chiar fondatori ai editurilor. Enjoy!
Al doilea nostru invitat este Claudiu Komartin, redactor-șef al Casei de Editură Max Blecher.
-Cine este Claudiu Komartin?
Un tip care a jucat mereu pe extreme. Între trudă și procrastinare, dezordine și limpezime, haiducie și calcul. Unii cred, poate, că am dat literatura pe munca mea în domeniile publicistic și editorial (în care am acumulat, iată, o experiență de zece ani), dar nu e deloc așa – aceste activități mi-au completat profilul și mi-au deschis perspective fără de care aș fi rămas destul de limitat și de autosuficient. Iar faptul că am angrenat sute de poeți, eseiști, traducători în proiectele mele și i-am pus uneori în situația de a da ce au mai bun pentru lucrurile pe care le-am gândit, orientat și pus cap la cap e o reușită la care nu mă așteptam și care cred că a funcționat bine într-o lume în care treaba cu care ne ocupăm noi e-o cenușăreasă.
-Cum s-a îndrăgostit Claudiu Komartin de cărți și cum a ajuns apoi la ideea Casei de Editură Max Blecher?
„Îndrăgostit” de cărți sunt de când mă știu – am avut norocul să cresc într-o casă cu o bibliotecă generoasă și variată. Nu neapărat „la zi” (cel puțin cu literatura română contemporană, care se oprea, firește, la Nichita Stănescu și Marin Preda), însă doldora de cărți minunate. Ideea editurii nu mi-a aparținut, mărturisesc, am făcut-o în 2010 împreună cu Ana Toma, la îndemnul ei, care cred că visa la asta și nu i se părea, ca mie, că-i o treabă peste puterile unei echipe alcătuite din numai doi oameni (câți suntem și astăzi) pasionați de literatură, și în special de poezie.
-Ce noutăți sau apariții interesante ne oferă Casa de Editură Max Blecher în primăvara literară 2021?
Tocmai a intrat la tipar al treilea volum de poezie al Dianei Iepure (În rest, viața e frumoasă), la zece ani de la cartea precedentă a Dianei. E bună, va fi un titlu greu de ocolit al acestui an. Pregătim publicarea traducerii (făcute de Gabriel Daliș) a unuia dintre cei mai cunoscuți poeți americani de azi, Ilya Kaminsky (Deaf Republic / Republica surdă a acestuia a apărut acum exact doi ani în Statele Unite și e una dintre cele mai lăudate cărți de poezie din ultima vreme). Către finalul primăverii o să iasă antologia poetei Nadejda Radulova, o autoare strălucită, iar cu cartea aceasta ducem mai departe o serie de poezie bulgară pe care am început-o în 2016 și în care au mai ieșit volumele lui Ivan Hristov și Gheorghi Gospodinov (Lora Nenkovska și cu mine suntem responsabili pentru transpunerea acestor poeți de primă mână în românește). Ar mai fi în lucru o antologie comprimată a unei autoare despre care se vorbește cam puțin, trăind de o vreme în Danemarca, Flavia Teoc, ce recapitulează cu parcimonie, la o vârstă rotundă, poezia pe care a scris-o de la debutul din 1992 până azi.
-Aveți deja proiecte și noutăți editoriale pentru vara și toamna acestui an?
Sigur, pregătim volume noi semnate de Ruxandra Cesereanu, Olga Ștefan, Goran Simić (un extraordinat poet sârb boniac cu care m-am împrietenit la Sarajevo cândva prin 2013 și mi-am promis că îi voi alcătui la un moment dat o antologie frumoasă în românește – iar momentul acela a venit). Sunt foarte entuziasmat de apariția în a doua parte a anului a două antologii – una de poezie germană recentă și contemporană, în traducerea Manuelei Klenke, și alta a tinerilor poeți maghiari de azi (cincisprezece autori cu vârste cuprinse între 30 și 38 de ani), propusă și lucrată foarte profesionist de către Mihók Tamás. Va mai fi și cel puțin un debutant (căci în vară vom porni cea de-a XI-a ediție a concursului nostru anual în care am descoperit și publicat în ultimul deceniu tineri poeți excepționali). Poate voi reuși să strecor printre toate aceste cărți ale căror apariții sunt bătute în cuie și noul meu volum, încheiat în decembrie, Autoportret în flama de sudură.
-Cum au fost vânzările din anul pandemic 2020? Sunt titluri ale editurii pe care trebuie să le reținem neapărat din 2020?
Au mers mulțumitor, în condițiile în care prima parte a anului a fost complet sugrumată în degringolada pandemică, iar de-abia în ultimele trei luni din 2020 ne-am dezmorțit și am publicat câteva cărți care erau foarte așteptate. Au mers bine, peste toate așteptările rezonabile pe care le aveam, trei titluri din 2019, ale căror vânzări au fost chiar încurajatoare (am și scos noi tiraje la ele, urmează în cazul ultimelor două să le reedităm), semnate de Radu Vancu, Anastasia Gavrilovici și Livia Ștefan. Am avut surpriza plăcută ca multă lume să caute, să-și dorească și să cumpere volumul nou al lui Radu Nițescu (Satao), cele două numere din „Poesis internațional” (ieșite cu oarece întârzieri, însă rămase la același nivel și aceeași densitate ca până acum), precum și postumele prietenului meu Adrian Diniș, strânse în Toate zborurile au fost anulate. Sunt cărți pe care le recomand cu drag, cum și pe Șaizecișișase a lui Octavian Soviany sau Ale noastre dintru ale noastre de Moni Stănilă. Ar mai fi volumele celor doi tineri poeți care au câștigat concursul de debut din 2020 – Mircea Andrei Florea (Larvae) și Dumitru Fanfarov (stepă și transă). Pentru cititorii de poezie străină în traducere, rusul Serghei Timofeev (Aparatele unui timp liniștit) și faimosul scriitor uruguayan Mario Benedetti (cu antologia Revoluție și inocență).
-Cum s-a adaptat Casa de Editură Max Blecher la noua situație de fapt, la evenimentele online (Zoom, Facebook etc.)? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?
Ne-am descurcat binișor, am făcut în zece luni cincisprezece ediții online ale Clubului de lectură Institutul Blecher, contactul cu comunitatea din jurul proiectelor noastre a rămas viu și deschis. De altfel, vom mai face, grijulii și dornici de revedere, acum că vine primăvara, și întâlniri în carne și oase – prima de anul ăsta pe 21 februarie. M-am simțit inițial destul de stânjenit de monitoarele care stau între noi, dar s-au legat lucruri frumoase și rezonante care au stârnit interesul nu puținor oameni avizi de chestia asta care a cam fost retezată de lockdown și de psihoza globală care a avut ca pretext virus ăsta sinistru.
-Cum s-a adaptat omul Claudiu Komartin la schimbările provocate de pandemie?
Greu, am avut o primăvară dificilă dpdv psihic și emoțional, dar m-am ridicat până la urmă și mi-am reluat obișnuințele și activitățile (cel puțin o parte din ele), fără să mă rup în figuri, însă comportându-mă, vreau să cred, firesc, nevrând să accept că doi ani din viața mea (și din relațiile cu prietenii și cu oamenii cu care lucrez îndeaproape, mă întâlnesc, ne împărtășim tot felul de lucruri) pot fi decupați cu foarfeca unei epidemii care vedem cât de sever i-a stricat de cap pe mulți dintre semenii noștri.
-Recomandă-ne, la final, o carte din literatura română care te-a impresionat în ultimul an și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.
Acum fix un an a apărut – am și vorbit cu entuziasm la lansare – prima parte dintr-o tetralogie (intitulată Lelian) care s-ar putea să fie unul dintre cele mai complexe și mai ambițioase proiecte romanești de astăzi – Micul Saturnian, a lui Octavian Soviany. Între timp a apărut și volumul al doilea, Întoarcerea către Cythera, în care încă nu m-am aruncat. Așteaptă, alături de romanele recente ale lui Cristian Fulaș și Bogdan Răileanu, doi dintre excelenții prozatori apăruți din 2015 încoace. L-am mai citit cu mare plăcere pe Filip Brunea-Fox, ale cărui reportaje din interbelic au fost reeditate după mai bine de patru decenii.
Mi-a plăcut mult și îmi place aproape fără rezerve Paul Auster, un prozator fabulos, tradus in extenso și în românește – către orice carte a sa te-ai îndrepta (În țara ultimelor lucruri, Trilogia New York-ului, Nebunii în Brooklyn, Povestea de Crăciun a lui Auggie Wren, Un om în întuneric, Palatul lunii sau recenta 4 3 2 1, de care m-am apucat cu timiditate), nu are cum să te dezamăgească.
(fotografie de Alberto Groșescu)
1 comment
Îmbarcarea către Cythera